OTP Bank România anunță o creștere cu 75% a numărului de clienți care au efectuat tranzacții bancare prin intermediul serviciului de Internet Banking, OTPdirekt, în perioada 2020-2021, față de anul 2019.
Potrivit datelor OTP Bank, în ultimii doi ani, numărul utilizatorilor serviciului de Internet Banking s-a majorat cu 50%, iar valoarea tranzacțiilor online a crescut cu 31%.
De asemenea, în perioada analizată, s-a înregistrat o intensificare a gradului de utilizare a produselor și serviciilor electronice OTP Bank, peste 26.000 de carduri fiind activate în aplicațiile Apple Pay și OTPay, serviciile de plăți contactless cu telefonul mobil.
“Aceste creșteri reflectă gradul de satisfacție a clienților OTP Bank România, prin prisma siguranței și eficienței oferite de aceste platforme și instrumente bancare moderne. Totodată, pandemia a intensificat utilizarea serviciilor și produselor digitale, iar alegerea tranzacțiilor și operațiunilor bancare online, în detrimentul celor care necesită folosirea cash-ului, a venit natural. În 2022 avem planificate noi investiții de aproximativ 50 milioane de lei în IT și digitalizare, precum și în îmbunătățirea soluțiilor tehnologice existente.”, a declarat Constantin Mareș, Director General Adjunct OTP Bank România, Divizia Digital.
Principalele operațiuni derulate de clienți prin intermediul Internet Banking-ului sunt următoarele: Magnetul de Bani – transfer rapid de bani, crearea de depozite și a conturilor de economii, investiții, schimburi valutare și transferuri inter și intrabancare.
Cei mai mulți dintre utilizatorii Internet Banking-ul au efectuat plăți pentru achitarea utilităților, în general, sau alte obligații de plată din alte relații comerciale.
Tendința spre digitalizare, care poate fi observată în ultimii ani, este susținută și de evoluția serviciilor digitale oferite de OTP Bank, care în 2021 și 2020 a lansat atât noi instrumente, cât și versiuni îmbunătățite pentru diferite servicii. Astfel, în 2021, au fost făcute investiții în lansarea Creditului 100% online de nevoie personale, o variantă rapidă de finanțare, care eficientizează semnificativ interacțiunea clienților cu banca. Diversificarea și modernizarea ofertei digitale a inclus, de asemenea, și procesul de deschidere cont online pentru persoane fizice.
În 2020, OTP Bank a lansat noi versiuni pentru serviciul OTPdirekt și SmartBank și chatbot-ul Octavian, asistentul digital care consiliează clienţii băncii în procesul de suspendare a plăţii ratelor. Noile instrumente digitale au scopul de a furniza clienților o experiență de utilizare cât mai facilă și mai sigură.