Banca Transilvania și Endeavor România lansează un parteneriat prin care antreprenorii români vor avea acces la piețe internaționale și la comunități de business românești din Europa și Statele Unite ale Americii. Obiectivul este sprijinirea companiilor care vor să se extindă dincolo de granițele României.
Parteneriatul cuprinde două programe, Beyond Borders și Diaspora Gatherings, care se vor derula în cinci țări, în perioada 2026 – 2027
Beyond Borders, proiect comun al Romanian Business Leaders și Endeavor România, se adresează companiilor românești pregătite să exploreze noi piețe și să facă pași concreți pentru scalarea internațională. Sesiunile de imersiune vor avea loc la Madrid, în septembrie 2026, la Atena, în octombrie 2026, și la Istanbul, în 2027.
Prin Diaspora Gatherings, antreprenorii vor avea acces la comunitățile românești de business din New York, în decembrie 2026, și Londra, în mai 2027. Programul urmărește să pună experiența și conexiunile dezvoltate de români pe piețele externe la dispoziția companiilor interesate de internaționalizare.
Ömer Tetik: Am crescut împreună, am construit povești de succes în România și putem contribui la dezvoltarea lor inclusiv dincolo de granițe
„Tot mai mulți antreprenori români fac pasul spre internaționalizare, iar pentru noi este firesc să le fim alături și în această etapă. Am crescut împreună, am construit povești de succes în România și putem contribui la dezvoltarea lor inclusiv dincolo de granițe. Credem că progresul accelerează atunci când ne susținem unii pe alții, când fiecare jucător contribuie cu ceva valoros în economie și în comunitățile din care face parte”, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Mihnea Crăciun: Ne bucurăm că Banca Transilvania se alătură acestor două programe care facilitează direct dezvoltarea internațională a capitalului și a inovației românești
La rândul său, Mihnea Crăciun subliniază rolul pe care diaspora de business îl poate avea în procesul de internaționalizare a companiilor românești.
„Beyond Borders este un proiect comun al Romanian Business Leaders și Endeavor România și este destinat antreprenorilor care aspiră la scalare regională. În același timp, crearea unei legături puternice cu expertiza și rețelele de business ale diasporei românești din Europa și SUA, prin intermediul Diaspora Gatherings, reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care antreprenorii români pot să înțeleagă piețele externe și să facă primii pași pentru construirea unor întreprinderi cu adevărat globale. Ne bucurăm că Banca Transilvania se alătură acestor două programe care facilitează direct dezvoltarea internațională a capitalului și a inovației românești”, afirmă Mihnea Crăciun, Director General, Endeavor România.
Banca Transilvania are aproximativ 600.000 de clienți companii, de la start-up-uri și IMM-uri până la companii Corporate și Large Corporate.
Endeavor România face parte din rețeaua globală Endeavor, dedicată antreprenorilor cu potențial de creștere și facilitării accesului acestora la mentori și comunități internaționale de business.

