După restructurările care au avut loc la finalul anilor ’90 și începutul noului mileniu, sistemul bancar românesc a cunoscut o puternică dezvoltare. Privatizările băncilor de stat, intrarea de noi competitori în piață prin investiții de tip greenfield sau achiziții și fuziuni de bănci românești, au schimbat profund peisajul bancar din România. Astfel, odată cu creșterea numărului de instituții și intrarea de know-how prin intermediul capitalului străin, s-a intensificat și competiția bancară.
Criza financiară internațională izbucnită peste ocean și resimțită la noi mai ales începând cu anul 2009, a schimbat regulile jocului competițional. Astfel, dacă până la criză lupta între bănci se dădea pentru cote de piață, după, comportamentul s-a schimbat, concentrarea acestora fiind orientată către managementul riscului, diminuarea creditelor neperformante și revenirea către zona de profit. De asemenea, mediul bancar românesc a fost bombardat cu o serie de factori negativi, care le-au îngreunat și mai mult misiunea băncilor. Episoadele cu măsurile legislative gen contractele cu clauze abuzive, darea în plată sau conversia creditelor în franci elvețieni în monedă națională au creat distorsiuni în activitatea băncilor.
Cum a evoluat competiția în tot acest timp? Desigur, la o astfel de întrebare putem răspunde analizând principalii indicatori care surprind fenomenul competițional. În cele ce urmează vă propun un studiu realizat împreună cu doctorand Nicoleta-Livia Pintilie, în cadrul proiectului de cercetare “Relația dintre competiție, eficiență și stabilitate bancară pe timp de criza. O abordare prin prisma teoriei de agent”, cod proiect: PN-II-RU-TE-2014-4-0291.
În cadrul analizei am folosit o serie de indicatori atât structurali, cât și non-structurali. Indicatori de structură, cum ar fi rata de concentrare (cota de piață deținută de primele trei sau cinci bănci din sistem) sau indicele Herfindhal-Hirschman (HHI – suma pătratelor cotelor de piața ale tuturor băncilor din sistem), presupun că o concentrare de cote de piață mai mare în cadrul sistemului bancar implică o competiție mai slabă și o creștere a profitabilității. Cu cât cei doi indicatori sunt mai mici, cu atât concentrarea e mai redusă. Pentru HHI, o valoare sub 1000 însemnă o concentrare redusă, între 1000 și 1800 – moderată, peste 1800 – ridicată.
Modelele de analiză non-structurale consideră că băncile se comportă diferit în condițiile unei anumite structuri a pieței. Indicatorii non-structurali folosiți cu privire la competiție au fost indicele Lerner, precum și indicele Boone. Indicele propus de Abba Lerner în 1934 se bazează pe modalitățile de măsurare a puterii pe piață. Acest indice sugerează dimensiunea marjei prețurilor peste costul marginal. În cazul unei piețe caracterizate printr-o competiției perfectă, indicele este 0; în cazul pieței de tip monopol, acesta ia valoarea 1; pentru piața cu o competiție monopolistă indicele este cuprins între 0 și 1; iar o valoare mai mică decât 0, implică situația în care prețul scade sub costul marginal fapt care poate rezulta dintr-un comportament irațional al băncilor. Indicele propus de Jan Boone în anul 2008 se calculează ca raport între elasticitatea profitului și costul marginal, măsurând impactul eficienței asupra performanței în termeni de profit. Astfel, băncile cu eficiență mai ridicată, cu costuri mai mici, au mai multe beneficii în termeni de profit ca urmare a realocării cotelor de piață de la cele mai puțin eficiente, iar acest efect este mai puternic, cu cât mediul competițional este mai ridicat. Altfel spus, băncile sunt „pedepsite” mai aspru în contextul unei competiții ridicate dacă sunt ineficiente. Cu cât este mai mare acest indicator în mărime absolută, cu atât competiția este mai ridicată.
Competiția a crescut chiar dacă primele 5 bănci dețin peste jumătate din cota de piață a întregului sistem
Din punct de vedere al evoluțiilor structurale pe întreaga perioadă 2005 – 2015, putem constata o scădere a concentrării pe piața bancară din România pentru ambii indicatori – indicele Herfindhal-Hirschman (HHI) si ponderea cotelor de piața ale primelor cinci bănci din sistem (CR5). Pe cale de consecință, putem afirma faptul că din punct de vedere structural competiția a crescut, începând cu anul 2008 indicele HHI scăzând și menținându-se sub valoarea de 1000, ceea ce relevă o competiție ridicată.
Cu toate acestea, pe întreaga perioadă, primele cinci cele mai mari bănci din sistem au deținut peste jumătate din cota de piață a întregului sistem bancar. Numărul de instituții de credit a variat de la un minim de 36 de instituții în 2015 la 43 în 2008. Astfel, după declanșarea crizei financiare internaționale asistăm la un proces continuu de consolidare prin fuziuni și achiziții interne sau ca urmare a producerii acestora la nivel internațional. Observăm în anul 2015 o creștere a concentrării pentru ambii indicatori, în special datorată scăderii numărului de instituții din sistem ca urmare a fuziunii Băncii Transilvania cu Volksbank și OTP Bank cu Banca Millennium, precum și încetarea activității The Royal Bank of Scotland Plc, Edinburgh – Sucursala România.
Din punct de vedere ai indicatorilor non-structurali, calculați la nivelul pieței, observăm, de asemenea, o tendință de creștere a competiției în cadrul sistemului bancar românesc. Astfel, putem concluziona faptul că în cadrul sistemului bancar românesc există o tendință de scădere a puterii de piață, acompaniată de o creștere a profitabilității ca urmare a realocării cotelor de piață de la băncile mai puțin eficiente către cele cu eficiență sporită, în condiții de competiție ridicată.
Cum s-a manifestat concurența pe indicatorul credite versus depozite
Cât privește analiza competiției la nivelul pieței creditelor versus depozite, observăm evoluții diferite, uneori chiar contradictorii. Astfel, puterea de piață, măsurată prin indicele Lerner, a avut o evoluție de creștere pe toată perioadă, indicând o scădere a competiției pe acest segment, contrară cu cea în ceea ce privește atragerea de depozite. Anul 2008 se dovedește a fi anul extremelor, înregistrându-se cea mai mare competiție pe piața creditelor, dar cea mai redusă în ceea ce privește atragerea depozitelor. Practic anul 2008 este cel mai efervescent din perioada postdecembristă, anul de dinainte de criză, când activitatea de creditare, în special cea de retail, a înregistrat cele mai mari cote. O scădere a competiției pe atragerea de depozite ar fi putut fi determinată de afluxul mare de resurse primite de băncile străine din România de la băncile mamă.
Indicele Boone, în schimb, arată o evoluție în tandem pe cele două piețe – credit și depozite, cu o divergență în anul 2015. Observăm o creștere a competiției pe piața depozitelor pe întreaga perioadă, în schimb pe piața credințelor evoluția este de creștere până în anul 2011, urmată de o scădere susținută până în 2015. Acest lucru poate fi explicat prin apariția creditelor neperformante și preocuparea băncilor de reducere a lor prin vânzare de portofolii de credite și o atitudine precaută în ceea ce privește acordarea de noi credite. În același timp, poate fi explicată de efectele post criză, când firmele și proiectele finanțabile au scăzut ca număr ca urmare a deteriorării mediului de afaceri și a bonității firmelor si persoanelor fizice.
Ce e de făcut în continuare?
Concluzionând, putem afirma faptul că sistemul bancar românesc trece printr-o perioadă de consolidare și restructurare în urma crizei financiare internaționale. Per ansamblu, competiția a crescut, ca urmare a scăderii puterii de piață și concentrării pe piață. Cu toate acestea, asistăm pe finalul perioadei la o creștere ușoară a concentrării și o scădere a competiției pe segmentul de creditare.
Competiția bancară în creștere a determinat ieșirea din piață a unor jucători sau achiziții și fuziuni. În acest context, recomandăm autorității de supraveghere o atenție sporită în ceea ce privește concentrarea de riscuri de către noile entități apărute în urma achizițiilor și fuziunilor, precum și cu privire la tendința de consolidare care va continua în următorii ani. Cât privește decidenții din bănci, recomandăm precauție în ceea ce privește acordarea de credite, dar, în același timp, o deschidere mai mare către finanțarea IMM-urilor cu potențial de creștere și afaceri sustenabile pe termen lung. Astfel, se vor crea premisele creșterii la nivelul economiei românești și, prin urmare, dezvoltarea activității bancare. De asemenea, băncile trebuie să continue procesul de restructurare prin eficientizarea activității, în condițiile în care tendința generală de creștere a competiției va conduce la realocarea cotelor de piață către băncile mai eficiente în ceea ce privește intermedierea financiară.
Acest comentariu semnat BOGDAN CĂPRARU, Prof. Univ. Dr. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, a apărut în Numărul 2 al Revistei BankingNews.
