„Angajatorul mentinandu – si pozitia/propunerea, in privinta celor doua revendicari ale salariatilor ramase nesolutionate cu ocazia negocierilor colective motiv pentru care conflictul colectiv de munca a fost declansat in temeiul art. 126 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificarile si completarile ulterioare”, precizeaza comunicatul.
După ce negocierile dintre Sindicatul Vocea Noastră și conducerea Alpha Bank România au eșuat și a fost transmisă o notificare privind declanșarea conflictului de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, reprezentanții instituției de credit au transmis publicației BankingNews o reacție oficială.
Practic, angajații Alpha Bank au cerut indexarea salariilor brute cu 8% și plăți compensatorii mai bune în cazul unor disponibilizări, mai ales că urmează fuziunea cu UniCredit Bank. Potrivit sindicatului, conflictul colectiv de muncă s–a declanșat cu prilejul negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, obiectul acestuia constând în refuzul Angajatorului de a accepta revendicarile motivate ale salariatilor, precum si propunerile de soluționare a acestora formulate de sindicat.
”Tensiunile sunt artificiale, având în vedere faptul că în oferta făcută se regăsește un răspuns pozitiv la marea majoritate a solicitărilor primite”
”Alpha Bank se află în procesul de negociere a Contractului Colectiv de Muncă de la începutul acestui an. Oferta băncii se plasează în limita superioară a practicilor din industrie, peste ceea ce se stipulează în contractul colectiv din sectorul bancar și cu un pachet de beneficii semnificativ îmbunătățit față de anteriorul. Din consultările informale realizate cu salariații băncii, sub forma unor sondaje interne, am reținut că, în majoritate, colegii nostri agreează oferta primită. Conducerea Sindicatului consideră contrariul și a declanșat procedurile de conflict. Banca, prin reprezentanții săi, va participa la medierea prevăzută de reglementări cu toată buna credință și sperăm să depășim tensiunile care, în opinia noastră sunt artificiale, având în vedere faptul că în oferta făcută se regăsește un răspuns pozitiv la marea majoritate a solicitărilor primite”, susțin reprezentanții Alpha Bank în cadrul răspunsului transmis BankingNews.
Ce propuneri de soluționare au salariații
I.a) Indexarea cu 7,9 % a salariilor de baza brute lunare cuprinse intre 10.001 – 20.000 lei brut/luna in anul 2024;
I.b) Plati compensatorii acordate în cazul concedierii salariaților pentru motive care nu țin de persoana lor astfel:
- 1 salariu de bază lunar brut pentru o vechime în Bancă mai mică de 1 an;
- 2 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă între 1 – 3 ani;
- 4 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă între 3 ani și 5 ani;
- 5 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 6 ani;
- 6 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 7 ani;
- 7 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 8 ani;
- 8 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de 9 ani;
- 9 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă între 10 ani și 15 ani;
- 10 salarii de bază lunare brute pentru o vechime în Bancă de peste 15 ani.