Raiffeisen Bank sustine, pentru al doilea an consecutiv, Black Sea ClimAccelerator, acceleratorul regional pentru startup-urile verzi. Acceleratorul se află la cea de-a doua ediție și este dedicat startup-urilor verzi, dornice să inoveze pentru un viitor mai sustenabil. Fiind parte din cel mai mare accelerator verde european, ClimAccelerator, ediția regională oferă finanțări totale de 300.000 euro, programe de mentorat, consultanță de specialitate și pregătire pentru atragerea de investiții. Astfel, startup-urile locale sunt invitate să aplice în perioada 24 mai – 24 iulie cu soluția lor de eco-inovare pe site-ul blackseaclimaccelerator.eu.
Black Sea ClimAccelerator intervine în procesul schimbărilor climatice prin dezvoltarea domeniului Cleantech, identificând startup-uri care prin inovație și tehnologie pot implementa soluții viabile și scalabile. Este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC de Impact Hub Bucharest și partenerii principali Raiffeisen Bank și OMV Petrom, The Climate Vertical și partenerul principal Volta, precum și Innovation Accelerator în Bulgaria.
Tipurile de soluții eligibile în Black Sea ClimAccelerator pot aborda teme precum: eficientizarea managementului deșeurilor, soluții de agricultură inteligentă (AI), cele care susțin economia circulară prin tehnologie, soluții de reducere a emisiilor de carbon din diverse industrii, cele care utilizează energia verde sau tehnologii verzi pentru un mediu mai curat, cele care propun dezvoltarea de materiale sustenabile cât și orice startup care contribuie la reducerea emisiilor sau captarea gazelor cu efect de seră.
În funcție de stadiul de dezvoltare al business-urilor înscrise, acestea vor fi încadrate într-una dintre cele trei categorii: 1. Early Stage, 2. MVP sau 3. Growth.* (detalii mai jos)
Procesul de înscriere este deschis între 24 mai și 24 iulie, pentru prima categorie (Early Stage) care se adresează start-up-urilor la început de drum și echipelor care vor să își facă un start-up pentru concretizarea unei idei.
„Impactul modelului economic actual asupra mediului este o preocupare importantă și constantă. A devenit clar că trebuie sa gandim strategiile de crestere doar in armonie cu mediul, daca vrem sa asiguram sustenabilitate afacerilor noastre, societatii si viitorului. În acest context, ne rămâne o singură opțiune: să accelerăm spre o economie durabilă! Tocmai de aceea Raiffeisen Bank are un program dedicat afacerilor la început de drum https://www.raiffeisenfactory.ro/ și colaborează cu Impact Hub, la acest Accelerator de afaceri green. Orice astfel de inițiativă contează și poate face diferența în calitatea vieții fiecăruia dintre noi!” a spus Raluca Nicolescu, director IMM la Raiffeisen Bank.
„Prima ediție Black Sea ClimAccelerator ne-a arătat că există un potențial imens în piața start-up-urilor green care se află la început de drum. Ne-am dat seama că subiectul nu este doar dezbătut public, ci și în spațiul privat se caută soluții de eco-inovare care au nevoie de instrumente și resurse pentru a-și duce misiunea la următorul nivel. Astfel, în 2022 căutăm o nouă generație de antreprenori care pot să răspundă la provocarea majoră a secolului: schimbările climatice. Astfel, încurajăm antreprenoriatul green prin inovație, creativitate și tehnologice alături de un ecosistem de parteneri, mentori, jurați, investitori.” a declarat Adina Crețu, Director Programs & Entrepreneurial Growth Impact Hub Bucharest.
Orice start-up care adresează prin soluții inovatoare cel mai dezbătut subiect de pe agenda publică – schimbările climatice – poate aplica în Black Sea ClimAccelerator, unde are posibilitatea de a-și verifica ideea și de a atrage investiții. Cele mai promițătoare start-up-uri din România și Bulgaria vor intra într-un program complex ce include, printre altele: workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și pregătire pentru investiții, mentorat individual, sesiuni de pitching, peer sharing, evenimente internaționale și, nu în ultimul rând, o finanțare pentru a-și dezvolta afacerea.
Ce reprezintă cele 3 categorii?
Early Stage: Start-up-urile care au o idee și sunt în stadiul incipient. 16 astfel de start-up-uri din România vor primi un grant în valoare de 5.000 de euro și sprijin în validarea ideii de business.
MVP: Start-up-urile care au un prototip validat cu clienți. Pentru această categorie există 6 locuri disponibile în program și vor putea primi un grant de 20.000 euro, sprijin în atragerea clienților, precum și consultanță de specialitate în funcție de nevoile specifice.
Growth: Start-up-urile care au deja soluții scalabile. 6 astfel de start-up-uri din România vor beneficia de sesiuni de consultanță de specialitate pe nevoile lor specifice, inclusiv pe înțelegerea terms sheet-urilor pentru investiții, de activități de identificare a oportunităților de granturi atât la nivel local, cât și internațional și de activități de facilitare și suport care să le pregătească pentru atragerea de investiții și finanțări.
Toate start-up-urile selectate vor participa și la sesiuni de mentorat individuale, sesiuni de peer sharing la nivel național și internațional și se vor conecta cu actori cheie din ecosistem. În plus, start-up-urile din categoriile MVP și Growth vor participa la evenimente și târguri naționale și internaționale și la Demo Day, un eveniment național în care își vor prezenta soluția în fața jucătorilor cheie din piață și vor participa la sesiuni de networking.
Procesul de selecție pentru participarea în accelerator va fi realizat de către un juriu format din membri cu expertiză diversă atât din mediul antreprenorial, cât și din mediul corporate și investițional. În această ediție, juriul acceleratorului îi include pe: Adina Cretu – Director Programs & Entrepreneurial Growth Impact Hub Bucharest, Andrei Dudoiu – Managing Partner & President of the Board of Directors SeedBlink, Catalin Velescu – General Manager and Founder of Volta Grup, Hanny Bratu – Marketing & Fundraising Manager WWF România, Ionut-Cristian Ciubotaru – Vice President Business Development Gas & Power Division OMV Petrom, Loredana Ianuș – Communication Director Graffiti PR, Raluca Nicolescu – SME Director Raiffeisen Bank, Vlad Gliga – CEO Rubik Hub & Co-founder The Climate Vertical.
Rezultate ediția 2021 în România:
– au aplicat 179 de start-up-uri ecoinovatoare locale, cu fondatori din toate regiunile țării.
– 28 de start-up-uri au fost selectate în program și au beneficiat, până acum, de mentorat, cu peste 110 ore în sesiuni de 1 la 1, – peste 70 de ore de consultanță cu experți în diverse arii și granturi de 200.000 euro.
– peste 20 de specialiști au susținut mai mult de 50 de ore pe teme de business.
– 4 dintre start-up-urile din program au participat la Hello Tomorrow Global Summit, în Paris, în luna noiembrie 2021.