Potrivit unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Codului de procedură civilă, Guvernul a decis că executarea silită nu va mai putea fi încuviințată de executorii judecătorești. Competența de a încuviința cererea de executare silită va reveni instanței judecătorești, care va efectua, astfel, un control judecătoresc preventiv asupra declanșării procedurii de executare silită propriu-zisă, ca garanție a respectării dreptului justițiabililor la un proces echitabil.
Până în prezent, competența de încuviințare a cererii de executare silită a aparținut executorilor judecătorești. Această atribuție le-a fost acordată începând cu anul 2014, în urma unei modificări aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.138/2014.
Curtea Constituțională a constatat, însă, recent (prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 – https://www.ccr.ro/files/products/895.pdf că declanșarea executării silite fără un controlul judecătoresc prealabil încalcă exigențele dreptului la un proces echitabil, prin lipsa garanțiilor de imparțialitate și independență specifice numai instanțelor judecătorești. Totodată, Curtea Constituțională a reținut că încuviințarea executării silite nu poate fi delegată executorului judecătoresc, acesta nefăcând parte din autoritatea judecătorească.
Încuviințarea executării silite – condiție esențială în angrenajul formalităților prealabile începerii executării silite propriu-zise – constituie o etapă care își pune amprenta asupra întregii proceduri de executare silită.
Prin actul normativ adoptat, Guvernul a pus de acord dispozițiile Codului de procedură civilă cu Constituția României, precum și cu decizia Curții Constituționale, revenindu-se, practic, în privința formalităților premergătoare declanșării executării silite propriu-zise, la sistemul consacrat inițial de noul Cod de procedură civilă, anterior modificării sale prin Legea nr. 138/2014.
De asemenea, se revine la sistemul instituit prin Codul de procedură civilă, anterior amendării sale prin Legea nr. 138/2014, și în ceea ce privește regimul căilor de atac, în sensul că:
Încheierea de admitere a cererii de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac; rămân însă aplicabile dispozițiile referitoare la posibilitatea de a cere, pe calea contestației la executare, anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dacă fără îndeplinirea condițiilor legale;
Încheierea de respingere a cererii de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel, exclusiv de creditor.
