Ce poate salva Romania? Aflam de la Garanti Bank. Banca a dat astazi publicitatii Raportul Macroeconomic Trimestrial din care aflam previziunile specilistilor privind inflatia, cresterea economica dar si politica BNR pentru 2013 sau evolutia cursului de schimb. Un cumul de factori poate salva Romania: un mediu de investitii stabil, o mai buna rata de absorbtie a fondurilor europene si stabilitatea politica ar putea salva economia in 2013, estimeaza Garanti Bank
Reprezentantii bancii estimeaza ca rata anuala a inflatiei va ramane peste 5% pana la mijlocul anului 2013, urmand apoi o reducere graduala, insa la finalul anului urmator se va situa peste intervalul tintit de BNR, din cauza socului creat de pretul alimentelor.
Garanti Bank anunta cursul la finalul anului 2013
In ceea ce priveste politica monetara, Garanti Bank estimeaza ca Banca Nationala a Romaniei va pastra nemodificate rata dobanzii cheie si rata rezervelor minime obligatorii in urmatoarele sase luni, confruntata cu riscul iesirilor de capital si a deprecierii cursului de schimb. De asemenea, Garanti estimeaza ca BNR va incepe relaxarea conditiilor monetare in a doua parte a anului 2013 pentru a stimula revigorarea economiei.
La capitolul evolutia cursului de schimb, Garanti Bank se asteapta la o stabilizare a raportului euro/lei in jurul valorii de 4,50 la finalul acestui an si in jurul valorii de 4,55 la finalul lui 2013. Aceasta prognoza a plecat de la premiza unui mediu politic stabil si a continuarii acordului cu FMI.