În ultimii ani, în special după criza financiară internațională izbucnită în 2007, analiza factorilor de risc cu privire la activitatea bancară a devenit o preocupare majoră, atât pentru managementul din bănci, autorități de reglementare, cât și pentru cercetarea academică în domeniu. Un loc aparte îl ocupa și legătura dintre competiție și riscurile bancare. Acest subiect este de actualitate și în contextul procesului de integrare europeană, competiția, ca fenomen, având un rol central.
După cum bine știm, integrarea piețelor europene are în vedere competiția ca și catalizator. Tot în acest context, studiile empirice ne arată faptul că, din perspectiva stabilității financiare a instituțiilor de credit, competiția bancară poate avea efecte diferite: să contribuie la întărirea stabilității financiare sau să ducă la fragilitate financiară. Mergând cu analiza mai departe, preocupările vin, de asemenea, din perspectiva legăturii între modelul de business (tipul de instituție, proveniența capitalurilor, a structurilor de finanțare, a diversificării activității etc.) și asumarea de riscuri de către bănci.
Întrebarea care se pune este cum se comportă instituțiile de credit cu privire la asumarea de riscuri, în condițiile presiunilor competiționale și funcție de tipul de model de business pe care îl dezvoltă? În această direcție am realizat o cercetare împreună cu conf. dr. Iulian Ihnatov și drd. Nicoleta Pintilie în cadrul proiectului de cercetare „Relația dintre Accesul la Finanțare și Stabilitatea Financiară: Rolul Infrastructurii Financiare” – PN-III-P1-1.1-TE-2016-1855, finanțat de CNCS –UEFISCDI. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 3.394 de instituții de credit (1.614 de bănci comerciale, 890 de cooperative de credit și 890 de bănci de economii) din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene pentru perioada 2000 – 2016. Am folosit modelele de analiză non-structurale, care consideră că băncile se comportă diferit în condițiile unei anumite structuri a pieței.
Indicatorii non-structurali folosiți cu privire la competiție au fost indicele Lerner, ce măsoară puterea pe piață, precum și indicele Boone. Indicele Lerner sugerează dimensiunea marjei prețurilor peste costul marginal. În cazul unei piețe caracterizate printr-o competiției perfectă, indicele Lerner este 0; în cazul pieței de tip monopol, acesta ia valoarea 1; pentru piața cu o competiție monopolistă indicele este cuprins între 0 și 1; iar o valoare mai mică decât 0, implică situația în care prețul scade sub costul marginal fapt care poate rezulta dintr-un comportament irațional a băncilor. Indicele propus de Jan Boone se calculează ca raport între elasticitatea profitului și costul marginal, măsurând impactul eficienței asupra performanței în termeni de profit. Astfel, băncile cu eficiență mai ridicată, cu costuri mai mici, au mai multe beneficii în termeni de profit ca urmare a realocării cotelor de piață de la cele mai puțin eficiente, iar acest efect este mai puternic, cu cât mediul competițional este mai ridicat.
Altfel spus, băncile sunt „pedepsite” mai aspru în contextul unei competiții ridicate dacă sunt ineficiente. Cu cât este mai mare acest indicator în mărime absolută, cu atât competiția este mai ridicată. În ceea ce privește riscul, am folosit doi indicatori: z – score, ce măsoară probabilitatea de faliment a băncilor (în componența formulei de calcul intră valoarea ROA – rentabilitatea activelor, gradul de adecvare a capitalurilor – capitaluri proprii/total active și deviația standard a ROA), precum și riscul de lichiditate (calculat ca raport între total active lichide și suma depozitelor și datoriilor pe termen scurt). Astfel, vom analiza relația dintre competiția și riscurile bancare în contextul modelului de business al instituțiilor de credit din UE, pe eșantionul ales. Modelul de business l-am considerat din perspectiva tipului de instituție (bancă comercială, cooperativă de credit sau bancă de economii), a diversificării activității (ponderea creditelor în total active și ponderea veniturilor non-dobândă în total venituri) și a structurii de finanțare (total depozite agenți nefinanciari/total pasive).
Rezultatele estimărilor econometrice ne arată că dincolo de un anumit punct, competiția ere efecte negative asupra stabilității financiare. Astfel, vorbim de o relație în formă de U. De asemenea, constatăm faptul că băncile comerciale sunt mai instabile decât cooperativele de credit și băncile de economii (cele mai stabile fiind băncile de economii). Primele, în contextul creșterii competiției, adoptă strategii mult mai riscante în scopul apărării profiturilor. În același context, băncile cu activitate diversificată tind să se confrunte cu instabilitate financiară, în schimb cele cu o structura de finanțare solidă sunt mult mai stabile. Aceleași rezultate le obținem în contextul folosirii în estimări a ambilor indicatori de competiție și de risc.
Astfel, în contextul integrării europene, competiția sănătoasă între instituțiile de credit este benefică pentru stabilitatea acestora, dar, în cazul în care aceasta devine excesivă, poate conduce către fragilitate financiară. De asemenea, expunerea excesivă către active cu venituri non-dobândă poate dăuna stabilității financiare în contextul unui mediu competițional tot mai dinamic. Orientarea către creditare bancară și o structură de finanțare solidă conferă, de asemenea, o stabilitate financiară sporită instituțiilor de credit analizate.
