Patria Bank și Patria Credit marchează Ziua Europeană a Microfinanțării printr-o campanie dedicată susținerii micilor antreprenori și fermieri din mediul urban mic și rural, se arată într-un comunicat de presă remis de instituțiile de credit.
În perioada 20–24 octombrie 2025, toate cererile de finanțare depuse la Patria Credit IFN și la Divizia de Microfinanțare a Patria Bank beneficiază de ZERO comision de acordare.
„Pentru noi, microfinanțarea este un angajament față de oameni. Ziua Microfinanțării ne oferă prilejul de a celebra curajul celor care pornesc o afacere, investesc în visurile lor și contribuie la vitalitatea economiei locale. Oferta noastră din această săptămână este un gest concret de recunoaștere pentru toți acești antreprenori – un pas în plus spre dezvoltarea comunităților din România”, declară Raluca Andreica, CEO Patria Credit
„Microfinanțarea înseamnă mai mult decât creditare – este un instrument de dezvoltare economică. În fiecare an vedem cum micii antreprenori din comunitățile rurale și urbane mici transformă sprijinul financiar într-o forță reală de creștere. Aceasta este esența microfinanțării: să creeze oportunități acolo unde alții văd limite”, adaugă Iliuță Jitaru, Manager Departament Microfinanțare, Patria Bank.
Inițiativa Zilei Europene a Microfinanțării, lansată în 2015 de către European Microfinance Network (EMN) atrage atenția asupra impactului microfinanțării în Europa, atât social, cât și economic.
EMN este o organizație non-profit cu sediul la Bruxelles, care promovează microfinanțarea ca mijloc de combatere a excluziunii financiare și sociale prin sprijinirea microîntreprinderilor. Rețeaua reunește instituții de microfinanțare, bănci, parteneri și organizații academice din întreaga Europă și contribuie la dezvoltarea unei voci comune pentru acest sector esențial al economiei inclusive.