Piperea si Asociatii castiga un nou dosar in fata Curtii de Apel Bucuresti impotriva BCR : speta Munteanu vs. BCR. Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul formulat de consumator si a constatat caracterul nelegal al clauzelor referitoare la dobanda (DRV), motiv pentru care a modificat contractul in sensul ca a constatat ca dobanda este formata din Euribor plus marja fixa din contract de 1,5 puncte procentuale, anunta avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.
La fila 25 parag. 2 a deciziei nr. 495/28.11.2012 Curtea de Apel Bucuresti a aratat ca aceasta clauza, privitoare la dobanda, apare ca fiind izvorata dintr-o obligatie pur potestativa din partea celui care se obliga, deoarece „dobanda afisata la sediile BCR” nu se cunoaste in functie de ce criterii va fi stabilita de catre furnizorul de servicii financiare.
Cu privire la existenta unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea de Apel Bucuresti a statuat, clar si raspicat, ca „Desi banca a procedat la o modificare a clauzei cu prinse in art. 5 (prevederea referitoare la dobanda n.n.), sub pretextul adaptarii contractului la noile dispozitii ale OUG nr. 50/2010, favorabile consumatorului, in realitate printr-o atare modificare s-a produs efectul invers decat cel consacrat prin ordonanta, respectiv posibilitatea bancii ca indiferent de cresterea sau diminuarea indicelui Euribor, dobanda datorata de consumator sa nu scada, deoarece aceasta urma sa fie adaptata prin cresterea marjei fixe, astfel incat cuantumul dobanzii datorate sa nu fie micsorat niciodata.
Or, in atare conditiuni, clauza cuprinsa in art. 5 denota un dezechilibru semnificativ intre prestatiile bancii si prestatiile consumatorului, deoarece acesta, desi ar putea beneficia de o diminuare a dobanzii, in conditiile scaderii Euribor , indice de referinta obiectiv, verificabil, ce nu depinde de vointa bancii contractante, nu beneficiaza de aceasta deoarece banca intervine si majoreaza marja fixa ce se adauga la indicele EURIBOR astfel incat efectul final este acelasi cu cel ce decurgea anterior din clauza ce cuprinde o conditie pur potestativa”.
Cu privire la apararea formulata de BCR, in sensul ca instantei nu ii este permis sa analizeze caracterul abuziv al clauzelor invocate de reclamant ca abuzive, deoarece acestea ar fi facut parte din obiectul principal al contractului, aceasta a fost gasita nefondata deoarece, a considerat Curtea de Apel Bucuresti, „tinde la o limitare a accesului reclamantului la justitie din perspectiva legislatiei protectiei consumatorului”. S-a considerat de asemenea ca apararea BCR propune un fine de neprimire, aspect ce, in raport de cele reglementate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, nu poate fi primit. in aceste conditii, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca solutia primei instante (de constatare ca fiind abuzive a comisioanelor de administrare si acordare a creditului) nu afecteaza obiectul principal al contractului, ci restabileste echilibrul prestatiilor reciproce, in urma contestarii dezechilibrului contractual decurgand din clauzele abuzive.
Lipsa de relevanta a jurisprudentei iCCJ invocare de BCR
BCR si-a declarat victoria impotriva consumatorilor, in baza unei recente decizii a ICCJ intr-un litigiu declansat de consumator in temeiul OUG nr.50/2010. Aceasta victorie insa nu are nicio relevanta din perspectiva litigiilor referitoare la constatarea caracterului abuziv, la nulitatea clauzelor din contracte si la restituirea platilor nedatorate facute in temeiul clauzelor abuzive, litigii declansate de noi in baza legii nr.193/2000. Hotararile iCCJ la care s-a facut referire in presa au vizat litigii intemeiate pe obligatia de a face; consumatorul a acerut „obligarea BCR la incheierea unui act aditional conform prevederilor OUG nr. 50/2010”. Prin urmare, litigiile de genul celui finalizat cu decizia nr. 495/28.11.2012, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. 17947/3/2011, nu pot fi afectate de aceasta cazuistica, fiind vorba despre cauze diferite (obligatie de a da vs. obligatie de a face; temei in OUG 50/2010 vs. temei in Legea 193/2000).
