Banca Transilvania, BCR, BRD Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank și CEC Bank – cei mai mari 7 finanțatori locali – dețineau împreună, la finalul lunii septembrie 2024, un sold al creditelor de 340 de miliarde de lei, reprezentând 82,3% din totalul împrumuturilor accesate de populația și companiile din România, care se situau la 413,2 de miliarde de lei la 30 septembrie 2024, conform datelor Băncii Naționale a României.
Ponderea portofoliilor de împrumuturi cumulate ale celor șapte bănci s-a majorat în ultimul an cu aproape 2 puncte procentuale, de la 80,5% cât era la finalul lunii septembrie 2023, cu un volum total de 307 de miliarde de lei. Datele disponibile ne arată că, în primele trei trimestre din 2024, soldul creditelor acordate de cei mai mari 7 finanțatori din România a crescut cu aproape 11% față de perioada similară din 2023.
Analiza evoluției portofoliilor de împrumuturi ale băncilor amintite relevă faptul că singurele puncte statornice, din 2021 până în prezent, sunt Banca Transilvania (78,1 de miliarde de lei) și BCR (64,2 de miliarde de lei), care au ocupat în tot acest interval primele două poziții ale topului. Trebuie menționat că, din 2018 până spre finalul anului 2021, Banca Transilvania și BCR au dus o luptă aprigă și foarte strânsă pentru supremație și cotă de piață, pentru ca, de la acel moment, Banca Transilvania să devină liderul pieței finanțatorilor, consolidându-și poziția față de BCR.
O altă confruntare interesantă pentru cotă de piață le are ca protagoniste pe BRD Groupe Société Générale (45,2 de miliarde de lei), ING Bank (43 de miliarde de lei) și Raiffeisen Bank (42,3 de miliarde de lei), care vizează ocuparea ultimului loc de pe podiumul topului celor mai mari finanțatori din țara noastră. Această competiție s-a amplificat în 2020, când ING Bank și Raiffeisen Bank au dovedit că pot amenința serios poziția BRD. Cele trei bănci (BRD cu 28,9 miliarde de lei, ING Bank cu 28,7 miliarde de lei și Raiffeisen Bank cu 28,6 miliarde de lei) erau departajate în clasament la finalul lui 2020 de numai 300 milioane de lei, distanță ce poate fi considerată insignifiantă.
Menținându-și ritmul de creștere a soldurilor de credite din ultima perioadă, Raiffeisen Bank și ING Bank au reușit, conform datelor din bilanțurile anului 2021, să depășească BRD. Mai apoi, cifrele după primele nouă luni din 2023 dezvăluie o accelerare a Raiffeisen Bank, care s-a așezat confortabil pe poziția a treia în topul băncilor pe piața creditelor. Totodată, este de semnalat faptul că BRD a revenit în 2023 pe locul al patrulea, după ce la finalul anului 2022, această poziție era ocupată de ING Bank. În 2024, însă, datele din bilanțurile celor 3 bănci ne arată că BRD a urcat din nou pe podium, devansând Raiffeisen Bank și ING Bank. În același timp, Raiffeisen Bank a pierdut două poziții, coborând de pe locul al treilea pe poziția a cincea.
Pe de altă parte, mai avem competiția dintre UniCredit Bank (35,4 de miliarde de lei) și CEC Bank (31,8 de miliarde de lei), dominată de banca italiană, care și-a consolidat poziția a șasea a clasamentului, cu un avans de circa 4 miliarde de lei față de CEC Bank. Situația UniCredit Bank se va schimba radical pe parcursul anului 2025, după finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, proces care o va propulsa direct pe ultima poziție a podiumului. Practic, UniCredit Bank și Alpha Bank au în prezent un sold al creditelor cumulat de peste 51 de miliarde de lei, iar atunci când va funcționa ca o singură entitate va deveni al treilea cel mai mare finanțator din România. Ciudată este însă situația CEC Bank, care se află pe locul al 7-lea în clasamentul finanțatorilor din România, dar ocupă poziția a treia în topul celor mai mari bănci după active, nu pe fondul unei activități comerciale ieșite din comun, ci datorită cumpărărilor record de titluri de stat din ultimii 2 ani.