Stiri BancareStiri Bancare
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Reading: Mugur Isărescu explică celebra declarație ”băncile au sărit calul în privința ROBOR”. BNR iese public și cere explicații Consiliului Concurenței: Creșterea ROBOR, din acei ani, nu poate fi imputată băncilor
Share
Notification Show More
Latest News
BCR răspunde Consiliului Concurenței: „Nu am încercat să blocăm investigația. Am cerut acces la probe și timp pentru apărare”
Stiri de top
ING Bank România lansează o nouă experiență online pentru IMM-uri: antreprenorii văd într-un singur ecran creditele pentru care sunt eligibili, până la 1 milion de euro
Stiri de top
CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
Stiri de top
Raiffeisen Bank își extinde Divizia Antreprenori: echipa dedicată IMM-urilor va crește cu 30% până la finalul anului
Stiri de top
EXCLUSIV. Ce spune Comisia Europeană pentru BankingNews despre scandalul ROBOR și sancțiunile de 710 milioane de euro aplicate băncilor din România de către Consiliul Concurenței
Top news Stiri de top
Aa
Stiri BancareStiri Bancare
Aa
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Follow US
© BankingNews - Toate drepturile rezervate
Stiri Bancare > Blog > Stiri de top > Mugur Isărescu explică celebra declarație ”băncile au sărit calul în privința ROBOR”. BNR iese public și cere explicații Consiliului Concurenței: Creșterea ROBOR, din acei ani, nu poate fi imputată băncilor
Stiri de top

Mugur Isărescu explică celebra declarație ”băncile au sărit calul în privința ROBOR”. BNR iese public și cere explicații Consiliului Concurenței: Creșterea ROBOR, din acei ani, nu poate fi imputată băncilor

Gabriela Dinu
Last updated: 11/06/2026 15:49
Gabriela Dinu 17 minute ago
Share
Sursa foto -LCV-Shutterstock.jpg
SHARE

BNR, prin vocea purtătorului de cuvânt al Băncii Naționale, Dan Suciu, face apel public către Consiliul Concurenței să publice mai mult din raționamentul economic și juridic din spatele deciziei.

Contents
Dan Suciu: Investigația nu se referă în niciun aspect la Banca Națională a României ca administrator al sistemului de tranzacționare și generator de norme și regulamente Este nevoie de clarificări pentru a nu lăsa ca neclarități să genereze controverse neîntemeiate sau așteptări nerealiste Creșterea ROBOR din acei ani nu poate fi imputată băncilorAlte neînțelegeri din discuția publică Banca Națională a României a susținut demersul Consiliului Concurenței punând la dispoziție documentele solicitate Cum explică celebra declarație ”băncile au sărit calul în privința ROBOR”Deciziile Consiliului Concurenței sunt extrem de importante și pot avea implicații foarte serioase asupra stabilității financiare

Este prima ieșire oficială a BNR în ceea ce pare scandalul anului. Decizia Consiliului Concurenței legată de activitatea bancară pe piața monetară, care vizează o procedură tehnică, greu de înțeles inclusiv de către specialiști, are nevoie de o serie de clarificări pentru a nu genera confuzii suplimentare, așteptări nerealiste sau acuze nefondate cu efecte asupra stabilității financiare, arată intr-un comunicat de presă Dan Suciu.

Dan Suciu: Investigația nu se referă în niciun aspect la Banca Națională a României ca administrator al sistemului de tranzacționare și generator de norme și regulamente

„În primul rând, trebuie spus că investigația nu se referă în niciun aspect la Banca Națională a României ca administrator al sistemului de tranzacționare și generator de norme și regulamente de funcționare. Cel puțin așa precizează comunicatul Consiliului Concurenței: decizia nu a vizat reglementările sau politicile din sectorul bancar”.

O serie de aspecte importante din perspectiva funcției BNR trebuie clarificate, spune oficialul.

„Dar, chiar dacă nu este vizată BNR, o serie de aspecte importante din perspectiva funcției BNR trebuie clarificate, mai ales că în informațiile publice care au precedat atât decizia cât și în comentariile ulterioare au apărut o serie de afirmații neclare și s-au ridicat întrebări legate de investigație. Acesta a fost motivul pentru care Guvernatorul BNR și alți membri ai Consiliului de administrație au căutat să clarifice o parte din aceste chestiuni apărute în raportările intermediare din timpul investigației, ca urmare a colaborării cu inspectorii de concurență.

Este nevoie de clarificări pentru a nu lăsa ca neclarități să genereze controverse neîntemeiate sau așteptări nerealiste

„De asemenea clarificări este nevoie în continuare pentru a nu lăsa ca neclarități să genereze atât controverse neîntemeiate, așteptări nerealiste sau, chiar mai grav, efecte asupra stabilității financiare și asupra politicilor de creditare, importante atât pentru persoanele fizice cât și din perspectiva economiei ca atare, prin acuze dincolo de realitatea situației.

De exemplu, președintele Consiliului Concurenței, dl. Bogdan Chirițoiu, a precizat că decizia Consiliului (neconfirmată de instanțe) consideră că (eventuala) diferență luată în discuție în ceea ce privește cotația ROBOR este de fracțiuni de procent față de un nivel presupus corect. Cu toate acestea, în diverse intervenții și comentarii din spațiul public, deja și în anumite inițiative legislative se vorbește de diferențe de procente, cu așa zisa motivație că ROBOR ar fi crescut prea mult, prea brusc de la 1,25% la 8,1% în doi ani”.

Creșterea ROBOR din acei ani nu poate fi imputată băncilor

„BNR a prezentat de-a lungul timpului, cât și recent, numeroase materiale care arată că, dincolo de faptul că ROBOR variază plus/minus un punct în jurul ratei de politică monetară, creșterea, e drept, spectaculoasă, din acei ani nu poate fi imputată băncilor, cât unei situații complexe generatoare de inflație globală care a impus la rândul ei creșteri de rate de dobândă pentru toate valutele sau monedele regionale. (A se consulta Rapoartele asupra inflației din perioada 2021-2023, https://opiniibnr.ro/sine-ira-et-studio-fara-furie-si-ambitie/ sau chiar materiale jurnalistice mai recente ca https://opiniibnr.ro/cand-urca-inflatia-urca-si-dobanzile-povestea-pe-care-o-spune-orice-grafic-inaintea-oricarei-anchete/)”.

Alte neînțelegeri din discuția publică

„Alte neînțelegeri au luat amploare în discuția publică după recenta decizie de amendare a băncilor participante la fixingul ROBOR. Pentru corecta informare a opiniei publice este necesară clarificarea în continuare de către Consiliul Concurenței cel puțin a următoarelor aspecte de consistență logică:

  1. Dacă, așa cum susține comunicatul Consiliului din 7.06.2026, regulamentul și normele care se aplică la nivelul pieței monetare și procedurii de fixing sunt corecte, iar băncile au respectat aceste prevederi, este nevoie să se arate care sunt aspectele încălcate în Legea Concurenței și legislația internațională, maniera în care au fost nerespectate, cum s-au manifestat și dacă aceste prevederi nu intră până la urmă în conflict cu normele și regulamentele în funcțiune. Altfel, se subînțelege că regulamentul și normele conțin prevederi în contradicție cu legile respective și deci declarația legată de corectitudinea regulamentelor e de neînțeles.

2. Conform declarațiilor președintelui Consiliului Concurenței, „nu spunem că a avut loc un cartel clasic, că băncile s-au întâlnit între ele, s-au hotărât într-o după-amiază care să fie nivelul ROBOR”. Dacă ar fi fost vorba de așa ceva, aceste situații ar fi fost ușor de înțeles de oricine. Dar argumente legate de ”schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț” sau de ”transparența prea mare” a tranzacțiilor, sunt cel puțin contradictorii fără alte explicații cu declarația citată inițial. Ar reieși în mod paradoxal că prea multă informație și prea multă transparență sunt considerate elemente care determină un comportament anticoncurențial. Or este cunoscut faptul că tocmai nivelul scăzut de informații și lipsa de transparență sunt considerate elemente care alterează climatul concurențial.


3. În legătură cu ”fracțiunile de procent” evocate de conducerea Consiliului și considerate suspecte în calculul ROBOR ca fiind determinate de comportamente neconcurențiale care au dus indicele la niveluri mai înalte, trebuie clarificat cum s-a făcut această apreciere și care ar fi nivelul ROBOR presupus a fi corect, față de cel publicat? De ce această judecată nu s-ar aplica și pentru scăderea ROBOR – consistentă și îndelungată în anumiți ani în perioada investigată? Pe această judecată se poate aprecia că în anumite perioade nivelul ROBOR publicat a fost prea mic față de cel considerat corect! Această clarificare este cu atât mai necesară cu cât se acceptă faptul evidențiat prin nivelul cotațiilor, că evoluțiile indicelui se înscriu de regulă în intervalul de plus/minus un procent în jurul dobânzii de politică monetară. Chiar daca legislația permite Consiliului să evite asemenea evaluări, gravitatea deciziilor luate și comunicate cere ca opinia publică să aibă parte de aceste clarificări suplimentare”.

Banca Națională a României a susținut demersul Consiliului Concurenței punând la dispoziție documentele solicitate

„Banca Națională a României a susținut demersul Consiliului Concurenței punând la dispoziție documentele solicitate și explicând pe larg rolul și implicarea Direcției Operațiuni de Piață în administrarea și buna funcționare a pieței monetare (și valutare, acestea fiind strâns legate) în procesul de stabilire al ROBOR (și al cursului valutar). Monitorizarea pieței monetare și valutare și publicarea nivelurilor de referință ale cursurilor valutare și ale ROBOR/ROBID sunt în atribuțiile acestei direcții.

De asemenea, s-a explicat rolul Direcției Supraveghere și modul de intervenție al acesteia, dacă variațiile ROBOR sunt mai mari de plus/minus un punct procentual față de dobânda de politică monetară pentru o perioadă mai consistentă de timp – ceea ce ar indica o disfuncție la nivelul managementului lichidității în bănci și deci posibile probleme prudențiale”.

Cum explică celebra declarație ”băncile au sărit calul în privința ROBOR”

„Abaterile de scurtă durată, care fac parte din fluctuațiile pieței, sunt de regulă corectate prin alte instrumente cum sunt cele verbale – care și ele fac parte din inventarul intervenționist de politică monetară (moral suasion) – așa cum s-a întâmplat cu mult prea invocata declarație a Guvernatorului BNR din data de 9 august 2022, ”băncile au sărit calul în privința ROBOR”. Aceste clarificări ar trebui să nu mai lase loc speculațiilor că declarația ar fi o dovadă a suspiciunilor BNR în privința pieței monetare! A fost un instrument legitim de reglaj, care a funcționat vizibil, și nimic mai mult!„.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt extrem de importante și pot avea implicații foarte serioase asupra stabilității financiare

„Deciziile Consiliului Concurenței sunt extrem de importante și pot avea implicații foarte serioase asupra stabilității financiare și apetenței pentru creditare, cu consecințe numeroase. Pentru a fi acceptate, corectate sau respinse – după cum va fi cazul – ele trebuie însă cât mai bine clarificate. Prea multă informație în legătură cu aceste subiecte, orice s-ar spune, nu are cum să nu fie binevenită!„, mai spune Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României.

You Might Also Like

BCR răspunde Consiliului Concurenței: „Nu am încercat să blocăm investigația. Am cerut acces la probe și timp pentru apărare”

ING Bank România lansează o nouă experiență online pentru IMM-uri: antreprenorii văd într-un singur ecran creditele pentru care sunt eligibili, până la 1 milion de euro

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

Raiffeisen Bank își extinde Divizia Antreprenori: echipa dedicată IMM-urilor va crește cu 30% până la finalul anului

EXCLUSIV. Ce spune Comisia Europeană pentru BankingNews despre scandalul ROBOR și sancțiunile de 710 milioane de euro aplicate băncilor din România de către Consiliul Concurenței

TAGGED: Dan Suciu, Mugur Isărescu, fixing, BNR, banci, banca, Robor, Banca Nationala a Romaniei, Consiliul Concurentei
Gabriela Dinu 11/06/2026
Share this Article
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
By Gabriela Dinu
Follow:
Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.
Previous Article BCR răspunde Consiliului Concurenței: „Nu am încercat să blocăm investigația. Am cerut acces la probe și timp pentru apărare”
- Publicitate -
Ad image
- Publicitate -
Ad image
Ad image
Ad image

Alte articole

BCR răspunde Consiliului Concurenței: „Nu am încercat să blocăm investigația. Am cerut acces la probe și timp pentru apărare”

3 ore ago

ING Bank România lansează o nouă experiență online pentru IMM-uri: antreprenorii văd într-un singur ecran creditele pentru care sunt eligibili, până la 1 milion de euro

3 ore ago

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

3 ore ago

Raiffeisen Bank își extinde Divizia Antreprenori: echipa dedicată IMM-urilor va crește cu 30% până la finalul anului

3 ore ago

Primul proiect online de jurnalism financiar-bancar din România.

Ne găsiți și pe

© BankingNews - Toate drepturile rezervate

  • Despre BankingNews
  • Contact
  • Publicitate
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul bankingnews.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate Setari CookieAccepta
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ

Removed from reading list

Undo
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?