Cum s-a scris istoria achizițiilor și fuziunilor din sistemul bancar românesc și care sunt perspectivele de dezvoltare

După reforma sistemului bancar din 1999, băncile românești au fost supuse unor procese de achiziții și fuziuni, care au modelat peisajul bancar prezent. Mai mult decât atât, în ultimii ani am asistat la o intensificare a acestor fenomene, ceea ce va reașeza pe noi poziții competiționale actorii pieței bancare românești. Care vor fi consecințele acestor mișcări? Vor fi ele de bun augur pentru banking-ul românesc? Vor crește gradul de intermediere bancară și satisfacția clienților băncilor?

Achizițiile și fuziunile bancare vs investiții de tip greenfield

Prin achiziții și fuziuni în domeniul financiar-bancar se înțelege procesul de combinare a două sau mai multe instituții financiare într-una singură. Achizițiile presupun procesul prin care o instituție financiară, de regulă de dimensiuni mai mari, preia o altă instituție financiară, mai mică, în final formându-se o nouă entitate. Fuziunile presupun combinarea a două instituții financiare, de regulă de aceeași dimensiune, într-una singură. Investițiile directe de tip „greenfield” presupun dezvoltarea unei rețele de la zero.

Multe dintre procesele de achiziții și fuziuni, precum și investițiile de tip greenfield se întâmplă în plan transfrontalier, dând un caracter internațional activității bancare. Ambele modalități comportă avantaje și dezavantaje. De exemplu, în cazul investițiilor de tip geenfield se poate profita de reputația instituției la nivel internațional, mai ales în cazul în care această investiție este făcută în țări mai puțin dezvoltate sau cu economii mai puțin stabile, deponenții fiind atrași de ideea unei siguranțe sporite a sumelor depuse. De asemenea, se evită preluarea clienților băncii achiziționate a căror profil nu corespunde viziunii sale și permite introducerea tehnologiei, sistemelor și practicilor în mod direct și mai rapid decât în cazul achizițiilor. În schimb, în cazul achizițiilor, banca va avea acces imediat la depozitele băncii achiziționate și, astfel, va putea întreprinde activități de creditare pe baza acestor resurse mai rapid, preluând deja o bază de clienți gata formată. Diferențele de ordin cultural, lingvistic și instituțional sunt estompate, banca se va familiariza mai rapid cu piața autohtonă și va face mai bine față competiției interne.

De ce recurg băncile la achiziții și fuziuni?

Motivele care determină instituțiile financiare să efectueze fuziuni și achiziții sunt diverse. Ele pot varia de la o instituție la alta, funcție de mărimea și structura sa organizațională, de la o perioadă la alta, de la o țară la alta, de la un sector la altul etc. În principiu, ele pot fi împărțite în două categorii: motive care privesc maximizarea valorii și motive care nu privesc maximizarea valorii.

În urma fuziunilor și achizițiilor, instituțiile financiare își pot crește valoarea profiturilor viitoare prin reducerea costurilor viitoare sau prin creșterea veniturilor viitoare. Scăderea costurilor poate fi dată de următoarele aspecte: economiile de scală; economiile de scop; înlocuirea managerilor ineficienți; reducerea riscurilor prin diversificare geografică sau a produselor; reducerea obligațiilor fiscale; mărirea puterii de monopson, permițând instituției să obțină „inputuri” la prețuri mai mici; permit o creștere suficientă a dimensiunii instituțiilor astfel încât să poată avea acces pe piețele de capital sau să-și sporească ratingul; dă posibilitatea acestor instituții formate în urma fuziunilor și achizițiilor de a pătrunde pe noi arii geografice sau piețe de produse cu costuri mai reduse decât o intrare de le „zero”. Creșterea veniturilor poate fi dată de următoarele aspecte: creșterea mărimii instituțiilor permite o mai bună deservire a clientelei; diversificarea gamei de produse permit instituțiilor să devină adevărate „supermarket-uri financiare”, oferind clienților o gamă completă de produse și servicii financiare; diversificarea gamei de produse și a ariei geografice permite atragerea de noi clienți; vizibilitatea, reputația care decurge în urma creșterii dimensiunii instituției poate duce la o atragere de clienți noi; creșterea puterii monopoliste conduce la posibilitatea instituțiilor de a crește prețurile produselor și serviciilor oferite; creșterea mărimii instituțiilor permite reducerea riscurilor portofoliului de active deținute.

Uneori, la baza proceselor de achiziții și fuziuni nu stau motive ce vizează creșterea valorii firmei. În aceste situații managerii pot acționa în sens contrar intereselor acționarilor. Din categoria acestor motive amintim: dorința managerilor de a-și satisface niște obiective personale (faimă, orgolii, câștiguri din comisioane de succes etc.); dorința managerilor de a-și asigura securitatea postului; dorința managerilor de evitare a preluării instituției de către o alta, chiar dacă acest lucru ar duce la creșterea valorii acesteia; intenția managerilor de a imita concurența, în cazul în care alte instituții se angajează în fuziuni și achiziții, în dorință de păstra raporturile de mărime între instituția condusă de ei și ceilalți competitori etc.

Uneori autoritățile guvernamentale, băncile centrale, autoritățile de supraveghere și reglementare facilitează procesele de achiziții și fuziuni, în scopul menținerii stabilității financiare. Ele intervin în acest sens în situații de criză financiară, perioade de redresare după războaie sau chiar în cazuri izolate, dacă falimentul instituției respective ar periclita stabilitatea sistemului bancar.

Într-o altă ordine de idei, achizițiile și fuziunile sunt un răspuns la o serie de factori, cum ar fi: dereglementarea de ordin structural și un proces de reglementare prudențială, competiția, dezvoltarea tehnologică, globalizarea etc.

Achizițiile și fuziunile din România

În România, procesele de achiziții și fuziuni pot fi încadrate în mai multe etape. O primă etapă a fost vizată de tranziția la economia de piață și reașezarea bazelor sistemului bancar. Apoi, perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană a constituit a doua etapă, iar criza și perioada post criză, cea de-a treia.

Primele achiziții și fuziuni de amploare au avut loc în România odată cu procesul de privatizare a băncilor cu capital de stat. Acesta a început cu Banca Română pentru Dezvoltare, prin preluarea pachetului majoritar (51%) de către grupul francez Société Générale, achiziție finalizată în luna martie 1999. Consorțiul Alpha Bank urma să participe în calitate de consultant al Guvernului României la vânzarea pachetului de acțiuni pe care acesta îl mai deținea la Banca Româna pentru Dezvoltare, operațiune care a dus la cea mai mare ofertă publică secundară de până atunci pe piața românească de capital. Tot în 1999, Fondul Proprietății de Stat a vândut un pachet de 45% din capitalul social al BancPost către General Electric Capital Corporation (35%) și Banco Portugues de Investimento (10%). Ulterior, în luna noiembrie 2002, este definitivată privatizarea BancPost prin vânzarea pachetului de acțiuni deținut de APAPS către banca elenă EFG Eurobank Ergasias. În iulie 2001, RZB-Austria și Fondul Româno-American de Investiții (FRAI) au preluat de la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS) peste 98,84% din acțiunile celei de-a treia bănci românești inclusă în procesul de privatizare, Banca Agricolă, urmând ca în 2002 sucursala Raiffeisen Bank România să fuzioneze cu Banca Agricolă-Raiffeisen. În anul 2003 procesul de privatizare a Băncii Comerciale Române a avansat, prin cumpărarea de către BERD și CFI a 25% din capitalul social al băncii. La sfârșitul lunii octombrie 2006 a avut loc finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române prin achitarea contravalorii pachetului majoritar de acțiuni de către Erste Bank.

Până la privatizări, sistemul bancar românesc era compus din fostele bănci de stat din perioada socialistă, precum și o serie de bănci cu capital privat majoritar autohton (unele dispărând în urma restructurării sistemului bancar românesc începând cu anul 1999) și un număr relativ mic de bănci străine persoane juridice române și sucursale. Băncile străine (cum ar fi Banca București (1994), redenumită ulterior Alpha Bank, Banca Turco Română (1994), ABN AMRO Bank (1995), Banca de Credit PATER (1995), Demirbank (1997), Banca Daewoo România (1997)) au intrat într-o primă fază sub forma investițiilor de tip greenfield. Ulterior, pe rând, o serie de bănci mai mici cu capital majoritar autohton sau străin au fost achiziționate sau au fuzionat cu bănci străine. În septembrie 1999, BCR preia prin absorbție banca de stat Bancorex, cea din urmă având probleme cu o serie de credite neperformante. Astfel, avea loc prima preluare de anvergură pe piața internă după revoluție (fără să fie implicat un jucător extern), chiar dacă, în principiu, ar putea fi asimilată mai degrabă ca o operațiune de „bail out”.

Perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană a intensificat tot mai mult interesul investitorilor străini pentru sistemul bancar local. Astfel, în anul 2000 Finansbank a achiziționat acțiunile majoritare ale Băncii de Credit Industrială și Comercială; tot în anul 2000 Piraeus Bank a cumpărat Banca de Credit Pater. În anul 2001, Demirbank este achiziționată de Unicredito, devenind un an mai târziu UniCredit România, iar West Bank Arad este cumpărată de Cardine Bank Italia, preluată la nivel internațional în anul următor de grupul bancar SanPaolo IMI. În anul 2003, grupul american de investiții New Century Holdings (NCH) preia o parte din acțiunile Libra Bank, iar National Bank of Greece (NBG) cumpără Banca Românească. Ulterior, în anul 2004, OTP Group a achiziționat 99,99% din RoBank, iar în 2005 Banca Cassa di Risparmio preia Daewoo Bank Romania. În anul 2006, premergător aderării, mișcările pe piață se intensifică, Mindbank este preluată de către banca elenă ATE Bank, Eurom Bank de către Leumi Bank, iar în luna octombrie 55,4% din acțiunile Romexterra Bank sunt achiziționate de către MKB Bank. Tot acum, HVB Bank România și Banca „Ion Țiriac” fuzionează, iar Millennium Bank anunță intrarea pe piața românească, fiind autorizată un an mai târziu.

O parte din fuziunile la nivelul sistemului bancar românesc s-au realizat și ca urmare a unor achiziții și fuziuni la nivel internațional a băncilor mamă. Astfel, indirect, entitățile din România urmau să fuzioneze. De exemplu, Unicredit Bank s-a aflat în două asemenea momente: în 2007 fuziona prin absorbție cu Banca HVB Țiriac, prin fuziunea la nivel internațional a grupurilor Unicredito și HVB, noua entitate desfășurându-și activitatea sub denumirea UniCredit Țiriac Bank, iar în 2008 preia activitatea Băncii di Roma – Sucursala București, ca urmare a fuziunii la nivel european dintre acționarii UniCredit Group și Capitalia. În 2012, ATE Bank România este achiziționată de Piraeus Bank Grecia, ca urmare a preluării de către aceasta a operațiunilor Agricultural Bank of Greece, iar tot în acest an, are loc fuziunea prin absorbție dintre Intesa Sanpaolo România și C.R. Firenze România.

Criza financiară internațională, deși nu a condus la falimentului niciunei bănci românești, a lăsat urme adânci în ceea ce privește modificările în structura sistemului bancar. Împovărate de un nivel al creditelor neperformante, aflat printre cele mai mari din regiune, unele bănci au fost vândute de către băncile mamă. Astfel, Banca Transilvania, a preluat Volksbank România în 2015, iar anul acesta a achiziționat Bancpost. Ambele bănci achiziționate au avut probleme în ceea ce privește relația cu clienții cu credite în franci elvețieni. În prima situație, Banca Transilvania a reușit să gestioneze cu succes această problemă, urmând să aplice aceeași strategie și în cazul clienților Bancpost. Astfel, pentru moment, am putea spune că banca cu sediul la Cluj a avut rolul de „sanitar” al sistemului bancar prin modul în care a gestionat și rezolvat această provocare.

Altele au fost vândute de către băncile mamă ca urmare a schimbării de strategie din regiune (Millenium Bank achiziționată în 2015 de OTP Bank) sau au cedat portofolii de clienții (în 2013 Raiffeisen Bank preia portofoliului de retail al Citibank România, iar în 2014 Unicredit Țiriac pe cel al RBS Bank). Totodată, ca urmare a unor probleme legate de reputația acționarului principal, Banca Comercială Carpatica fuzionează cu Patria Bank (fostă Nextebank). La finalul anului trecut era anunțată preluarea Piraeus Bank România de către fondul de investiții J.C. Flowers. De asemenea, au avut loc și fuziuni între bănci și instituții financiare nebancare, cum este cazul celei dintre Raiffeisen Bank și Raiffeisen Capital Investment (mai 2014), respectiv dintre Garanti Bank și Domenia Credit IFN (noiembrie 2014).

Care sunt perspectivele?

Credem că procesul de consolidare va continua, însă nu doar pe orizontală, ci și pe verticală. Rămâne de văzut dacă vor veni actori noi din exterior sau achizițiile și fuziunile se vor realiza în plan intern. Sunt voci care consideră că o țintă ar putea fi Banca Comercială Feroviară și Banca Română de Credit Industrial, două bănci cu capital autohton de talie mică. Rămâne în coadă de pește și situația Băncii Românești, după respingerea de către BNR a preluării de către OTP Bank.

Cât privește consolidarea pe verticală, credem că băncile vor continua achiziții de IFN-uri și fintech-uri. Startul l-a dat anul trecut Grupului Financiar Banca Transilvania, devenind acționar al companiei Timesafe, dezvoltatorul aplicației de plăți Pago. Pe măsură ce vor intra tot mai mulți jucători fintech pe piața românească, băncile vor fi supuse tot mai mult presiunii competiționale din partea acestora.

O altă întrebare care se pune este dacă va fi acest proces de consolidare benefic pentru eficientizarea intermedierii financiare din România sau va conduce doar la concentrare de putere de piață. Această ultimă variantă nu ar fi de dorit prin prisma competiției și ale efectelor sale benefice asupra relației cu clienții. De asemenea, ar fi de văzut dacă băncile românești vor urma exemplul Băncii Transilvania, care a preluat Victoria Bank din Republica Moldova și să țintească achiziții pe alte piețe bancare în curs de dezvoltare. Astfel, vom trece la un alt nivel în ceea ce privește banking-ul în România.

Principalele achiziții și fuziuni din România în perioada postdecembristă

Acest material, apărut în cadrul Numărului 6 al Revistei BankingNews (ediția lunii iunie 2018), este semnat de BOGDAN CĂPRARU, Prof. Univ. Dr. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.