Statele care au introdus insolventa in cazul persoanelor fizice au facut-o intr-o perioada de crestere economica, nu pe timp de criza, a declarat Alexandru Paunescu, director adjunct al Directiei Juridice din BNR, care spune ca sunt mai multe dezavantaje pentru debitorul in insolventa decat avantaje. „Acele state care au implementat procedura insolventei persoanelor fizice au facut-o in perioada de crestere economica, nu in plina criza. In opinia mea, ar trebui sa se puna mai mult accentul pe o informare completa asupra tuturor efectelor acestei proceduri pentru ca, pe langa avantajul suspendarii executari silite asupra bunurilor persoanei fizice, exista si o serie intreaga de dezavantaje”, a afirmat miercuri Alexandru Paunescu, la un seminar pe tema insolventelor organizat de BNR, noteaza Mediafax.
El a spus ca unul dintre cele mai importante elemente ale dreptului european privind insolventa persoanelor fizice se refera la intocmirea planului de plata a creantelor, care poate dura pana la cinci ani, iar sumele din plan pot fi purtatoare de dobanzi.
Pentru a putea respecta planul, toate veniturile debitorului sunt afectate, cu exceptia costurilor de intretinere a familiei, care sunt calculate pentru a asigura un nivel minim de trai. Tot in acest plan vor fi prevazute bunurile mobile si/sau imobile care vor fi vandute pentru acoperirea datoriilor.
Cele mai multe jurisdictii europene care au reglementat insolventa consumatorului au prevazut si posibilitatea ca prin plan sa se prevada si restrictii suplimentare, precum renuntarea la televizor, servicii prin cablu, computer sau concedii.
„O alta problema este cea a fidejusorilor care garanteaza creditele persoanelor juridice intr-un procent foarte mare pe piata romaneasca bancara. O alta este cum ar putea fi executate aceste garantii in caz de insolventa a garantului. In opinia mea, reglementarea acestei institutii, cel putin pentru moment, nu se impune si nu este oportuna din motive legate de contextul financiar actual. Criza financiara inca dainuie si situatia financiara a consumatorului si a intregului spectru financiar este sensibila”, a precizat reprezentantul BNR.
Autoritatile romane s-au angajat in fata FMI si CE sa nu adopte legea insolventei personale.