Puse cap la cap, condițiile economice propice și apetitul pentru vânzare al băncilor, care pot acorda acum credite în sistemul one stop-shop, în doar câteva minute, au rotunjit bilanțurile unor creditori cu sume impresionante, doar în primele șase luni ale anului curent. Majoritatea băncilor locale mari a raportat pentru primul semestru din 2017 o creștere a soldului sau a business-ului nou pe segmentul creditelor de consum cu 10-20% față de anul anterior.
Creditul de consum a crescut mult mai rapid decât ansambul împrumuturilor acordate populației, care au avansat, în primul semestru, cu numai 4%. De altfel, în primele luni ale anului, acest tip de credit a fost de departe driver-ul pieței, în condițiile în care plafoanele de garanții pentru programul Prima Casă au fost aprobate de abia în luna martie. Ca și anii trecuți însă, o parte din business-ul nou pe credite de consum este reprezentată de refinanțări.
La baza evoluției spectaculoase a acestui tip de credit stă în special faptul că românii, împulsionați de creșterile salariale, împrumută tot mai mulți bani de la bănci pentru a acoperi acele nevoi ce nu pot fi asigurate din surse proprii. Apetitul pentru consum se reflectă și în valoarea medie a creditelor acordate de bănci, care a crescut în 2017 față de anul trecut cu procente cuprinse între 20 – 30%.
În paralel cu extinderea noului business, băncile lucrează încă la curățirea bilanțurilor, după ce anii trecuți au recurs la vânzări impresionante de credite neperformante. Rezultalele se văd, în condițiile în care rata default-ului a ajuns, în cazul fiecăreia din băncile mari chestionate, la o singură cifră.
Avans spectaculos
Majoritatea băncilor chestionate, cu câteva excepții, a raportat creșteri de două cifre ale soldului sau business-ului nou, și cu câteva zeci de procente a valorii medii a creditelor de consum acordate, pentru primul semestru.
BCR a consemnat în primele șase luni din an o creștere a soldului creditelor de nevoi personale cu 4%, iar BRD o creștere a volumului creditelor noi de acest tip cu peste 14% față de aceeași perioadă a lui 2016. Pentru Banca Transilvania, soldul creditelor de nevoi personale a crescut cu 15%, în termeni anuali, după primele șase luni din 2017.
Raiffeisen Bank a înregistrat un avans de două cifre al soldului, reprezentanții băncii declarând pentru Revista BankingNews că „ soldul creditelor de nevoi a trecut la finalul lui iunie 2017 de 1,1 miliarde de euro, cu 10% mai mult decât la finalul anului trecut”. Unul dintre cei mai activi actori pe piața creditului de consum, care a promovat intens acest produs în ultima vreme,
ING Bank, a înregistrat un avans similar al soldului creditului de consum, în primele șase luni din an, reprezentanții băncii precizând că „soldul de credite a fost în creștere la mijlocul anului 2017 față de finalul anului 2016, majorarea fiind de peste 10%”.
O creștere de două ori mai mare a înregistrat grupul UniCredit, prin divizia sa specializată, UniCredit Consumer Financing (UCFIN). Astfel, potrivit informațiilor furnizate de finanțator, comparativ cu finalul anului 2016, „soldul creditelor de nevoi personale acordate de către UCFIN a înregistrat o creștere de peste 20% la jumătatea anului 2017”. În cazul Bancpost, creșterea de sold a creditului de consum a fost cu 10%, în termeni anuali, la finele primului semestru. Totodată, busines-ul nou al OTP Bank a consemnat un avans cu 20%, în primul semestru față de aceeași perioadă a anului trecut.
Digitalizarea și promoțiile accelerează creșterea finanțărilor
În condițiile în care au scăpat de cea mai mare parte a creditelor neperformante, băncile se concentrează pe business-ul nou. Majoritatea creditorilor a facilitat accesul debitorilor la creditele de consum, prin scăderea timpului de acordare a unui credit, prin scăderea costurilor, unii creditori introducând chiar posibilitatea de a iniția solicitările online. Mai mult, săptămânile trecute, ING Bank a anunțat lansarea primului credit de consum ce poate fi acordat online, fără a fi nevoie de niciun drum la bancă.
Bancpost, de exemplu, estimează că vânzările pe piața de profil vor crește prin lansarea noii platforme digitale, B.Digital, „prin intermediul căreia clienții pot iniția online, de oriunde s-ar afla, o aplicație de credit de consum sau card de credit, primind răspunsul băncii în timp real”. Ana Popescu, Director Executiv Produse şi Segmente Persoane Fizice în cadrul Bancpost, a precizat că „prin lansarea noii platforme digitale simplificate, banca estimează o creştere a numărului de aplicaţii de credit online. Dacă în prezent circa 15% din totalul solicitărilor de credite vin din mediul online, până la sfârşitul anului 2017 ponderea este estimată să ajungă la 30%”. „Evoluţia economică pozitivă din ultima perioadă s-a reflectat în mod direct şi în apetitul românilor pentru accesarea de credite. Astfel, atât pe parcursul anului 2016, cât şi în prima parte a anului curent, portofoliul Bancpost de credite de nevoi personale negarantate a urmat un trend ascendent. Spre referinţă, soldul la finalul primului semestru din 2017 este cu peste 10% mai mare comparativ cu perioada similară a anului precedent. Aceste rezultate au fost susţinute prin oferte personalizate de dobândă şi aprobarea pe loc a creditelor”, ne-a mai declarat Ana Popescu.
Fără a da cifre, specialiștii CEC Bank subliniază că banca de stat a consemnat o creștere importantă a soldului creditelor de consum datorită campaniilor promoționale și creșterii valorii maxime finanțabile. „Atât în cursul anului 2016, cât și în prima parte a anului 2017, CEC Bank a derulat campanii promoționale la creditele de nevoi personale, în cadrul cărora clienții au beneficiat de dobânzi avantajoase și de extinderea valorii maxime a finanțării la 90.000 lei. Astfel, banca a înregistrat o creștere semnificativă a valorii creditelor de nevoi personale acordate în primele 6 luni ale 2017, comparativ cu perioada echivalentă a anului trecut”, spun oficialii CEC Bank.
Creditul mediu variază între 4.000 și 5.000 de euro
Avansul noului busines are la bază atât creșterea numărului de debitori, cât și a valorii medii a creditelor. Unele bănci au indicat, pentru primele șase luni din an, o creștere a valorii medii a creditului și cu 30%, față de 2016.
La Bancpost, „valoarea medie a unui credit de nevoi personale negarantat acordat de bancă este de aproximativ 5.000 de euro, echivalent lei, cu circa 30% mai mare faţă de valoarea medie a creditelor acordate în 2016. Aceeași creștere, cu 30%, a fost înregistrată în primele șase luni și la CEC Bank.
În cazul OTP Bank, valoarea medie acordată a crescut cu aproape 20%, până la aproximativ 5.500 de euro (în echivalent lei). Reprezentanții Raiffeisen Bank nu au precizat procentul de creștere față de anul trecut, menționând doar că este vorba de un avans semnificativ. Banca a acordat în primul semestru credite cu o valoare medie de peste 6.500 de euro.
La BCR, suma medie accesată în primul semestru este de 13.000 de lei, așadar aproximativ 2.850 de euro. În cazul UniCredit Bank, valoarea medie a unui împrumut de consum este de circa 20.000 de lei (echivalentul a 4.400 de euro).
Reprezentanții ING Bank nu au menționat un nivel mediu, precizând doar că, în primele șase luni din an, acesta a crescut cu 25% față de 2016. La rândul său, Banca Transilvania a înregistrat o creștere cu 3% a valorii medii a creditului de nevoi personale. În prezent, aceasta se situează la 16.700 de lei, așadar 3.630 de euro, în echivalent.
Neperformantele scad accelerat
Băncile sunt dornice să crediteze și în condițiile în care au eliminat din bilanțuri o mare parte din creditele nepeformante. De la un an la altul, rata creditelor cu probleme scade, ponderea în totalul împrumuturilor de consum atingând niveluri de o singură cifră. Astfel, în cazul BCR, „rata creditelor neperformante, pe segmentul de credite de nevoi personale, a scăzut cu 11%, de la 8,1% în decembrie 2016, la 7,3% în iunie 2017”, după cum ne-au declarat reprezentanții celei mai mari bănci locale.
La BRD, rata de default înregistrată pe business-ul nou, din ultimii doi-trei ani, este de circa 4-5%. Reprezentanții CEC Bank au precizat că instituția înregistrează o rată a neperformantelor sub nivelul pieței în timp ce la ING Bank „rata creditelor neperformate este 3,8% și s-a situat constant la nivelul a jumătate din media sistemului bancar”. În cazul Raiffeisen Bank, rata de default pe acest segment este de 4,5%. Potrivit reprezentanților Bancpost, „rata creditelor neperformate în cazul volumelor generate după 2010 este foarte redusă”.
Mai este loc de creștere
Așteptările bancherilor în privința evoluției anuale sunt divergente. Estimările privind creșterea soldului de credite de consum variază de la câteva procente până la circa 30%, în funcție de importanța pe care fiecare bancă o dă acestui produs. Cert este că business-ul nou nu se va reflecta automat în sold, în condițiile în care o mare parte din vânzări este reprezentată încă de refinanțări, o spun bancherii. Pe măsură ce costurile de finanțare au scăzut, românii caută credite mai avantajoase.
„Ne așteptăm ca în următoarea perioadă piața creditelor de nevoi personale fără ipotecă să continue să crească ușor, pe fondul unui nivel scăzut al dobânzilor și al persistenței cererii, susținută de creșterile salariale din ultima perioadă. Pe de altă parte, faptul că în această perioadă se observă că numeroși clienți aleg să își refinanțeze credite existente pentru a beneficia de dobânzile reduse, ne face să ne așteptăm ca, per ansamblu, nivelul agregat al soldului creditelor să nu crească în ritmul vânzărilor de credite noi (care includ și sumele refinanțate). În ceea ce ne privește, la UniCredit estimăm că vom menține ritmul de creștere a portofoliului”, a declarat Claudia Nica, Șef Departament Strategie de Afaceri și Dezvoltare în cadul UniCredit Consumer Financing.
La o creștere moderată a soldului se așteaptă Daniela Trandafir, Head of Lending Products Clienți Persoane Fizice în cadrul Raiffeisen Bank, care a declarat că „în condițiile în care evoluția economiei se va menține pozitivă și nu intervin modificări regulatorii care să aibă impact asupra creditării, se poate estima o creștere moderată a creditului de consum”.
Reprezentanții BCR anticipează că portofoliul de credite de consum al băncii va crește mult peste nivelul pieței, în 2017, aceștia precizând că „după 4 ani de scădere, așteptările sunt ca piața să înregistreze o creștere de 2,5% în 2017 față de anul anterior, dată de creșterea creditelor acordate în lei. Ne așteptăm la o creștere de 10% a portofoliului de credite de nevoi personale la finalul anului 2017 față de anul anterior”.
Gheorghe Marinel, Director General Adjunct al BRD, responsabil de segmentul retail, este de părere că împrumuturile de consum vor fi în continuare unul din motoarele creditării în acest an. În opinia acestuia, „bătălia între bănci se va da pe creditarea online, în zona creditelor de consum, băncile fiind extrem de interesate de scăderea costurilor”.
Oficialii OTP Bank estimează la rândul lor un avans cu 5-10% pentru întreaga piață a creditelor de consum, cât și pentru portofoliul băncii.
Banca Transilvania se așteaptă ca soldul creditelor de nevoi personale cu ipotecă mobiliară să crească la nivel de piață. Pentru portofoliul propriu, reprezentanții băncii estimează un avans cuprins între 14 și 15%.
Una dintre cele mai optimiste așteptări aparține Bancpost, care întrevede o creștere cu 30% atât a soldului propriu de credite de nevoi personale, cât și a pieței per ansamblu, în special datorită noilor canale de vânzare.
Reprezentanții ING Bank, unul dintre creditorii care a promovat intens acest produs, au menționat că mizează pe o creștere a soldului în 2017, fără a avansa însă procente.