Pauza de banking mi-am luat-o prin București, la pas. Fac asta des, și totuși nu am văzut până acum „Strada Veselă a Cutiilor Poștale”. O prietenă mi-a povestit despre o stradă din centrul Bucureștiului unde cutiile poștale nu seamănă între ele. Sunt pictate sau modelate 3D, au flori în relief, pisici, câini, păsări, peisaje, chiar trenul Thomas mă așteaptă la o poartă. Fiecare cutie spune ceva despre oamenii care locuiesc dincolo de poartă, a fost mesajul care m-a convins că merită plimbarea.
Am plecat să le văd cu ochii mei și, pe o stradă de numai câteva sute de metri, am găsit Bucureștiul așa cum sunt mai toate orașele: o întrepătrundere între frumos, sărăcie, culoare și creativitate. Nu undeva la marginea orașului, ci undeva aproape de kilometrul zero.
Pauza de Banking la pas prin oraș
Pentru câteva ore, am lăsat în urmă băncile, dobânzile, raportul BNR asupra inflației. Am renunțat la cifre pentru frumosul București. Destinația era Strada Stelea Spătarul, o scurtă stradă din Sectorul 3, aflată la doar câteva minute de kilometrul zero al Capitalei. Cum vă spuneam, am primit detalii despre cutiile poștale pictate de aici. Dar am primit și avertizarea că zona poate fi, uneori, mai puțin sigură. Am ales, prin urmare, să nu merg singură. Am transformat curiozitatea într-o plimbare în grup și am pornit să descoperim strada.
Bucureștiul care nu încape în ilustratele turistice
Am ajuns pe o stradă mică în care încap mai multe lumi. Aici nu găsești o imagine aranjată, gata de pus pe Instagram. Nu este nimic turistic în acest București. Case ce poartă povara timpului cu fațade degradate, ziduri care stau să cadă, porți ruginite, curți lăsate în paragină, prea multe cabluri ce par fire ale timpului ce le leagă. Ascunde case ce cândva au fost spectaculoase, dar care trăiesc astăzi mult sub potențialul lor. Unele par părăsite, altele sunt locuite. Peste tot sunt semne clare ale vieții mai puțin boeme.
Sărăcia și abandonul nu sunt decor. Sunt realități ale orașului.
Contrastul este cu atât mai apăsător cu cât Strada Stelea Spătarul face parte dintr-un ansamblu de arhitectură protejat. Numeroase clădiri de aici, construite la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX, sunt înscrise pe Lista Monumentelor Istorice. Aici am regăsit Casa Lipizer, cunoscută și drept Casa Breslelor, una dintre cele mai vechi reședințe de arhitect păstrate în București. Clădirea neogotică a fost proiectată de arhitectul Luigi Ludovic Lipizer pentru propria familie și ridicată în jurul anilor 1859–1862, potrivit Arhivei de Arhitectură.
Printre toate aceste urme ale unui trecut glorios, azi doar insuficient îngrijit, apar cutiile poștale. Și strada prinde viață. O pisică, trenul Thomas, o vioară, un pom plin de flori, ciuperci și multe povești de familie. În funcție de câte familii locuiesc în curtea din spate (Bucureștiul are curți comune și mai multe familii locuiesc la un loc) ai parte de una sau mai multe cutii poștale pline de culoare, care dau o notă veselă acestei străzi.
Pe una dintre ele, trenul Thomas înaintează vesel printr-un peisaj verde. Pe alta stă o pisică alb-negru, înconjurată de maci. Doi câini stau sub un copac înflorit, dintr-o vioară se desprind note muzicale. Pe o cutie vezi păsări, fluturi și crengi înflorite, iar alta pare desprinsă dintr-o poveste pentru copii, cu ciuperci modelate în relief. Mă simt ca „Alice în Țara Minunilor”.
Florile, animalele și celelalte elemente decorative sunt lucrate manual, inclusiv din lut polimeric, iar multe dintre imagini au volum. Privite de aproape, cutiile poștale sunt niște tablouri în miniatură. Una are flori care par să iasă din suprafața metalică. Pe alta, trei ciuperci tridimensionale cresc dintr-o pădure pictată. Pe cutia albă a unei familii, păsările și fluturii se așază pe crengi înflorite.
Unele cutii poartă numele familiilor. Altele vorbesc despre pasiunile celor care locuiesc acolo. Imediat mintea îmi zboară și țese povestea din spatele fiecărei porți. Aici copiii iubesc desenul animat cu Thomas. Aici sunt iubitori de animale. Aici cu siguranță cineva cântă la vioară sau măcar iubește muzica! Aici poate locuiește o altă familie Ciupercă? Plimbarea pe strada asta vine cu o întreagă paletă de culori și emoții: bucurie, intrigă, frumos. Dar care este povestea Străzii Vesele? Cum a apărut ea?
Cine este artista care a avut ideea „Străzii Vesele”
Luciana Gheorghe este artista care a transformat strada într-o expoziție permanentă în aer liber. Are un mic business românesc – Tracolla Handmade. În prezent, realizează mărțișoare, bijuterii, căni, globuri, obiecte personalizate și, desigur, cutii poștale. Luciana spune că fiecare obiect creat de ea trebuie să spună o poveste. „Strada Veselă a Cutiilor Poștale” a rămas unul dintre proiectele sale cele mai apropiate de suflet.
„Strada Veselă” a pornit în 2021, în contextul Street Delivery. Luciana Gheorghe, locuitorii străzii și Manasia Hub au colaborat pentru a transforma porțile într-un spațiu expozițional. Ideea artistei nu a fost doar să înfrumusețeze strada, ci să creeze legături între oameni. O cutie poștală putea deveni o primă impresie despre familia din spatele porții, o carte de vizită construită din pasiuni, amintiri și lucruri iubite.
Luciana explică cum „fiecare detaliu a fost creat pentru a transforma un obiect obișnuit într-o piesă unică, cu o semnificație specială pentru cei care locuiesc acolo”. Declarația sa vorbește despre felul în care lucrează Luciana. Personalizarea merge dincolo de alegerea unor flori, animale sau culori. Fiecare cutie este realizată după dorințele locatarilor și devine un mic portret al familiei și al locului.
Luciana a rezumat efectul proiectului într-o formulare care se potrivește perfect unei „Pauze de banking”: „Facturile scoase dintr-o asemenea cutie poștală se digeră mai ușor”.
O galerie urbană care continuă să crească
Proiectul nu a rămas doar o intervenție artistică realizată în 2021. „Strada Veselă a Cutiilor Poștale” continuă să crească, pe măsură ce alte familii aleg să participe la arta urbană. Cum galeria crește de la an la an, nu mai vorbim doar despre o expoziție inaugurată la un moment dat, ci despre o lucrare colectivă în continuă transformare. Fiecare familie care comandă o cutie adaugă o nouă pagină poveștii străzii.
Frumusețea nu poate ascunde vulnerabilitatea
Cutiile poștale nu au reparat casele și nu au rezolvat problemele zonei. Dar au schimbat felul în care strada este privită. Au atras oameni, au stârnit curiozitate și au făcut cunoscut un loc pe lângă care, probabil, mulți am fi trecut fără să ridicăm ochii. Plimbarea noastră nu a fost însă lipsită de neliniște. La un moment dat, am avut un incident neplăcut cu un bărbat aflat vizibil sub influența alcoolului. Pentru câteva minute, bucuria descoperirii a lăsat loc vigilenței.
Pe Strada Stelea Spătarul, porțile pictate și florile tridimensionale stau lângă ziduri descărnate, cabluri încurcate și curți uitate. Este un contrast care tulbură, dar care face proiectul Lucianei Gheorghe și mai valoros. Frumosul nu a apărut după ce totul a fost reparat. A apărut în mijlocul degradării, ce pare azi un gest de rezistență.
De la cutiile poștale ale Lucianei la universul lui Murivale
Când credeam că plimbarea a luat sfâșit, în apropierea intersecției dintre Calea Moșilor și Strada Sfânta Vineri, Bucureștiul ne-a pregătit o altă surpriză. Printre copaci și ziduri vechi am descoperit o explozie de roșu, portocaliu, galben și albastru. Portrete pictate pe bucăți de lemn și tablă, chipuri așezate pe anvelope, uși transformate în tablouri, ghivece, scaune, bannere, ziduri și chiar asfaltul devenit suport pentru desen.
O lume diferită. Este universul lui Vasile Mureșan – Murivale, pictor român contemporan care și-a extins atelierul în parcarea din apropierea kilometrului zero. Murivale lucrează pe aproape orice suprafață pe care poate adera culoarea: pânză, carton, lemn, tablă, plastic, obiecte recuperate, ziduri, copaci sau asfalt.
Artistul numește această intervenție „environmental art”, o formă de artă construită direct în spațiul urban. Parcarea nu mai este doar fundalul lucrărilor. A devenit ea însăși o lucrare.
Murivale a început să transforme locul pentru a lupta, în felul său, cu mizeria, abandonul și tristețea. A curățat, a plantat, a pictat și a ocupat treptat spațiul cu lucrările sale. În universul lui se amestecă teme religioase, portrete, identitate, sexualitate, amintiri de familie și chipuri ale unor personalități care au marcat istoria.
„Pictez ca să mă simt mai puțin singur. Ca să nu te simți singur, lucrezi, lucrezi”, mărturisea artistul într-un portret publicat de Scena9.
Locul pare o lume aflată la granița dintre atelier, grădină, galerie și instalație. Este dezordonat, provocator și imposibil de ignorat. Nu este o expoziție așezată cuminte pe pereții albi, impecabili ai unui muzeu. Te obligă să privești orașul prin ochii artistului.
Un oraș care încă mai poate fi schimbat prin gesturi mici
Am plecat să văd niște cutii poștale vesele și pline de culoare și m-am întors cu o poveste despre Bucureștiul care implică și mult gri. Despre un oraș cu o frumusețe uriașă, dar insuficient îngrijită. Despre clădiri valoroase abandonate sau locuite mult sub potențialul lor. Despre locuri în care nu te simți întotdeauna în siguranță. Dar și despre oameni care refuză să lase urâtul să câștige tot spațiul.
Luciana Gheorghe a început cu niște cutii poștale. Murivale cu o parcare murdară și ziduri mâncate de vreme. Niciunul nu a așteptat ca orașul să devină perfect înainte de a pune culoare în el.
Pauza de banking: schimbarea orașului începe cu tine
Știu, pentru mulți sună a clișeu. Au auzit-o tot mai des în ultima perioadă. Dar realitatea asta ne arată. Acesta este lucrul cel mai important pe care l-am înțeles în această pauză de banking: schimbarea unui oraș nu începe întotdeauna cu investiții spectaculoase. Uneori începe cu un om. Poate fi doamna din curtea cu gard înalt și porți de fier maro care a ieșit să ne apere de „gălăgiosul străzii”. Poate fi omul care a decis că strada merită mai mult. Sau omul care privește un obiect banal și vede în el ceva ce ceilalți nu au văzut.
Am văzut azi cum o cutie poștală poate deveni o poveste de familie, dar și o mică operă de artă urbană. O parcare poate deveni o galerie în aer liber. Iar o simplă plimbare poate schimba felul în care privești orașul în care credeai că ai văzut deja totul.
”Pauza de banking” este susținută de Exim Banca Românească. Un parteneriat care ne invită să ieșim, din când în când, din ritmul alert al știrilor financiare și să descoperim expoziții, muzee, evenimente culturale și proiecte speciale. Pentru că o pauză bine aleasă poate aduce inspirație, idei noi și o altă perspectivă asupra lumii din jur.
