Atunci când Statul are nevoie de bani, oriunde în lume, aproape în orice țară, se comportă ca un veritabil chirurg, tăind direct în carne vie, prin măsuri ce vizează grila de impozite și taxe pentru contribuabili. Dar, fără să eticheteze, fără să incrimineze, fără să supună oprobriului public, fără să apeleze la discursuri populiste și fără să transmită mesaje subliminale.
Se consultă cu societatea civilă și cu mediul de afaceri, iar apoi anunță decizia de a crește anumite taxe și impozite, din timp. Da! Din timp! Pentru că asemenea măsuri nu se iau de pe azi pe mâine.
Cum se întâmplă în România? La noi, din start, Statul pare că-și dorește mai mult să rușineze o anumită categorie socială și/sau industrie, decât să-i crească propriu-zis povara fiscală. Mai mult, deciziile de majorare a anumitor taxe și impozite sunt luate intempestiv, bagatelizând ideea de predictibilitate.
Acest comportament este cu atât mai vizibil în cazul industriei bancare, vizată de-a lungul anilor de diverse măsuri pecuniare. Adversitatea față de bănci din mentalul colectiv, care de altfel se vede cu ochiul liber la nivelul societății românești, a fost exploatată în mod populist de politicieni și oficiali ai Statului Român, care întrețin iresponsabil un raționament absolut dăunător economiei în ansamblu.
Înainte însă de a ne angaja în orice fel de perorare disprețuitoare, trebuie să conștientizăm că băncile joacă un rol esențial în economia și societatea unei țări, pentru că sunt fundamentale pentru funcționarea unei economii moderne, contribuind la stabilitate economică, dezvoltare, acces la capital și incluziune financiară.
Băncile sunt interconectate cu toate sectoarele economiei și sprijină atât indivizii, cât și afacerile în îndeplinirea obiectivelor financiare, ceea ce conduce mai departe automat către încasări mai mari la bugetul statului. Iată, totuși, că se trece cu vederea rapid peste acest element esențial!
În decembrie 2018, Guvernul PSD (partid condus de Liviu Dragnea) a surprins întreaga Europă, ca să nu spun întreg mapamondul, cu vestita ”taxă pe lăcomie”, pe care a vrut să o aplice băncilor. În fapt, ”taxa pe lăcomie” nu era altceva decât o taxă pe active absurdă, caracterizată la acea vreme de Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, drept o ”trăsnaie”. Lăsând la o parte însă logica economică, ceea ce a deranjat nemărginit atunci a fost denumirea vădit incriminatorie a noului impozit cu care Statul Român viza industria bancară.
Zilele acestea, noul Guvern instalat, condus de liberalul Ilie Bolojan, și-a stabilit în programul de guvernare o măsură care vizează ”taxarea profitului excesiv al băncilor pe o perioadă limitată”. Și aici, așa cum se poate observa, nu vorbim despre doar despre ideea că Statul Român vrea să impoziteze suplimentar profiturile băncilor, ci și despre faptul că descrierea intenției de suprataxare face trimitere în mod direct la ideea că industria bancară este toxică, pentru că face ”profit excesiv”.
Conform DEX, excesiv înseamnă ”care depășește limita normală; exagerat; abuziv”. Nu era oare suficient ca noul Guvern să spună că-și dorește supraimpozitarea profitului raportat de bănci, dacă depășește un anumit nivel, pe ideea de solidaritate, pentru că are nevoie să strângă cât mai mulți bani la vistieria Statului? De ce a fost necesară asocierea termenului excesiv (care depășește limita normală; exagerat; abuziv) cu băncile? A fost oare și o intenție de a eticheta incriminatoriu băncile?
În logica economică, o firmă care realizează profit este performantă, deci profit = performanță. Statul are nevoie de contribuabili performanți, pentru că în acest fel veniturile cresc. Cu cât profitul companiilor este mai mare, cu atât mai mare este câștigul statului. Atunci când vorbim despre ”profit excesiv”, vorbim automat despre o rușinare a conceptului de performanță.
Profitul băncilor a fost impozitat în 2024 cu circa 25%, față de 16% cât plătesc ceilalți operatori economici
Banca Națională a României a anunțat, în cadrul Raportului pe 2024, că sistemul bancar din România a înregistrat anul trecut o evoluție pozitivă din punctul de vedere al profitului obținut, reflectând o consolidare a performanței financiare a instituțiilor de credit. La finalul anului, profitul net însuma 14,2 miliarde de lei la nivelul întregului sistem bancar. În planul rentabilității, tendințele au fost de ușoară reducere, atât ROE cât și ROA poziționându-se sub nivelul anului anterior.
Dintre cele 32 de instituții de credit prezente pe piața românească, un număr de 25 de entități au înregistrat rezultate financiare pozitive, profitul net cumulat fiind în valoare de 14,6 miliarde de lei, în timp ce un număr de șapte instituții de credit au consemnat pierderi în sumă de 413,2 milioane de lei, ceea ce indică o performanță generală solidă la nivel de sistem, în pofida unor dificultăți punctuale.

Pentru cele 14,6 miliarde lei, industria bancară a vizat la stat ca impozit pe profit circa 2,33 miliarde de lei. În același timp, taxa pe cifra de afaceri de 2% aplicată sectorului bancar a fost de circa 1,29 miliarde lei în anul 2024 și, așa cum arată raportul BNR, a contribuit la creșterea cheltuielilor operaționale și a afectat negativ indicatorii de eficiență. Însumând cele 2 contribuții, rezultă un total de 3,62 miliarde de lei, ceea ce ne arată că profitul băncilor a fost impozitat anul trecut cu 24,8%, față de cota unică de 16% care a fost aplicată tuturor companiilor din România.
Așa cum se poate observa, taxa de 2% pe cifra de afaceri a ”mâncat” suplimentar aproape 9% din profitul băncilor. În aceste condiții, mai stă în picioare intenția Guvernului de a ”taxa profitul excesiv al băncilor pe o perioadă limitată”, când de fapt acest lucru se întâmplă deja de la începutul anului 2024? Chiar și așa, mergând pe raționamentul solidarității, de ce este chemată doar industria bancară să contribuie suplimentar la bugetul statului și nu sunt cooptate în această horă și alte sectoare economice, cum ar fi energia, imobiliarele etc.?