Un client al Volksbank din Slobozia, care a contractat, in 2007, un credit ipotecar in franci elvetieni, a dat anul trecut banca in judecata, solicitand in instanta declararea comisionului de risc abuziva si eliminarea clauzei de risc valutar. Prin declararea clauzei de risc valutar ca fiind abuziva, clientul cerea si conversia imprumutului la cursul din data acordarii finantarii.
Tribunalul Ialomita a admis eliminarea comisionului de risc, obligand Volksbank sa returneze clientului, reprezenatat de av. Ciuperca Aurelia, banii incasati in numele acestei taxe, insa nu a fost de acord cu cererea privind conversia creditului din franci in lei. Decizia nu a fost definitiva, asa ca procesul s-a mutat la Curtea de Apel Bucuresti, unde judecatorii au intarit deciziile primei Instante. Astfel in data de 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat definitiv, printre altele, ca imprumutul contractat in franci elvetieni nu poate fi convertit in lei la cursul istoric.
Decizia are un impact major acum in plina criza a francului daca avem in vedere motivarile judecatorilor, mai ales in conditiile in care numerosi clienti care au beneficiat de finantari in moneda elvetiana vor sa intenteze procese colective bancilor pentru a solicita conversia creditelor din franci in lei.
„In ceea ce priveste capatul de cerere privind contestarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si denominarea in moneda nationala a platilor cu consecinta inghetarii cursului de schimb CHF – RON la momentul semnarii conventiei, tribunalul l-a apreciat ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
In speta suntem in situatia unui imprumut in franci elvetieni, imprumutatul primind o suma in aceasta valuta si fiind obligat sa o restituie in aceeasi valuta. Contractul de credit valutar contine asadar un element de risc valutar, insa aceasta nu il transforma automat intr-un contract abuziv. Dimpotriva, semnificativ este faptul ca atat Codul Civil din 1864 (art. 1578) cat si Codul civil (art. 2164), consacra in materia imprumutului principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trecuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut. In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta, mai adauga tribunalul, nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu inseamna negarea unor principii sau a unei reguli traditionale de functionare ale unor institutii juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figureaza o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat in lege. De altfel, s-a amintit ca si Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozitiile legale. Astfel prin hotararea Curtii Europene de Justitie din 30 aprilie 2014, pronuntata in procedura C280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a retinut ca: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discutie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.”, se arata in motivarea judecatorilor de la Tribunalul Ialomita pentru Dosarul 948/98/2014.
Curtea de Apel Bucuresti a dat dreptate Tribunalului Ialomita si s-a pronuntat definitiv in defavoarea conversiei la cursul istoric, considerand ca imprumutul contractat in franci trebuie platit in moneda elvetiana.
„Din simpla lectura a contractului rezulta ca aceasta clauza a fost exprimata clar si inteligibil, moneda in care s-a acordat creditul si in care trebuia restituit fiind indicata in mod expres prin contract. Totodata prin raportare la gradul de pregatire al apelantei – reclamante (economist), astfel cum rezulta din cererea de credit pentru persoane fizice, nu se poate sustine ca aceasta nu avea pregatirea necesara pentru a intelege riscurile pe care un credit in valuta le presupune.
…
Curtea apreciaza ca semnarea unui contract de credit intr-o anumita moneda este o chestiune care tine exclusiv de dorinta imprumutatului, iar odata ce s-a contractat un credit intr-o moneda straina atat imprumutatul cat si banca pot suporta o serie de consecinte negative rezultate din riscul valutar.
In cauza de fata, moneda in care apelanta – reclamanta a contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, insa evolutia cursului valutar nu este influentata de niciuna dintre partile contractante.
Obligatia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza conditiile de creditare, adica dobanzile, comisioanele ori garantiile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obligatie.
In ceea ce priveste stabilizarea (inghetatea) cursului de schimb CHF – RON la momentul semnarii conventiei si denominarea in moneda nationala a platilor se constata ca, in mod judicios, tribunalul a retinut in cauza incidenta principiului nominalismului monetar.
Astfel, potrivit art. 1578 C.civ. din 1865, aplicabil in cauza prin raportare la data incheierii contractului, imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.
Prin urmare, dupa cum arata si apelanta – parata (n.r. – Volksbank), principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut, regula nominalismului fiind instituita de legiuitor.
Pe cale de consecinta, avand in vedere si prevederile art. 969 C.civ. care reglementeaza principiul fortei obligatorii a contractului, instanta nu poate interveni pentru a stabili o anumita rata a dobanzii intr-un contract de credit sau pentru a modifica moneda in care a fost acordat creditul.”, se precizeaza in motivarea judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti.
