În al 12-lea și ultimul episod, din sezonul 4 #PodcasturileCSALB au fost invitați Radu Ghețea, președinte Libra Internet Bank, președinte de onoare ARB, Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, profesor și avocat, într-o discuție moderată de Daria Niculcea, director executiv Juridice.ro.
Daria Niculcea, director executiv Juridice.ro
Ne aflăm într-o perioadă în care avem acces la atât de multe resurse, educație și oportunități, încât putem spune că trăim vremuri foarte bune. Cum percepeți această perioadă?
Radu Ghețea, președinte Libra Internet Bank, președinte de onoare ARB
Au fost și vremuri când optimismul era mai sigur. Adică nu aveam războaiele atât de aproape de noi. Iată că vorbim la plural despre războaie! Dacă este să vorbim despre sistemul bancar, trăim o perioadă foarte bună, așa este. Sistemul bancar românesc oferă produse și servicii la un nivel care depășește de multe ori sistemele bancare din țări cu tradiție în acest domeniu. Ați remarcat cât de ușor puteți opera cardurile emise în România în toată lumea, fără probleme. Există o teorie care spune de avantajul ultimului sosit. Noi am fost printre ultimele țări din Europa care au introdus metodele moderne de plată, servicii și produse bancare noi.
Dar, când le-am introdus, am beneficiat de ultima tehnologie disponibilă. De exemplu, Franța și Germania au introdus sistemele de plăți acum aproximativ 70 de ani. În România l-am introdus acum 24 de ani, iar la acel moment aș putea spune că noi aveam cel mai bun sistem de plăți din lume, nu doar din Europa. Era cea mai securizată și întrunea cele mai multe standarde. Un alt exemplu este America, unde sistemul a rămas tributar cecurilor în relația cu persoanele fizice. Acele hârtii prin care cineva împuternicește banca să facă o plată în contul altcuiva. Acum 10-12 ani am discutat în Asociația Română a Băncilor dacă să continuăm și noi cu cecurile sau să rămânem doar cu plățile electronice.
În ultimii 35 de ani, pot spune că sistemul bancar românesc s-a reinventat. În comunism sistemul bancar era format din 4 bănci de stat care finanțau comerțul exterior, agricultura, industria și marile proiecte precum Canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul. Creditele se dădeau pe baza planului, iar la final datoriile erau compensate, adică șterse. Plecând de la acea realitate, România a ajuns să aibă printre cele mai sigure și performante sisteme bancare.
Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, profesor și avocat
Deși nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, când discutăm despre modul în care lumea în care trăim ne dă satisfacție, trebuie să ne gândim, în primul rând, la ce ne dorim noi. Dacă ne evaluăm corect dorințele, vom ști dacă există și spațiul necesar pentru a le împlini. Când ne referim la sistemul bancar, să ne amintim că în urmă cu 30 de ani nu găseai produse bancare în România care să fie cât de cât accesibile. În ultimul deceniu, gama de produse bancare pentru toate categoriile de consumatori este acoperitoare, în măsura în care, repet, fiecare își calibrează corect dorințele. Este foarte interesant de remarcat că în perioada crizei financiare, din România nu au plecat bănci pentru că ar fi avut ele probleme aici, ci pentru că băncile mamă aveau probleme.
În ultimii ani, băncile din România s-au adaptat în ceea ce privește procedurile interne și calitatea oamenilor care lucrează în fiecare bancă. Dacă ne referim la categoria de profesioniști din România vedem că sunt foarte puține domenii în care există un standard profesional atât de ridicat, ca al celor care lucrează în domeniul bancar. Cu toate acestea, mai rămân lucruri pe care băncile trebuie să le îndrepte.
Spre exemplu, băncile ar trebui să filtreze mult mai bine ce ajunge la consumator dintre reglementările activității bancare. Dacă instituțiile financiare au specialiști care pot înțelege aceste reglementări, oamenii simpli nu pot face asta și nici nu este în sarcina lor. Astfel, consumatorii primesc zeci de pagini de documente pentru un credit mărunt pe care nici nu au timp să le citească. Instituțiile de credit trebuie să găsească modalități prin care să păstreze siguranța consumatorului și a băncii, dar să simplifice procedurile, instrucțiunile pentru creditare și toată comunicarea cu consumatorul. Riscul este ca oamenii să nu-și mai citească contractele. Este ca atunci când primești un echipament de uz caznic și o carte întreagă cu instrucțiuni, la care nu te uiți niciodată.
Daria Niculcea, director executiv Juridice.ro
Fac parte din generația care s-a obișnuit ca totul să fie la un click distanță, ca banii să intre imediat în cont, de exemplu. Cum au reușit băncile să schimbe percepția negativă care a existat în societatea românească față de sistemul bancar?
Radu Ghețea, președinte Libra Internet Bank, președinte de onoare ARB
S-au făcut multe eforturi în direcția aceasta, iar tehnologia ne-a ajutat foarte mult. În România plățile electronice și utilizarea cardurilor au prins foarte bine la consumatori. Surpriza va apărea în perioada imediat următoare, când sistemul de plăți va integra QR code-ul. Acest sistem se va extinde tot mai mult în țara noastră. Față de card, avantajul este nu doar că plata se face instant de pe telefonul mobil, ci că banii intră în câteva secunde în contul vânzătorului. Procesarea plății cu cardul poate dura acum și câteva zile, mai ales dacă plata este făcută în zilele de weekend. Partea bună este că oamenii s-au obișnuit cu tehnologia, cu plățile prin telefonul mobil.
Au contat atât efortul băncilor de a face educație financiară, cât și eficiența CSALB. Cu ajutorul conciliatorilor, tensiunile dintre consumatori și bănci s-au estompat. Rezultatele sunt vizibile: dacă acum doi ani vorbeam de cifre în care incluziunea financiară era sub 50%, acum avem medii, precum în zonele urbane din marile orașe, în care incluziunea financiară depășește 80%.
Am 52 de ani petrecuți în sistemul bancar, iar concilierea cu banca făcută prin intermediul CSALB este o etapa foarte importantă. Oamenii au venit în fața conciliatorului, li s-a dat dreptate, iar banca a înțeles când a greșit. Istoria CSALB a început înainte de 2006-2007, deci înainte de criza pe care am parcurs-o cu toții. Banca Mondială a acordat un grant Asociației Române a Băncilor pentru a crea mediatorul bancar. Lucrurile nu s-au putut finaliza din cauza crizei, iar în 2015 am reușit să înființăm CSALB, entitate care și-a dovedit eficiența.
Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, profesor și avocat
După criza financiară și în perioada înființării CSALB tensiunea dintre consumatori și bănci era foarte mare. Nu toate cauzele erau reale, mai ales că erau persoane care au încercat să stimuleze această tensiune. Unii din motive politice, alții din considerente care nu țin de sistemul bancar.
Acest Centru de soluționare alternativă a litigiilor bancare are marele merit că a degrevat instanțele de judecață și a restabilit înțelegerea între consumatori și banci. Deși nu putem vorbi de un război între consumatori și banci, orice proces este ca un mic război, chiar dacă se poartă cu mijloacele legii.
Prin soluționare amiabilă există și efectul educativ. Cu ajutorul conciliatorilor, oamenii înțeleg propria lor situație financiară mai bine decât în fața instanței. Comunicarea se face direct, iar consumatorii au acces gratuit la adevărați specialiști. Mai trebuie spus că există și o directivă europeană care îndeamnă fiecare țară să instituie asemenea structuri de soluționare alternativa litigiilor, nu doar în domeniul bancar, ci și în alte domenii. Din fericire, sistemul bancar a fost foarte receptiv.
Impactul sistemului bancar în economie, în general, este decisiv în România. Economia se finanțează cel mai mult prin bănci, nu prin bursă. Asta arată că sistemul bancar s-a dezvoltat mai repede, a avut modalități de comunicare mai bune și a reușit să creeze încredere. Deocamdată sistemul pieței de valori mobiliare pare mai complicat și mai greu de digerat.
Daria Niculcea, director executiv Juridice.ro
În ultimii 16 ani, de când m-am mutat cu familia în România, nu am auzit de niciun faliment în sistemul bancar, deși înainte au fost probleme în acest sens. Ce a ferit băncile de falimente în perioada recentă?
Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, profesor și avocat
Trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului: Banca Națională a României nu a avut nicio restanță în ceea ce privește supravegerea bancară. Când au existat semne că o bancă este în dificultate, acea bancă nu a fost lăsată să ajungă până la faliment. S-au găsit metode pentru a redresa banca respectivă sau a fost găsit un investitor care să preia banca aflată în dificultate.
În domeniul bancar, chiar falimentul unei bănci mici creează, din punct de vedere psihologic, o neîncredere foarte mare. Noi am avut o problemă uriașă în perioada 1997-1998 cu Bancorex, care era realmente falimentară, dar s-a evitat panica indusă de un faliment, prin preluarea băncii de către BCR.
Radu Ghețea, președinte Libra Internet Bank, președinte de onoare ARB
Sistemul bancar românesc este deosebit de bine pregătit pentru orice fel de șocuri. Când se întâmplă ceva în afara țării sau în țară, noi avem mai multe scenarii, dintre care unul este foarte pesimist. Așa s-a întâmplat în pandemie sau când Rusia a atacat Ucraina. Această pregătire vine și din reglementarea foarte strictă a acestui domeniu, la nivel european.
În regulamentele europene din domeniul bancar, practic fiecare frază înseamnă că trebuie să faci ceva. Noi, care lucrăm în sistemul bancar, nu suntem foarte entuziaști de toate cerințele care vin de obicei de la Frankfurt sau de la Londra, unde sunt autoritatea de supraveghere și autoritatea bancară. Dar, pe de altă parte, eu n-am văzut pe nimeni care să aducă argumente solide în a spune că nu trebuie să implementăm aceste regulamente foarte stricte. Singurele argumente pe care le aducem sunt în direcția de a prelungi perioada de implementare.
PODCAST integral AICI