Danezii sunt încurajați să facă investiții pe piața imobiliară, băncile din Danemarca oferindu-le posibiliatea să acceseze credite cu dobânzi zero sau chiar dobânzi negative. Pentru a stimula investițiile imobiliare, potențialii clienți sunt ademeniți, încă din 2019, cu noțiunea de finanțare fără costuri sau chiar cu ideea împrumutului pentru care clientul este remunerat de bancă printr-o dobândă modică. 05 august 2019 a fost o zi de referință, pentru că Jyske Bank, a treia cea mai mare bancă din Danemarca, a anunțat lansarea unui împrumut imobiliar pe 10 ani cu dobândă negativă de 0,5%. O altă bancă daneză, Nordea Bank, a lansat, câteva zile mai târziu, un credit ipotecar cu dobândă zero fixă pe 20 de ani și un credit ipotecar pe 30 de ani cu o dobândă de 0,5%.
Noul concept de finanțare promovat în Danemarca ne duce cu gândul că în curând va fi posibil ca, oriunde în lume, clienții să contracteze un credit ipotecar și să ramburseze mai puțin decât au împrumutat. Sună fantastic? Practic, înseamnă că banca va plăti dobânzi debitorului pentru a încheia ipoteca! În esență însă, așa cum avertizează și consultanții imobiliari de la compania engleză Seymour & Co, ”nu tot ce sclipește este aur”. Iluzia deșartă este deconspirată și de bancherii danezi, care recunosc că ”nu tot ce zboară se mănâncă”.
”Deși o rată a dobânzii negativă face să pară că debitorii vor fi plătiți pentru a încheia o ipotecă în loc să plătească ei dobândă, realitatea este puțin mai complicată. Comisioanele bancare anulează dobânda negativă, ceea ce face ca împrumutații să datoreze bani pe finanțare. Ratele negative sunt, în general, un semn că băncile sunt prudente cu privire la direcția piețelor. Unele bănci sunt dispuse să înregistreze o pierdere mai mică acum, oferind o dobândă scăzută sau negativă, decât să riște ca debitorii să ia împrumuturi cu dobânzi mai mari pe care să nu le poată rambursa în viitor”, evidențiază Mikkel Hoegh, economist în domeniul locuințelor în cadrul Jyske Bank.
Până la urmă, situația actuală nu aduce nicio bucurie bancherilor din Danemarca, care nu s-au obișnuit cu noua realitate, punându-i serios pe gânduri și anticipând consecințele neplăcute pentru economie. „Este îngrijorător că există bănci care sunt dispuse să împrumute bani timp de 30 de ani și să câștige doar 0,5%”, declară Lise Nytoft Bergmann, analist șef la Nordea Bank. ”Nu a fost niciodată mai ieftin să ne împrumutăm și ne așteptăm ca acest lucru să contribuie la creșterea prețurilor locuințelor”, completează bancherul danez, care nu este departe de adevăr. Prețul mediu pentru casele din Danemarca se situează la 400.000 de euro, indicator care se află pe un trend crescător de mai mulți ani.
Ratele dobânzilor negative sunt utilizate ca mijloc de stimulare a economiei, politica monetară și forțele pieței împingând spre zero rata dobânzii de bază a Băncii Centrale. Țările europene au introdus pentru prima dată rate negative în urmă cu mai mulți ani ca o soluție pe termen scurt pentru a-și reporni economiile. Cu toate acestea, există țări care se bazează încă pe acest concept, cum este cazul Danemarcei. Banca Centrală de la Copenhaga a hotărât în 2012 să adopte o dobândă de referință negativă pentru a apăra moneda locală (coroana) în fața euro, clienții băncilor daneze bucurându-se de atunci de o scădere continuă a costurilor de finanțare.
Ideea care stă la baza ratelor dobânzii negative este că băncile comerciale sunt taxate pentru deținerea de depozite la Banca Centrală, forțându-le astfel să-și folosească lichiditățile pentru finanțarea economiei, încurajând creditarea. Factorii de decizie au sperat, în acest fel, că ratele negative vor acționa ca un fel de impozit pe deținerea banilor, încurajându-i pe cei care îi au să-i cheltuiască, sporind viteza de circulație a banilor în economie. Băncile care dispun de lichidități vor ”cheltui” banii acordând împrumuturi.
Problema majoră este însă că aceste credite sunt contractate într-un moment în care riscul este ridicat, iar probabilitatea eșecului este mai mare. În consecință, băncile daneze care au ales să acorde finanțări imobiliare cu dobândă zero, garantate cu ipotecă, nu au făcut decât de opteze pentru calea cea mai sigură, în condițiile date. Situația este descrisă foarte bine de Lise Nytoft Bergmann (Nordea Bank), care menționează: ”Ceea ce se întâmplă acum ne arată cât de speriați sunt investitorii de situația actuală de pe piețele financiare și că aceștia se așteaptă să dureze foarte mult timp înainte ca lucrurile să se îmbunătățească”. Bancherii danezi recunosc la unison că situația actuală de pe piețele financiare îi sperie și astfel sunt prudenți. Concluzia de bază este că existența creditelor ipotecare cu dobândă zero nu ar trebui să ne bucure, ci mai degrabă să ne pună pe gânduri, pentru că înseamnă că ceva nu funcționează cum ar trebui și cum e firesc.