BNR a transmis Ministerului Justitiei un rezumat al studiului de impact privind procesele colective, aratand ca acestea ar putea avea un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale bancilor, dar nu ar fi in masura sa afecteze stabilitatea financiara a sistemului. „Ministerul Justitiei nu a primit studiul propriu-zis, ci un rezumat al acestuia. BNR a precizat ca impactul este unul semnificativ pentru rezultatele financiare ale bancilor, cu unele banci mai afectate decât altele, dar fara sa poata reprezenta o amenintare la adresa stabilitatii financiare a sistemului”, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.
De altfel, BNR a analizat doar veniturile viitoare neincasate si provizioanele aferente, dar nu a luat in calcul eventuale despagubiri retroactive pentru sumele achitate de catre clienti si pe care bancile ar putea fi obligate sa le ramburseze.
„La BNR nu s-a calculat nimic retroactiv, iar calculele BNR au fost numai pe dobanzi fixe si variabile, care au putut fi formalizate in aplicatii, intrucât la nivelul comisioanelor era mult mai dificil si datele erau insuficiente pentru termenul scurt in care trebuia incheiat studiul. Impactul pe comisioane a fost calculat de catre banci si reprezinta putin peste o treime din totalul de 4,8 miliarde lei, impactul total la nivelul sistemului”, au explicat sursele citate.
Surse bancare au precizat ca, metodologic, BNR a analizat ce credite sau tip de credite au evoluat altfel decat s-ar fi asteptat din conditiile de la originarea creditului. Acolo unde BNR a constatat ca unele dobanzi, in derularea creditului, asa cum au primit date, au evoluat „inconsistent” fata de prevederile initiale, s-a considerat ca exista indicii de posibile actiuni in instanta si s-au calculat anumite prejudicii, tinând cont de sentinte rezonabile.
„In note s-au mentionat si calculele bancilor, care au facut o generalizare asupra portofoliului pornind de la deciziile judecatoresti pe fiecare banca in parte. Scenariile contruite de banci difera foarte mult de ceea ce a analizat BNR”, au precizat sursele bancare.
BNR a inclus in randul clauzelor abuzive ratele variabile in functie de indicele intern de referinta, considerat principalul element de contestare in cazul dobânzilor variabile, care ar fi trebuit sa fie la un moment dat aproape identice indiferent de momentul de generare al creditelor.
De asemenea, BNR a identificat diferente semnificative intre marjele fixe la creditele cu dobânda variabila legate de un indice extern.
In toate aceste cazuri s-a urmarit coerenta evolutiei dobânzilor de-a lungul derularii creditului. Ca un exemplu, un credit acordat in 2006, cu dobânda variabila lagata de un indice intern de referinta, ar fi trebuit sa aiba in 2009 sau 2010 o rata de dobânda foarte apropiata de un credit nou acordat de banca la acele momente, intrucât conditiile macroeconomice si de piata erau similare pentru toate creditele, indiferent de momentul acordarii.
BNR nu a facut o analiza a modului de calcul a anuitatilor.
La o pierdere potentiala (venituri neincasate si provizioane) de 4,8 miliarde lei, rata solvabilitatii pe sistem ar scadea cu 2,5 puncte procentuale, in conditiile in care nicio banca nu ar intra sub pragul minim de 8%, având in vedere conditiile prudentiale si contabile din prezent.
Pe de alta parte, simularea realizata de banci pornind de la cele mai severe sentinte pronuntate de instante releva o cifra mult mai mare chiar si in cazul dobânzilor viitoare neincasate. Bancile considera ca risca pierderi de pâna la 10 miliarde de lei, de trei ori mai mult decât a calculat banca centrala.
Mai mult, extinzând analiza la posibile plati retroactive, bacile au calculat pierderi din dobânzi si comisioane de circa 24 de miliarde de lei, cu mult peste simularea BNR. Totusi, aceste cifre au fost obtinute plecând de la cele mai dure sentinte pronuntare de instante, cum ar fi anularea totala a dobânzii si rambursarea integrala a platilor in contul dobânzilor, caz in care clientul ar urma sa plateasca doar principalul.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat in urma cu o luna ca aceste clauze abuzive reclamate de debitorii bancilor sunt cuprinse in contracte pe care clientii le-au semnat si pe care trebuie sa si le asume, aratând totodata ca atât stabilitatea sistemului financiar-bancar, cât si deponentii trebuie protejati.
In luna iunie, BNR a transmis Guvernului studiul de impact din care rezulta ca bancile ar putea avea pierderi de aproape 5 miliarde lei (peste 1 miliard euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate in contractele de creditare din relatia cu populatia.
Posibilitatea denuntarii clauzelor abuzive din contractele de prestari servicii, inclusiv credite bancare, care trebuia aplicata din luna iulie, a fost din nou amânata de catre autoritati, de data aceasta pâna in luna octombrie, dupa ce Guvernul a fost informat ca bancile ar pierde peste 1 miliard de euro.
Amânarea a fost operata de aceasta data in Parlament, de catre deputati, la votarea proiectului de lege pentru punerea in aplicare a Codului de procedura civila.
La inceputul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanta de urgenta aprobata in ultima zi inaintea vacantei parlamentare, când mai putea emite astfel de acte normative, ca articolul din Codul de procedura civila care ofera posibilitatea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) sau asociatiilor de protectie a consumatorilor sa denunte in instanta clauzele abuzive si sa le elimine din toate contractele de prestari servicii, inclusiv credite bancare, sa fie amânat pâna la 1 iulie 2013.
Amânarea a intervenit la solicitarea expresa a misiunii Fondului Monetar International, care a motivat ca nu exista un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de conditionalitate a mai fost introdusa in scrisorile de intentie din anul 2010, când expertii internationali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga bancile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.
in ambele situatii, BNR s-a opus initiativelor legislative si a facut lobby pe lânga Guvern si FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi in sistemul bancar, motivând ca ar putea fi pusa in pericol stabilitatea financiara.
Miza proceselor colective rezida in faptul ca bancile vor fi obligate, odata cu introducerea in noul Cod Civil a acestui tip de procese, sa modifice in toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instante printr-un astfel de litigiu.
Simularea BNR a avut in vedere toate clauzele care ar putea fi declarate abuzive de instantele de judecata, inclusiv in conditiile in care contractele de credit ar fi considerate adeziuni, deci nu intelegeri negociate. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori prevede ca pot fi declarate abuzive clauzele pentru care nu se dovedeste negocierea.
Institutiile de credit, sprijinite de BNR, sustin ca procesele colective impotriva bancilor privind clauzele abuzive din contractele de creditare ar putea sa aiba cale de atac la inalta Curte de Justitie si Casatie, ca o exceptie de la lege, pentru ca deciziile in astfel de spete privesc o masa larga de populatie.
Potrivit Codului Civil, aceste procese ar urma sa aiba ca prima instanta Tribunalul, iar sentinta definitiva sa fie pronuntata de Curtile de Apel.
in cazul in care Guvernul ar accepta sa legifereze o exceptie in acest sens, prevederea nu ar putea viza doar bancile, ci toate procesele intre consumatori si furnizori, pentru a nu se crea discriminare. O astfel de masura ar putea aduce la inalta Curte de Casatie si Justitie mii de procese intre populatie si furnizori de electricitate, telefonie, sau apa si canalizare.