Banca Transilvania devine Partenerul Casei Majestății Sale Regelui Mihai I şi va susține prezența publică în România, la evenimentele din acest an, a Familiei Regale a României.
Familia Regală salută începutul colaborării cu Banca Transilvania, o bancă românească de succes, care a dovedit de-a lungul timpului implicare în susținerea întreprinzătorilor români şi în promovarea valorilor autohtone.
Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, afirmă: “Suntem onorați şi mândri să ne alăturăm Casei Majestății Sale Regelui Mihai I pentru susținerea evenimentelor Familiei Regale a României din acest an. Este un parteneriat extrem de important, dedicat comunității din care facem parte”.