Consiliul Concurenței anunță că se apropie de finalul unei alte investigații în sectorul bancar, deschise în 2023 și care vizează posibile înțelegeri privind accesul persoanelor fizice la credite. Ancheta privește stabilirea și aplicarea scorului FICO, folosit în evaluarea solicitanților de împrumuturi. Președintele autorității, Bogdan Chirițoiu, spune că dosarul ar putea fi încheiat în câteva luni, cel mai probabil în 2027, și că sunt posibile sancțiuni.
Băncile pot fi sancționate
„Este o investigaţie unde suspectăm o încălcare a legii, deci, teoretic, se pot aplica sancţiuni. Aveam două pe bănci, una privind ROBOR-ul, care s-a finalizat, şi mai este cea privind FICO, care e scoringul, modul în care băncile schimbă informaţii între ele, ca să stabilească bonitatea unui solicitant de credite”, a declarat Bogdan Chirițoiu la conferința „Provocări concurențiale în sectorul construcțiilor”, organizată la Sinaia, potrivit News.ro.
Ce verifică autoritatea: condițiile în care clienții pot obține un credit
Investigația a fost anunțată public în septembrie 2023, când Consiliul Concurenței a comunicat încheierea unor inspecții inopinate la zece bănci, la Biroul de Credit și la Asociația Română a Băncilor. Suspiciunea autorității era că posibile înțelegeri legate de stabilirea și utilizarea scorului FICO ar putea limita accesul unor consumatori la finanțare.
În centrul verificărilor se aflau acțiuni ale acționarilor Biroului de Credit referitoare la acest mecanism de evaluare. Autoritatea urmărea să stabilească dacă modul în care era calculat și aplicat scorul putea bloca accesul unor persoane fizice la produsele și serviciile de creditare bancară.
„Avem deja în derulare o investigație care vizează modul în care băncile calculează indicii de referință ROBOR/ROBID, ce stau la baza stabilirii dobânzilor. De data aceasta ne uităm și la condițiile de acces la credite, suspiciunea fiind că prin modul cum se calculează scorul de credit se blochează accesul unor clienți la credite”, explica Bogdan Chirițoiu în comunicatul din septembrie 2023.
Biroul de Credit colectează și prelucrează informații despre creditele persoanelor fizice, pe care participanții la sistem le folosesc în analiza solicitanților. La momentul anunțării inspecțiilor, societatea avea 18 bănci acționare, potrivit datelor comunicate atunci de Consiliul Concurenței. static4.libertatea.ro
Ce bănci au fost inspectate în 2023
Lista publicată de autoritate în septembrie 2023 cuprindea următoarele zece bănci, sub denumirile de la acea dată:
- Alpha Bank România;
- CEC Bank;
- Garanti BBVA;
- Raiffeisen Bank România;
- ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București;
- Banca Transilvania;
- Banca Comercială Română;
- BRD – Groupe Société Générale;
- Credit Europe Bank România (actuala Nexent Bank);
- First Bank.
Alături de acestea, au fost inspectate Biroul de Credit și Asociația Română a Băncilor. Documentele ridicate urmau să fie analizate pentru clarificarea posibilelor practici anticoncurențiale. Autoritatea preciza că inspecțiile, autorizate de Curtea de Apel București, nu reprezintă o antepronunțare privind vinovăția entităților vizate.
Ce este scorul FICO și cum intră în analiza unui credit
FICO Score de la Biroul de Credit este un indicator cu valori între 300 și 850, calculat prin prelucrarea statistică a informațiilor înregistrate în sistem. Acesta estimează probabilitatea ca o persoană să își achite la timp ratele.
Potrivit băncilor, calculul ia în considerare istoricul plăților, datoria curentă, vechimea conturilor de credit, solicitările de credite noi, tipurile de împrumuturi și vârsta persoanei. Scorul contribuie la evaluarea bonității împreună cu datele din Raportul de Credit și informațiile obținute din alte surse.
FICO ajută băncile să evalueze și clienții care și-au respectat obligațiile de plată. Biroul de Credit înregistrează inclusiv plățile efectuate la scadență, sumele achitate și închiderea creditelor prin rambursare. Așadar, în sistem apare și comportamentul bun de plată al clienților.
Miza pentru clienți: Numărul interogărilor din ultimele șase luni sunt folosite la calcularea FICO
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Chirițoiu a explicat că autoritatea verifică dacă interogările la Biroul de Credit, făcute atunci când un client caută finanțare la mai multe bănci pentru a compara ofertele, pot duce la scăderea scorului FICO. Suspiciunea este că acest mecanism ar putea descuraja clienții să caute condiții mai avantajoase și să se mute de la o bancă la alta.
Președintele Consiliului Concurenței a explicat că schimbul de informații despre comportamentul de plată al clienților are un rol justificat în evaluarea riscului. Întrebarea este dacă mecanismul de calcul poate dezavantaja și clienții care vor să se mute de la o bancă la alta. „Momentan, sunt suspiciuni, nu avem o concluzie”, a precizat el.
Când un client interoghează și solicită credite la mai multe bănci, el este depunctat dacă apelează la mai multe instituții
„Există un sistem în care băncile schimbă informații despre clienți, ceea ce este normal, pentru a-i elimina pe clienții rău-platnici, care nu și-au onorat contractele. O bancă să nu acorde un credit unui client care nu și-a onorat obligațiile față de o altă bancă. Până aici, lucrurile sunt corecte. Biroul de Credit este cel care are acest scor FICO. Problema este că, prin metodologia lor, atunci când un client interoghează și solicită credite la mai multe bănci, el este depunctat dacă apelează la mai multe instituții. Ne punem întrebarea dacă mecanismul nu are ca rezultat blocarea mobilității clienților.
Dacă, prin modul în care se calculează acest scor, clienții care vor să se mute de la o bancă la alta sunt depunctați, situația poate fi problematică. Momentan, sunt suspiciuni, nu avem o concluzie. Investigații similare sunt în SUA, iar în curând, în Polonia, s-a deschis o investigație”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
