ERATĂ! Publicația BankingNews a realizat această analiză, raportându-se la informațiile publice disponibile în comunicatele de presă privind rezultatele financiare raportate de bănci pentru primele nouă luni din 2021. După apariția materialului, redacția noastră a primit din partea ING Bank precizarea că datele prezentate în comunicatul de presă propriu se referă la portofoliul de credite brute, în timp ce, în cazul BRD, cifrele indică soldul creditelor nete. În aceste condiții, comparația realizată de BankingNews nu este relevantă. Practic, BRD și-a menținut poziția a treia în topul celor mai mari finanțatori din România.
Rapoartele financiare privind rezultatele consemnate, în perioada ianuarie – septembrie 2021, de cele mai mari cinci bănci din România după nivelul activelor aduc în prim-plan o mare surpriză în topul instituțiilor de credit în funcție de dimensiunea portofoliilor de împrumuturi. Practic, BRD a pierdut poziția a treia din clasamentului celor mai mari finanțatori locali, podiumul ocupat de BCR și Banca Transilvania fiind completat acum de ING Bank.
Situația riscă să devină și mai rea pentru BRD, care ar putea să ajungă pe locul al cincilea, în condițiile în care Raiffeisen Bank îi suflă la propriu în ceafă. Distanța dintre cele două bănci era la finalul lunii septembrie a.c. de mai puțin de 100 milioane de lei, o diferență foarte ușor de recuperat, luând în calcul parcursul BRD din ultimii ani, când a părut mai mult că bate pasul pe loc, și raportându-ne la ritmul de creștere a soldului de credite al Raiffeisen Bank din același interval.
Această luptă interesantă pentru cotă de piață, care le are ca protagoniste pe BRD, ING Bank și Raiffeisen Bank și care vizează ocuparea ultimului loc de pe podiumul topului celor mai mari finanțatori din țara noastră, s-a amplificat în ultimii 3 ani, pe fondul unei evoluții sub potențial a instituției de credit cu acționariat francez și a unei viteze de creștere accelerată a băncilor cu acționariat olandez și respectiv austriac.
Cele trei bănci (BRD cu 28,9 miliarde de lei, ING Bank cu 28,7 miliarde de lei și Raiffeisen Bank cu 28,6 miliarde de lei) erau departajate în clasament la finalul lui 2020 de numai 300 milioane de lei, ecart care s-a dovedit a fi insignifiant. La 31 septembrie 2021, ING Bank avea un portofoliu de credite în valoare de 32,04 miliarde de lei, BRD – 31,7 miliarde de lei și Raiffeisen Bank – 31,61 miliarde de lei.
În intervalul 2008 – 2014, ING Bank a consemnat un trend liniar de creștere, cu salturi mici ale soldului de credite, făcute în fiecare an. Din 2015, banca cu acționariat olandez a turat motoarele, majorându-și agresiv cota de piață. De la criza din 2008 până în 2021, ING Bank și-a sporit stocul de împrumuturi de peste 4 ori, de la 7,4 miliarde de lei la 32,04 miliarde de lei.
ERATĂ. Așa cum am menționat la începutul analizei, în urma precizărilor suplimentare primite din partea reprezentanților ING Bank, cifra care indică soldul împrumuturilor băncii cu acționariat olandez reprezintă valoarea creditelor brute, în timp ce informațiile despre portofoliile celorlalte bănci sunt despre creditele nete. Eroarea a apărut deoarece publicația BankingNews a luat în considerare datele furnizate în comunicatul de presă remis de ING Bank, unde nu este specificat dacă este vorba despre credite brute sau nete (așa cum se poate observa în imaginea de mai jos).
Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România: “Creditarea a accelerat în al treilea trimestru. În segmentul persoanelor fizice, clienții noștri au obținut cu 54% mai multe credite față de nivelurile înregistrate anul trecut. În același timp, am menținut o rată a creditelor neperformante în linie cu media pieței, de 3,7%. Aceasta indică un portofoliu sănătos, pe care l-am construit prin politica ING de creditare responsabilă. Pentru IMM Invest am epuizat plafonul alocat în 2021 (1,1 miliarde de lei). În consecință, am primit o alocare suplimentară de 400 de milioane de lei, disponibilă clienților noștri până la sfârșitul anului”.
CITEȘTE PE ACELAȘI SUBIECT
EXCLUSIV. Infografic dinamic despre creditarea din România de la criza financiară din 2008 până în prezent: BCR și Banca Transilvania, război total pentru supremație! BRD, ING Bank și Raiffeisen Bank se luptă corp la corp pentru un loc pe podiumul topului celor mai mari finanțatori
François Bloch, CEO BRD Groupe Société Générale: ”În primele nouă luni ale anului 2021, într-un context macroeconomic în îmbunătățire, dar încă volatil, activitatea noastră a accelerat. Producția de credite acordate persoanelor fizice a fost excepțională, cu o creștere de aproape 50% față de aceeași perioadă a anului trecut și peste +20% față de 2019. Creșterea solidă a activității de finanțare a companiilor (+19%) a fost alimentată de o creștere puternică atât pe segmentul IMM-urilor, cât și pe cel al clienților companii mari”.
Steven van Groningen, Președinte & CEO Raiffeisen Bank: ”Am avut o evoluție foarte bună în primele trei trimestre din 2021 și mă bucur să văd creșterea activității de creditare, pe de o parte și pe de altă parte, un comportament foarte bun de plată al clienților noștri, semn că am depășit cu bine primele valuri ale pandemiei. Costul riscului a scăzut considerabil în 2021 față de 2020, când am avut o abordare mai degrabă conservatoare pentru a ține pasul cu deteriorarea mediului economic. Spuneam la finalul anului trecut că sunt convins că împreună vom traversa cu bine această criză sanitară și economică, iar rezultatele de astăzi confirmă acest lucru. În primele 9 luni ale anului 2021 portofoliul nostru de credite nete a crescut cu 13% (an la an) – 12% la persoane fizice, 17% la IMM și 14% la corporații mari și medii, în condițiile în care am adaptat oferta noastră și am continuat să ne susținem clienții și economia cât am putut de mult”.