Ieri, Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Guvern cu liderii organizațiilor bancare și șefii celor mai importante bănci pentru a discuta despre situația economică actuală, evoluțiile sistemul bancar și cum poate acesta să sprijine economia în viitor.
Marcel Ciolacu le-a vorbit bancherilor prezenți despre importanța strategică a instituțiilor bancare pentru finanțările derulate prin PNRR, dar și pentru investițiile ce pot susține agricultura în contextul schimbărilor climatice, construcţii sau industria de apărare, domenii strategice și puncte importante atinse în cadrul discuțiilor de la Palatul Victoria.
„Nu aţi avut un început de an rău, ţinând cont de profitul de 7,5 miliarde lei” a fost prima remarcă a premierului Ciolacu.
Premierul Ciolacu recunoște că acum înțelege fenomenul și știe că „avem nevoie de un sistem bancar solid”.
„Nu ați avut un început de an rău, dar o spun chiar cu mândrie și înțelegând, cel puțin acum, fenomenul… Dacă nu avem un sistem bancar solid, mai ales în situația asta – prin care nu trece doar România – cam toate statele europene. Din analizele noastre 90% din nota de plată a războiului din Ucraina a fost plătită de către Europa”, le-a precizat în deschidere premierul Marcel Ciolacu.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul a anunțat că este nevoie de o coordonare mai eficientă între stat și mediul privat pentru a susține marile investiții în zone-cheie pentru dezvoltarea economică a României.
Industria bancară este receptivă și pregătită să susțină dezvoltarea acestor domenii vitale pentru viitorul țării
„Le-am spus celor mai importanți bancheri că acest Guvern continuă, fără rezerve, să susțină în mod prioritar investițiile publice, iar 80% din deficitul bugetar pe primele 8 luni din 2024 este generat de investiții. Aceasta este #caleacorectă de dezvoltare economică a unei țări, așa cum au făcut toate statele europene importante când s-au aflat în postura de azi a României!
Agricultura și industria alimentară, materialele de construcții, energia, transporturile sau petrochimia sunt domeniile prioritare unde Guvernul Românei are în derulare scheme de stat și programe masive de sprijin. M-am bucurat să văd că industria bancară este receptivă și pregătită să susțină dezvoltarea acestor domenii vitale pentru viitorul țării.
De aceea, am stabilit ca dialogul cu liderii domeniului bancar să devină unul periodic, pentru a putea urmări progresul soluțiilor stabilite astăzi. Ne este clar că avem un interes comun: o Românie mai puternică economic, cu afaceri în creștere și cu firme tot mai prospere!” a mai scris Marcel Ciolacu.
La întrevedere au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, și ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea.
Bancherii membri ai ARB și CPBR au participat la întrevederea propusă de guvern
Din partea băncilor au fost prezenți Bogdan Neacșu – CEO al CEC Bank și ARB, Florin Dănescu – ARB, Gabriela Folcut – ARB, Radu Ghetea – Preşedinte de onoare ARB, Luminița Runcan – OTP Bank România, Grupul Banca Transilvania, Sergiu Manea – CEO al BCR, CPBR, Maria Rousseva – CEO al BRD, Flavia Popa – BRD, Mihaela Lupu – CEO al UniCredit, Sergiu Oprescu – CEO al Alpha Bank, Mihaela Bîtu – CEO al ING Bank, Mircea Busuioceanu – vicepreşedinte Raiffeisen Bank.
Premierul Marcel Ciolacu a evidențiat importanța sistemului bancar pentru volumul mare de investiții și de reforme aflate în derulare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și care au nevoie de cofinanțări.
”România are nevoie de infuzie de capital pentru a duce la bun sfârșit ceea ce am început. Reforma administrativă și cea bugetară pe care noi le-am demarat sunt absolut necesare, indiferent ce guvern va veni și după alegeri. Din punctul acesta de vedere putem spune că anul 2025 va avea un start bun, ținând cont de reducerile de posturi operate deja administrație, pașii făcuți în direcția digitalizării și reformarea sistemului de pensii, iar reforma fiscală va atrage automat și reforma întregului sistem bugetar”, a declarat șeful Executivului după întâlnirea de la Guvern.
Premierul Marcel Ciolacu a pus accent, totodată, pe nevoia de infuzie de capital a sectorului agricol, pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, dar și pe oportunitățile pe care le pot deschide susținerea unor sectoare economice precum industria de materiale de construcție, industria de îngrășăminte pentru agricultură și industria de apărare.
Reprezentanții băncilor din România prezenți la discuții au apreciat la rândul lor capacitatea pe care Guvernul a dovedit-o de a reacționa rapid în diferite contexte, precum și deschiderea pe care premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat-o de a continua această serie de consultări cu mediul bancare, pentru a găsi împreună soluțiile cele mai bune de a calibra resursele financiare și de a le cheltui corect și eficient în același timp, se precizează într-un comunicat al guvernului.
La finalul lunii august, Guvernul adopta patru măsuri de sprijin destinate fermierilor afectați de secetă, efort posibil cu ajutorul băncilor și ASF.
Reamintim că pe parcursul ultimilor ani, întâlnirile dintre guvern si bănci au existat anual, iar uneori în contexte economice complicate – precum pandemia – ce au impus aplicarea unui amplu program de protecție și sprijin pentru companii și persoanele fizice afectate de epidemia COVID19. Atunci, băncile împreună cu guvernul au sprijit populația si companiile prin amânarea ratelor, restructurarea creditelor sau alte soluții punctuale.
În schimb, băncile au participat la discuții guvernamentale ce nu respectau de fiecare dată protocoalele decenței – așa a apărut „Taxa pe Lăcomie”. Mai mult, după o astfel de întâlnire măsurile agreate au fost anulate și peste noapte deciziile guvenului au fost altele – dacă ne gandim cum a fost adoptată OUG 114.
Citeste si