BNR păstrează măsura adoptată la începutul pandemie, în 20 martie 2020, și anunță că și in acest an nu va respecta calendarul ședintelor Consiliului de Administratie, motivând incertitudinile economice.
Potrivit BNR, “având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluţiilor economice şi financiare, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât suspendarea calendarului şedinţelor de politică monetară, urmând ca şedinţele să aibă loc ori de câte ori va fi necesar”, se menţionează pe site-ul BNR.
Măsura a fost publicată în 4 ianurie, iar astăzi, Banca Centrală avea programată prima şedinţă de politică monetară din 2021, însă aceasta este suspendată.