Agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat vineri la „BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a îmbunătăţit perspectiva datoriei guvernamentale de la „negativ” a anunţat Ministerul Finanţelor.
Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de agenţia S&P, adică din noiembrie 2013. Premierul Florin Cîțu a reacționat pe Facebook spunând că este are „vești fantastice pentru români!”.
UP-DATE. Florin Cîțu: „Este garantia că ceea ce am făcut am făcut bine!
Vreau să le spun românilor un lucru: am promis reforma administrației centrale și a companiilor de stat. Am construit bugetul pentru a elimina risipa banului public. Agenția de rating confirmă că am luat cele mai bune decizii, dar această evaluare a Standard & Poor’s, schimbarea de perspectivă, de la negativ la stabil, pentru România, înseamnă și obligații pentru noi, să implementăm așa cum am promis foarte rapid aceste reforme.
De ce este importantă decizia S&P
Modificarea perspectivei va ajuta România să se finanțeze la dobânzi mici, în următoarea perioadă, și menține oportunitatea de îmbunătățire a rating-ului de țară.
Chiar Premierul Florin Cîțu a ținut să explice importanța deciziei. ” De ce este nevoie să facem aceste reforme, de ce este importantă această evaluare a agenţiei de rating? Este foarte simplu: este pentru bunăstarea tuturor românilor; înseamnă mai multe locuri de muncă bine plătite, înseamnă dobânzi mai mici, o inflație mai mică, o calitate a vieții mai bună pentru toți românii, a precizat premierul în cadrul conferintei de presă de la ora 11.00.
Ce spune Standard & Poor’s
„Ne-am îmbunătăţit perspectiva la „stabil” deoarece credem că riscurile fiscale pe termen scurt la adresa României s-au redus. Guvernul numit în funcţie după alegerile parlamentare din decembrie a amânat majorarea pensiilor adoptată de precedentul legislativ. De asemenea a demarat un curs de consolidare care credem că va asigura faptul că deficitul guvernamental şi datoria externă vor rămâne moderate până în 2024″, se menţionează în comunicatul agenţiei de evaluare.
Potrivit Standard & Poor’s, economia României ar putea înregistra o creştere de 5% în aceste an şi să rămână la un nivel solid în 2022-2023. „Ne aşteptăm ca economia României să înregistreze o creştere de 5% în 2021 şi să rămână la un nivel solid în 2022-2023, pe baza revenirii consumului privat şi a majorării investiţiilor, în special în sectorul public. Acesta din urmă va fi susţinut de programul multianual de investiţii în infrastructură al guvernului, conform căruia chletuielile publice urmează să crească cu 15% în 2021. Aceasta va duce ponderea investiţiilor în PIB la un maxim istoric de 5%”, estimează Standard & Poor’s.
Agenţia de evaluare subliniază însă că punerea în practică a planului de investiţii al Guvernului va depinde de absorbţia fondurilor europene alocate României, iar pentru accesarea fondurilor UE, România va trebui să elaboreze proiecte eligibile şi să implementeze o agendă de reforme.
„Prognozele noastre economice rămân sensibile la evoluţia situaţiei sanitare precum şi a posibilelor întârzieri în campania de vaccinare. În special succesul programelor de imunizare, atât cel intern cât şi cel de peste hotare, vor influenţa în ce măsură economia României va putea fi redeschisă”, subliniază analiştii de la Standard & Poor’s.
În ceea ce priveşte deficitul guvernamental, agenţia de rating estimează un nivel de 7% din PIB pentru acest an.”Prognozăm că deficitul guvernamental va fi de 7% din PIB în 2021, iar politica fiscală se va ajusta gradual în încercarea de a ajuta revenirea economică pe termen scurt. De asemenea, estimăm că deficitul fiscal se va reduce la 3% din PIB în 2024 susţinut de obiectivele de consolidare pe termen mediu ale guvernului şi revenirea economiei. Credem că aceasta va opri erodarea finanţelor publice şi ne aşteptăm ca datoria guvernamentală să se stabilizeze la aproximativ 50% din PIB în 2023″, estimează Standard & Poor’s.
Potrivit sursei citate, Guvernul „a dezamorsat” riscurile pe termen scurt prin amânarea adoptării majorării pensiilor. „Important este că guvernul a dezamorsat riscurile fiscale pe termen scurt prin amânarea, chiar dacă prin ordonanţă de urgenţă, a legilor adoptate de precedenta administraţie care ar fi mărit pensiile. Am înţeles că guvernul condus de PNL intenţionează să prezinte, până la finele acestui an, o lege care să ofere un cadru fiscal mai clar cu privire la viitoarele majorări de pensii şi salarii”, subliniază agenţia de evaluare.
Analiştii S&P afirmă că până în prezent eforturile de consolidare ale Guvernului s-au concentrat în primul rând pe partea de cheltuieli a bugetului şi se aşteaptă ca autorităţile să îşi extindă eforturile de reechilibrare bugetară pentru a include şi măsuri pe partea de venituri. ” În viziunea noastră, astfel de eforturi sunt cruciale pentru a îmbunătăţi performanţele modeste ale României cu privire la generare de venituri şi diminuarea celui mai mare deficit de colectare a TVA din UE”, arată S&P.
Ce spune Ministerul de Finanțe
Ministerul Finanţelor preciza în comunicatul transmis vineri Agerpres că agenţia de rating apreciază ca riscurile generate de deficitele gemene (deficitul bugetar şi deficitul de cont curent) încă ridicate ale României sunt atenuate de perspectiva absorbţiei unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE şi în Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă), precum şi de programul de reforme asumate de către Guvern pentru relansarea creşterii economice.
Totodată, reconfirmarea ratingului suveran este susţinută şi de accesul robust al României la finanţarea de pe pieţele internaţionale de capital, subliniază MF.
„Decizia Standard & Poor’s reprezintă o dovadă a recunoaşterii internaţionale a eforturilor României pentru a asigura consolidarea fiscal-bugetară şi confirmă că măsurile adoptate au fost cele corecte, necesare pentru ţara noastră şi aşteptate de către partenerii noştri externi. Remarcăm de asemenea estimările pozitive ale agenţiei referitoare la potenţialul de creştere economică a României pe termen mediu „, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Potrivit sursei citate, Ministerul Finanţelor va continua atât demersurile pentru implementarea măsurilor destinate înlăturării efectelor negative ale pandemiei Covid-19 şi relansării economiei, cât şi politica fiscal-bugetară prudentă care să asigure înscrierea României în ţintele asumate. „Acest semnal ne încurajează şi ne arată că suntem pe drumul cel bun, dar nu înseamnă că am ajuns deja acolo, eforturile trebuie continuate”, a completat ministrul Finanţelor.
Reformele planificate de actualul Guvern ar asigura crearea unui cadru fiscal mai robust, limitând riscurile de inversare a politicilor de consolidare fiscală, ceea ce va conduce la acţiuni de îmbunătăţire a ratingului suveran al României, se mai menţionează în comunicatul MFP.
Citește și