Grupul britanic RBS, controlat inca de stat dupa cinci ani de criza, se pregateste sa vanda sucursala care i-a ramas in Romania si a mandatat firma de consultanta PwC sa faca demersuri pentru gasirea unei banci care sa preia portofoliul ramas de clienti sofisticati/multinationale, au afirmat surse de pe piata pentru Ziarul Financiar.
RBS a semnat in urma cu un an un acord de transferare a portofoliului de retail catre UniCredit tiriac Bank. De asemenea, anul trecut britanicii au realizat o tranzactie importanta cu credite neperformante din divizia corporate, rezultand in final o contractie puternica a bilantului si iesirea din clasamentul primelor 20 de banci de pe piata.
De asemenea, din septembrie 2013, RBS Romania a trecut la statutul de sucursala, insa oficial britanicii au indicat mentinerea unui anumit interes pentru a continua businessul cu clienti mari, mai noteaza Ziarul Financiar.
Pana la urma, deznodamantul iesirii complete de pe piata se arata a fi inevitabil. Cumparatorul portofoliului de clienti sofisticati/multinationale servit inca de RBS ar trebui sa aiba un profil similar de expertiza si capacitate tehnica pe zona corporate. Detalii pe www.zf.ro.