Jean Moscopol a fost un bancher care s-a remarcat pe marile scene ale Bucureștiului, iar povestea sa a început aproape întâmplător. Într-o seară, la restaurantul Zissu, unde obișnuia să cânte pentru prieteni, vocea sa a atras atenția celor prezenți. A fost remarcat și a ajuns apoi solist în orchestra lui Alfred Pagony. A cântat atât de bine, încât acel moment i-a deschis drumul către scenă. Povestea a fost spusă de Frumoasa Zaraza în curtea Palatului Cantacuzino, acolo unde cântecele lui Moscopol m-au readus, pentru 3 ore, în atmosfera Bucureștiului interbelic.
La 567 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, muzica orașului de altădată s-a auzit într-un loc cu o istorie aparte. Recitalul Frumoasei Zaraza nu s-a desfășurat într-o sală de spectacol, ci în spațiul dintre Palatul Cantacuzino și casa discretă din spatele său, în care au locuit George Enescu și Maruca Cantacuzino.
Palatul Cantacuzino și muzca interbelică
În stânga noastră se ridica Palatul Cantacuzino, aflat acum în plin proces de restaurare. Construit între anii 1901 și 1903 pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul”, palatul a fost proiectat de arhitectul Ioan D. Berindei și a devenit una dintre clădirile emblematice ale Căii Victoriei. În dreapta se află o construcție mult mai simplă și mai intimă. Ridicată inițial ca dependință administrativă a proprietății, aceasta a devenit mai târziu Casa Memorială „George Enescu”.
Aici au locuit, între 1945 și 1946, George Enescu și soția sa, Maruca. Recitalul s-a desfășurat chiar între aceste două lumi: somptuozitatea Palatului Cantacuzino și intimitatea casei în care a locuit Enescu. O scenă în aer liber, așezată între două clădiri care păstrează memoria Bucureștiului muzical. În prezent, ambele fac parte din același amplu proiect de consolidare și restaurare.
După o perioadă în care șantierul mai mult a stagnat, anul acesta, în luna iunie, a fost semnat un nou contract, în valoare de 10,48 milioane de euro pentru proiectarea și executarea lucrărilor rămase.
În această atmosferă, programul „Weekend la Palat – Bucureștiul povestit” a adus împreună muzica, literatura, poezia și imaginile vechi ale Capitalei. Aici am ascultat Frumoasa Zaraza și cântecele care au însoțit generații întregi: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, „Țărăncuță, țărăncuță”, „Dă-mi gurița s-o sărut!” și alte melodii păstrate în memoria Bucureștiului.
Trei poeți au povestit Bucureștiul în versuri, iar scriitoarea Doina Ruști i-a redat glasul, readucând în fața publicului atmosfera și muzica anilor ’20-’30
Chiar dacă palatul și casa memorială nu pot fi vizitate, curtea sa a fost redeschisă publicului și transformată într-un spațiu cultural. Prezentă la concert, scriitoarea Doina Ruști a readus publicului povești memorabile despre atmosfera și muzica anilor ’20-’30. (PS: dacă iubești Bucureștiul interbelic îți recomad să citești „Zavaidoc în anul iubirii”).
Recitalul Frumoasei Zaraza a completat această incursiune în trecut, readucând în prezent nu doar cântecele unei epoci, ci și povestea neobișnuită a unuia dintre cei mai cunoscuți artiști ai Bucureștiului interbelic: Jean Moscopol.
Cum a ajuns un bancher să încânte Bucureștiul. Povestea lui Jean Moscpol
Înainte de a deveni una dintre vocile Bucureștiului interbelic, Jean Moscopol a lucrat timp de aproximativ patru ani, între 1925 și 1929, la Banca Chrissoveloni din București. În 1929, funcționarul bancar și-a început cariera artistică la barul Zissu de pe strada Șerban Vodă. „Pe vremea marii mele vogi, în România, eram funcționar la bancă”, mărturisea mult mai târziu Jean Moscopol, într-un interviu reprodus de revista „Ex Libris”.
Bancherul devenea cântăreț. Iar o seară petrecută într-un local din București îi schimba destinul
Jean Moscopol s-a născut în 1903, la Brăila, într-o familie de origine greacă. Mama sa avea voce de soprană, iar el a crescut într-un mediu în care muzica era mai mereu prezentă în viața de zi cu zi. Acasă a învățat să cânte la chitară și vorbea cinci limbi stăine. A urmat cursurile Politehnicii, dar a studiat și la Berlin, la Conservator, construindu-și o cultură muzicală care îl va ajuta mai târziu să cânte într-un repertoriu impresionant de variat.
După venirea la București și angajarea la Banca Chrissoveloni, serile în care cânta pentru prieteni au început să-i schimbe viața. Vocea sa a atras atenția, iar Moscopol a intrat treptat în lumea spectacolelor și a localurilor elegante din Capitală. Nu mai era doar funcționarul unei bănci care cânta în timpul liber. Devenise una dintre vocile Bucureștiului.
Peste 300 de cântece înregistrate
Primul disc al lui Jean Moscopol a fost înregistrat la Viena, pentru casa Parlophone. Pe el se aflau piesele „Chiquita” și „Într-un mic bar”. A urmat „Florentina”, cântec care i-a consolidat succesul.
A încheiat apoi contracte cu marile case de discuri Homocord și His Master’s Voice. Potrivit revistei „Ex Libris”, Jean Moscopol ar fi fost primul artist din Europa de Est disputat simultan de trei case de discuri. Astfel, până în 1938 înregistrase peste 300 de cântece în română, franceză, engleză, germană și spaniolă. Apoi, în 1932, a ajuns la Berlin, unde a înregistrat alături de orchestrele conduse de Ernst Hönigsberg și James Kok. I s-a propus să rămână în Germania, dar a ales să se întoarcă în România. În București cânta în localuri elegante precum Zissu, La Colonnade, Lafayette sau Lother Park.
Artistul pe care regimul comunist a încercat să-l șteargă
Destinul lui Jean Moscopol s-a schimbat după instaurarea regimului comunist. Satirele sale și opoziția față de rusificarea României l-au transformat într-un artist indezirabil. În 1947 a părăsit țara, cu ajutorul actriței Elvira Popescu. A trecut prin Paris și Berlin, iar în 1951 s-a stabilit la New York. Departe de România, a continuat să cânte pentru comunitățile românești și grecești. A colaborat cu Radio Europa Liberă și a compus cântece prin care critica regimul comunist și vorbea despre țara pe care fusese obligat să o părăsească. „Tot ce-i românesc nu piere” a devenit una dintre piesele sale emblematice din exil.
După aproape un secol, cântecele lui Jean Moscopol m-au purtat în Bucureștiul interbelic, chiar pe Calea Victoriei. Palatul se restaurează, casa își păstrează memoria, iar muzica le readuce, pentru câteva ore, la viață. Închei o nouă Pauză de Banking cu povestea unui funcționar bancar care a lăsat cifrele pentru cântec. Jean Moscopol a părăsit de mult Bucureștiul, dar vocea sa continuă să ne adune. Într-o seară de sâmbătă, am recuperat un oraș ascultându-i trecutul.
”Pauza de banking” este susținută de Exim Banca Românească. Un parteneriat care ne invită să ieșim, din când în când, din ritmul alert al știrilor financiare și să descoperim expoziții, muzee, evenimente culturale și proiecte speciale. Pentru că o pauză bine aleasă poate aduce inspirație, idei noi și o altă perspectivă asupra lumii din jur.
