Cât de pregătiți sunt românii să recunoască un atac online? Răspunsul vine din Timișoara, unde peste 500 de participanți s-au testat cât de bine își pot proteja datele în mediul digital. Nota medie a fost 7,58, potrivit rezultatelor Proiectului național „Siguranța Online”, inițiat de Asociația Română a Băncilor (ARB), Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Peste 525 de timișoreni au participat la teste despre securitatea digitală
Peste 525 de timișoreni, tineri și adulți, au interacționat, în perioada 15-16 octombrie 2025, cu Proiectul național „Siguranța Online”, derulat de Asociația Română a Băncilor (ARB), Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Evenimentul, prin care utilizatorii au dezvoltat reflexe de siguranță digitală și au conștientizat cum să evite capcanele online, a fost realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și Visit Timișoara.
Inițiatorii Proiectului național „Siguranța Online” au implementat un mix de abordări prin organizarea unui workshop privind securitatea online cu peste 300 de elevi și cadre didactice la Universitatea Politehnică din Timișoara și printr-o interacțiune directă cu fiecare utilizator interesat prin amplasarea unui stand în Piața Libertății.
Astfel, 225 de tineri și adulți din Timișoara și-au testat cunoștințele despre siguranța în mediul digital printr-un quiz educativ interactiv la standul „Siguranța Online”, nota medie obținută fiind 7,58 din 10. Rezultatele arată că participanții au un nivel bun de înțelegere a riscurilor digitale, dar și că există domenii unde educația cibernetică trebuie consolidată.
Doar 5% dintre timișoreni pot recunoaște un site fals
Cele mai mari dificultăți au fost întâmpinate la întrebările legate de identificarea site-urilor false, unde doar 5,56% dintre respondenți au răspuns corect, și la recunoașterea imaginilor generate cu inteligență artificială, rezultatele fiind cuprinse între 18% și 47%. Rezultatele sunt cu atât mai relevante în contextul în care utilizatorii din România se confruntă cu o expunere ridicată la conținut fals. De asemenea, mai puțin de 35% dintre timișoreni știu cum să gestioneze corect backup-ul fișierelor, iar doar 40% pot identifica acțiunile care le pun în pericol securitatea datelor.
Peste 90% dintre participanți au recunoscut tentativele de phishing
În schimb, testul a confirmat că mesajele de prevenție dau rezultate acolo unde pericolele sunt mai evidente. Peste 90% dintre participanți au recunoscut tentativele de phishing și au știut cum să reacționeze în fața alertelor false, mesajelor înșelătoare sau cererilor de actualizare a datelor bancare. 100% dintre respondenți au știut cum să acționeze în cazul unei tentative de ransomware sau extorcare digitală.
Noile riscuri – imagini sau mesaje generate cu inteligență artificială
Rezultatele quiz-ului arată că utilizatorii devin mai conștienți în mediul online, dar și că trebuie să învățăm să privim cu suspiciune conținuturile care par reale la prima vedere. Noile riscuri nu mai vin doar din e-mailuri suspecte, ci și din imagini sau mesaje generate cu inteligență artificială.
Campania „Siguranța Online” continuă în alte orașe din țară, cu scopul de a conștientiza cât mai mulți români să-și dezvolte reflexele de siguranță digitală și să evite capcanele online.
