Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a dat dreptate consumatorului si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor care au sustinut ca, in cazul unui contract de credit incheiat intre un consumator si un creditor, codebitorul trebuie considerat, la randul sau, “consumator”.
In cazul C-348/14, avand ca obiect o cerere inaintata de Judecatoria Campulung pentru emiterea unei hotarari preliminare in scopul clarificarii anumitor aspecte din cadrul Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii precum si din cadrul Directivei 87/102/CEE privind creditul pentru consum[1], CJUE a constatat, in principal, ca, potrivit Directivei 93/13/CEE[2]:
– “intra sub incidenta notiunii „consumator” persoana fizica ce se afla in situatia de codebitor in cadrul unui contract incheiat cu un profesionist, atat timp cat actioneaza in scopuri care pot fi considerate ca fiind in afara meseriei sau a profesiunii sale.”
– instanta nationala este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor unui contract incheiat intre un consumator si un profesionist;
– instanta nationala este obligata sa verifice daca au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale si care ii permit acestuia sa evalueze, printre altele, costul total al imprumutului sau.
In cauza C-348/14, in anul 2008, un consumator incheie un contract de credit pentru utilizarea unui card de credit pentru o suma care nu putea depasi palfonul de 31 000 lei, banca solicitand consumatorului un codebitor. In 2010, consumatorul debitor a primit o somatie de plata si a fost informat ca urmeaza a fi demarata procedura de executare silita pentru suma de 37 004,40 lei. Codebitorul a fost, la randul sau, informat ca, incepand cu decembrie 2011, va fi infiintata o poprire asupra unei parti din veniturile sale, cuantumul exact al sumei care facea obiectul acestei masuri de executare silita nefiindu-i indicat. In martie 2013, atat consumatorul debitor cat si codebitorul au fost instiintati cu privire infiintarea popririi asupra veniturilor lor pentru a se recupera suma de 117 391,32 lei aferenta datoriei lor contractuale si onorariului executorului judecatoresc.
Ca urmare a acestei informari, codebitoarea a formulat contestatie la masurile de executare silita solicitand anularea acestora pentru motivul, pe de o parte, ca nu a primit o copie a actului aditional la contractul 2008 prin care devenea codebitoare si, pe de alta parte, ca suma pentru care s‑a infiintat poprire pe veniturile sale nu este stabilita exact si ca, desi ramburseaza 1 000 lei pe luna, suma globala datorata nu inceteaza sa creasca, din cauza dobanzilor si a comisioanelor penalizatoare.
Prin hotararea pronuntata in data de 9 iulie 2015, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis:
“1) Articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum, astfel cum a fost modificata prin Directiva 98/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 1998, si articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca intra sub incidenta notiunii „consumator” in sensul acestor dispozitii persoana fizica ce se afla in situatia de codebitor in cadrul unui contract incheiat cu un profesionist, atat timp cat actioneaza in scopuri care pot fi considerate ca fiind in afara meseriei sau a profesiunii sale.
2) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca revine instantei nationale obligatia de a aprecia din oficiu caracterul abuziv, in sensul acestei dispozitii, al clauzelor unui contract incheiat intre un consumator si un profesionist, din moment ce aceasta instanta dispune de elementele de fapt si de drept necesare in acest scop.
3) Articolele 3-5 din Directiva 93/13 trebuie interpretate in sensul ca, in cadrul aprecierii sale cu privire la caracterul abuziv, in sensul articolului 3 alineatele (1) si (3) din aceasta directiva, al clauzelor unui contract de credit de consum, instanta nationala trebuie sa tina seama de toate circumstantele care insotesc incheierea acestui contract. In aceasta privinta, revine instantei mentionate obligatia sa verifice ca, in cauza in discutie, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale si care ii permit acestuia sa evalueze, printre altele, costul total al imprumutului sau. Joaca un rol decisiv in aceasta apreciere, pe de o parte, aspectul daca clauzele sunt redactate in mod clar si inteligibil astfel incat sa ii permita unui consumator mediu, si anume un consumator normal informat si suficient de atent si de avizat, sa evalueze un astfel de cost si, pe de alta parte, imprejurarea legata de lipsa mentionarii in contractul de credit de consum a informatiilor considerate, avand in vedere natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a incheiat contractul, drept esentiale si in special a celor prevazute la articolul 4 din Directiva 87/102, astfel cum a fost modificata.”
Pentru aceasta cauza, reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe impreuna cu cei ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au pregatit observatii scrise ce au fost transmise CJUE prin Agentul Guvernmental pentru Curtea de Justitie a Uniunii Europene.
Hotararea pronuntata de CJUE este obligatorie pentru Judecatoria Campulung in solutionarea litigiului dintre Bancpost si constestatoare (dna Bucura Maria) precum si pentru toate instante romanesti sau din alte state membre sesizate cu aspecte similare.
