Cornelia Dumitrescu, Vicepreședinte Executiv Risc în cadrul Alpha Bank, își exprimă speranța, în cadrul unui interviu acordat celei mai recente ediții a Revistei BankingNews, că principalul risc, reprezentat de cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar, care a ajuns să fie perceput ca risc sistemic sever, să scadă în amplitudine și din mărimea importanței, astfel încât efectul negativ asupra creditării să se atenueze în acest an.
În opinia sa, costul unui credit este determinat de o multitudine de factori, iar simpla comparație la un moment dat între două țări nu este relevantă. ”Pentru ca această comparație să fie relevantă, ar fi necesar ca cele două țări să fie în același moment al ciclului economic, percepția asupra riscului suveran să fie similară, piețele lor bancare să aibă un grad de concurență similar și o maturitate similară. Comparând sistemul bancar al României chiar și cu țările vecine, aceste condiții nu sunt îndeplinite”, menționează Cornelia Dumitrescu.
- Ce riscuri contribuie la alcătuirea costurilor de finanțare în România, cum au evoluat aceste riscuri în ultimii ani și care sunt diferențele față de țările dezvoltate?
- Riscurile care contribuie la determinarea costului de finanțare sunt multiple, acestea influențând atât prin ele însele, dar și în congruență/corelat unele cu altele: riscul de credit, diferențiat în funcție de tipul și bonitatea solicitantului, valuta, termenul, tipul de creditare, costul și natura surselor atrase (care pot fi atrase de la populație, de la companii, de la acționari, de pe piețele financiare, pe diferite termene, în diferite valute), riscul macroeconomic și de reglementare sau riscul de țară. Riscurile au evoluat diferit față de țările dezvoltate, costul surselor, chiar dacă a scăzut în ultimii ani, s-a menținut comparativ mai mare în România. Costul riscului de credit a fost influențat de indisciplina la plată a companiilor, stimulată și de o legislație a insolvenței care funcționează deficitar, iar în cazul persoanelor fizice de nivelul relativ scăzut al educației financiare și existența unui segment bancabil relativ redus în populația generală, costurile și viteza de redresare în urma crizei financiare. În România, redresarea a fost mai dificilă, mediul de afaceri fiind încă afectat.
- Se vorbește tot mai des despre ideea că împrumuturile din România sunt mai scumpe decât în alte țări europene. Cât adevăr există în această percepție și cum se manifestă corelația dintre riscuri și costuri?
- Adevărul acestei percepții este parțial, deoarece costul unui împrumut este determinat de o multitudine de factori, iar simpla comparație la un moment dat între două țări nu este relevantă. Pentru ca această comparație să fie relevantă, ar fi necesar ca cele două țări să fie în același moment al ciclului economic, percepția asupra riscului suveran să fie similară, piețele lor bancare să aibă un grad de concurență similar și o maturitate similară. Comparând sistemul bancar al României chiar și cu țările vecine, aceste condiții nu sunt îndeplinite. Sistemul bancar local are o adâncime mică (volumul activelor bancare în PIB este mic, respectiv 51.6% în 2018, față de 138% în Cehia, 95.6% în Ungaria sau 93% în Polonia) și intermediarea financiară este redusă (volumul creditului neguvernamental în PIB era de 26.7% în 2018 față de 55.6% în Cehia, 34.5% în Ungaria, 54.5% în Polonia). Astfel, volumul activelor ce revin unei unități bancare în Romania reprezintă 67% față de Polonia, 43% față de Ungaria și 14% față de Cehia în 2017, ceea ce arată că și veniturile care se pot obține pe o unitate bancară în România reprezintă doar o fracțiune din ce se poate obține în celelalte țări. Pe de altă parte, chiar dacă numărul de angajați pe unitate bancară în România este cel mai mic (12 persoane), în comparație cu țările vecine (12,2 în Polonia, 16 în Ungaria, 22,3 în Cehia) nu este în aceeași proporție de mic precum activele pe unitate bancară, ceea ce arată că unitățile bancare din România sunt mai puțin productive, în principal din cauza dimensiunii reduse a activelor bancare. Concentrarea sistemului bancar (ponderea activelor primelor 5 bănci în total) din România este mai mare decât în Ungaria și Polonia, dar mai mică decât în Cehia. Corelația dintre riscuri și costuri este una directă. În medii economice stabile, predictibilitatea riscurilor este mai mare și implicit costurile sunt mai mici.
- Cum se va derula anul 2019 din punctul de vedere al riscurilor și cum va evolua creditarea, la nivel de bancă și la nivel de piață, luând în calcul toate noile reglementări care vizează industria bancară?
- Riscurile sistemice identificate de către sistemul bancar în 2018 se vor menține și în 2019. Noi speram ca principalul risc – cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar, care a ajuns să fie perceput ca risc sistemic sever – să scadă în amplitudine și din mărimea importanței, astfel încât efectul negativ asupra creditării să se atenueze. Dincolo de componenta legislativă, evoluția mediului economic extern, în special cel european, va fi determinant în influențarea echilibrelor macroeconomice interne și a încrederii consumatorilor și agenților economici locali, cu efect direct asupra trendului activității de creditare din România.
- S-au schimbat clienții băncilor din România în raport cu riscurile unui credit, cât de mult conștientizează importanța acestora și ce rol joacă educația financiară în această privință?
- Educația financiară este un proces de lungă durată. În ultimii ani s-au făcut pași importanți în acest domeniu, atât la nivelul asociațiilor profesionale, cât și la nivelul băncilor. Amintesc aici, de exemplu, aplicația „Kids – o afacere de succes”, lansată recent de Alpha Bank sau manualele opționale de educație financiară deja utilizate în școli. Tuturor acestor inițiative care trebuie să își păstreze continuitatea, li se adaugă experiența bancară a fiecăruia dintre noi. Cei care au trecut prin dificultăți la rambursarea unui credit au învățat că prudența este necesară și conștientizează mai bine constrângerile asumate odată cu luarea unui împrumut. Experiențele individuale devin cu timpul parte a învățăturii colective care reprezintă o educație financiară activă de neprețuit.
- Care este opinia dumneavoastră cu privire la discuțiile tot mai acerbe referitoare la ideea că ne paște o nouă criză financiară, ce riscuri pot comprima distanța până la o eventuală recesiune și ce trebuie întreprins pentru a minimiza efectele?
- Evoluțiile economice se realizează în cicluri și, din acestă perspectivă, monitorizarea evoluțiilor economice este continuă și evaluarea riscurilor asociate proactivă. Instrumentele de identificare timpurie și administrare a riscurilor aferente evoluțiilor economice pe care le au acum la dispoziție instituțiile financiare sunt mai versatile și pot asigura printr-o acțiune concertată diminuarea eventualelor efecte negative asupra economiei reale și financiare. Istoria a arătat că crizele financiare sunt recurente. Cea mai bună modalitate de a diminua frecvența lor de apariție este menținerea stabilității financiare a sistemului reglementat și reglementarea piețelor încă nereglementate atunci când ajung să aibă o masă critică suficientă ca să aibă efecte perturbatoare. Oricum, experiența crizei trecute crează premise pentru abordarea unei eventuale perioade de criză financiară cu mai multă maturitate.
