Stiri BancareStiri Bancare
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Reading: Ești sigur că te sună cineva din partea ING? Companiile au la dispoziție „Verifică apelul ING”, o nouă funcționalitate antifraudă direct în ING Business Pro. Cum funcționează
Share
Notification Show More
Latest News
UniCredit Bank recuperează spectaculos teren și pune presiune pe CEC Bank în lupta pentru podiumul celor mai mari bănci din România. Banca a ajuns în septembrie 2026 la active de 108 miliarde de lei și și-a majorat profitul cu aproape 14%
Stiri de top
Noi recorduri de Black Friday la Banca Transilvania: peste 12 milioane de tranzacții într-o zi, cu un vârf de aproape 1.200 de tranzacții pe secundă. Ce au cumpărat românii din țară și din diaspora
Stiri de top
SCORUL FICO. Băncile riscă noi amenzi. Bogdan Chirițoiu anunță finalizarea anchetei începute în 2023. Ce analizează Consiliul Concurenței
Stiri de top
Banca Transilvania, desemnată cea mai bună bancă de private banking din România de Global Finance
Stiri de top
Erste Private Banking România, desemnată pentru al patrulea an consecutiv cea mai bună bancă de private banking din România de PWM/The Banker
Stiri de top
Aa
Stiri BancareStiri Bancare
Aa
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Follow US
© BankingNews - Toate drepturile rezervate
Stiri Bancare > Blog > Stiri de top > Ești sigur că te sună cineva din partea ING? Companiile au la dispoziție „Verifică apelul ING”, o nouă funcționalitate antifraudă direct în ING Business Pro. Cum funcționează
Stiri de top

Ești sigur că te sună cineva din partea ING? Companiile au la dispoziție „Verifică apelul ING”, o nouă funcționalitate antifraudă direct în ING Business Pro. Cum funcționează

Gabriela Dinu
Last updated: 09/11/2026 12:20
Gabriela Dinu 3 ore ago
Share
SHARE

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING/ Check the call from ING”, o nouă funcționalitate antifraudă, disponibilă în aplicația ING Business Pro, dezvoltată în contextul creșterii tentativelor de fraudă prin impersonarea băncilor, autorităților și altor instituții de încredere. Clienții ING Business Banking pot verifica direct în aplicație dacă persoana care îi sună este într-adevăr un reprezentant ING Bank.

Contents
ING oferă un mecanism suplimentar de verificare a identității apelantului chiar în momentul conversației telefoniceAlin Becheanu: oferim clienților noștri, persoane juridice, o modalitate simplă de a confirma dacă apelul pe care îl primesc este într-adevăr de la INGCompaniile, o țintă atractivă pentru infractoriAurelian Stingaciu: oferim antreprenorilor instrumente utile care îi ajută să își gestioneze și să își protejeze afacereaCum funcționează „Verifică apelul ING”O nouă funcționalitate în ecosistemul SAFE, de protecție împotriva fraudelor7 recomandări pentru clienți de la ING

ING oferă un mecanism suplimentar de verificare a identității apelantului chiar în momentul conversației telefonice

Persoanele juridice sunt tot mai frecvent vizate de atacatori prin campanii de phishing care solicită actualizarea urgentă a datelor companiei, apeluri telefonice frauduloase realizate în numele unor instituții precum ANAF sau tentative de compromitere a conturilor bancare prin inginerie socială. În astfel de scenarii, infractorii încearcă să convingă reprezentanții companiilor să divulge date sensibile, să autorizeze plăți sau să transfere fonduri către conturi controlate de atacatori. „Verifică apelul ING” oferă un mecanism suplimentar de verificare a identității apelantului chiar în momentul conversației telefonice.

Alin Becheanu: oferim clienților noștri, persoane juridice, o modalitate simplă de a confirma dacă apelul pe care îl primesc este într-adevăr de la ING

„Majoritatea fraudelor de astăzi nu exploatează vulnerabilități tehnologice, ci încrederea oamenilor. Vedem tot mai multe tentative care vizează antreprenori, companii mici și mijlocii, profesii liberale. În multe dintre aceste cazuri, atacatorii pretind că reprezintă banca, autorități ale statului sau diferiți parteneri comerciali. Scopul lor este să creeze presiune, urgență și să convingă victimele să acționeze fără verificări suplimentare și să divulge date sensibile.

Prin «Verifică apelul ING/Check the call from ING» oferim clienților noștri, persoane juridice, o modalitate simplă de a confirma dacă apelul pe care îl primesc este într-adevăr de la ING. Este încă un pas prin care combinăm tehnologia, prevenția și educația pentru a-i ajuta să se protejeze de fraude. Continuăm să îi ajutăm să ia decizii în siguranță și să reducă riscul de a deveni victime ale fraudelor bazate pe impersonare și inginerie socială. ”, declara Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring & Prevention, ING Bank România.

Companiile, o țintă atractivă pentru infractori

Companiile reprezintă o țintă atractivă pentru infractorii cibernetici deoarece gestionează volume mai mari de tranzacții și au mai mulți utilizatori cu acces la conturile organizației. În ultimii ani, atacatorii și-au rafinat metodele, folosind tot mai frecvent identități false ale băncilor, autorităților fiscale sau altor instituții de încredere pentru a determina angajații să furnizeze date de acces, să aprobe plăți sau să instaleze aplicații care permit accesul de la distanță la dispozitivele utilizate în activitatea profesională.

Soluția le permite utilizatorilor să confirme, în timpul conversației telefonice, direct din ecranul de autentificare al aplicației, dacă apelul este într-adevăr inițiat de un reprezentant ING.

Aurelian Stingaciu: oferim antreprenorilor instrumente utile care îi ajută să își gestioneze și să își protejeze afacerea

„Când conduci un business, ai nevoie să știi că poți avea încredere în fiecare interacțiune cu banca. De aceea am lansat «Verifică apelul ING/Check the call from ING», o funcționalitate prin care clienții care folosesc ING Business Pro pot verifica rapid dacă sunt într-un apel cu un reprezentant ING. Este un pas simplu care îi poate ajuta să se protejeze de tentativele de fraudă și să ia decizii cu mai multă încredere. Ne dorim să le oferim antreprenorilor nu doar produse și servicii financiare, ci și instrumente utile care îi ajută să își gestioneze și să își protejeze afacerea, direct din aplicația pe care o folosesc zi de zi.”, spune Aurelian Stingaciu, Director Dezvoltare Platforma Digitală, ING Bank România

Cum funcționează „Verifică apelul ING”

Funcționalitatea este disponibilă direct din ecranul de login al aplicației ING Business Pro, fără autentificare, pentru ca utilizatorul să poată verifica apelul rapid și înainte de a accesa aplicația. În timpul unui apel, clientul introduce codul de țară și numărul său de telefon pe care este apelat, apoi selectează „Verifică apelul”. Sistemul verifică dacă există o interacțiune telefonică activă inițiată de ING Bank și afișează rezultatul analizei.

Dacă apelul este confirmat ca fiind inițiat de ING Bank, aplicația afișează confirmarea apelului: ”Ești în apel cu ING. Totul este în regulă, poți continua conversația”, iar clientul poate accesa mai multe detalii despre modul de funcționare a verificării sau poate reveni la ecranul de autentificare.

Dacă apelul nu poate fi confirmat ca fiind inițiat de ING Bank, aplicația informează utilizatorul: „Acest apel NU este de la ING. ING nu apelează [numărul de telefon al clientului] în acest moment. Dacă apelantul spune altceva, este posibil să nu fie de la noi. Închide și contactează Asistență Clienți”, iar clientul are opțiunea de a contacta direct serviciul de asistență pentru a semnala frauda.

O nouă funcționalitate în ecosistemul SAFE, de protecție împotriva fraudelor

„Verifică apelul ING” se alătură celorlalte măsuri dezvoltate de ING Bank pentru prevenirea fraudelor, precum ING SAFEcall, SAFEbutton, mecanismele de monitorizare a activităților neobișnuite, geolocalizarea și programele de educație financiară și antifraudă.

ING Bank lansează SAFEcall: apel automat pentru blocarea fraudelor bancare în timp real. Descoperă cum funcționează

Prin aceste soluții, ING urmărește să ofere clienților instrumente practice care îi ajută să recunoască tentativele de fraudă și să ia decizii informate, inclusiv în momentele în care sunt supuși presiunii sau manipulării.

7 recomandări pentru clienți de la ING

ING Bank România recomandă clienților ING Business Banking să:
•NU comunice date bancare, parole, coduri OTP sau alte informații de autentificare în timpul unui apel telefonic
•Verifice identitatea apelantului înainte de a furniza informații sau de a urma instrucțiuni primite telefonic;
•NU ia decizii financiare sub presiunea urgenței sau a unor mesaje alarmante
•NU acceseze linkuri primite prin e-mail, SMS sau alte mesaje pentru autentificarea în serviciile bancare și să utilizeze exclusiv aplicațiile și canalele oficiale ale băncii
•Încheie apelul în cazul oricărei suspiciuni și să contacteze banca doar prin canalele oficiale
•NU instaleze aplicații de acces sau control la distanță la solicitarea unei persoane care pretinde că reprezintă o bancă, o instituție publică sau un furnizor de servicii
•Informeze ING Bank imediat dacă suspectează o tentativă de fraudă

You Might Also Like

UniCredit Bank recuperează spectaculos teren și pune presiune pe CEC Bank în lupta pentru podiumul celor mai mari bănci din România. Banca a ajuns în septembrie 2026 la active de 108 miliarde de lei și și-a majorat profitul cu aproape 14%

Noi recorduri de Black Friday la Banca Transilvania: peste 12 milioane de tranzacții într-o zi, cu un vârf de aproape 1.200 de tranzacții pe secundă. Ce au cumpărat românii din țară și din diaspora

SCORUL FICO. Băncile riscă noi amenzi. Bogdan Chirițoiu anunță finalizarea anchetei începute în 2023. Ce analizează Consiliul Concurenței

Banca Transilvania, desemnată cea mai bună bancă de private banking din România de Global Finance

Erste Private Banking România, desemnată pentru al patrulea an consecutiv cea mai bună bancă de private banking din România de PWM/The Banker

TAGGED: recomandari, aplicatie, ANAF, fraude, companie, atac cibernetic, date, Alin Becheanu, ING Business Pro, phishing, Verifică apelul ING/ Check the call from ING, banca, Aurelian Stingaciu, clienti
Gabriela Dinu 09/11/2026
Share this Article
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
By Gabriela Dinu
Follow:
Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.
Previous Article Banca Transilvania, desemnată cea mai bună bancă de private banking din România de Global Finance
Next Article SCORUL FICO. Băncile riscă noi amenzi. Bogdan Chirițoiu anunță finalizarea anchetei începute în 2023. Ce analizează Consiliul Concurenței
- Publicitate -
Ad image
- Publicitate -
Ad image
- Publicitate -
Ad image
Ad image
Ad image

Alte articole

UniCredit Bank recuperează spectaculos teren și pune presiune pe CEC Bank în lupta pentru podiumul celor mai mari bănci din România. Banca a ajuns în septembrie 2026 la active de 108 miliarde de lei și și-a majorat profitul cu aproape 14%

37 de minute ago

Noi recorduri de Black Friday la Banca Transilvania: peste 12 milioane de tranzacții într-o zi, cu un vârf de aproape 1.200 de tranzacții pe secundă. Ce au cumpărat românii din țară și din diaspora

2 ore ago

SCORUL FICO. Băncile riscă noi amenzi. Bogdan Chirițoiu anunță finalizarea anchetei începute în 2023. Ce analizează Consiliul Concurenței

2 ore ago

Banca Transilvania, desemnată cea mai bună bancă de private banking din România de Global Finance

2 zile ago

Primul proiect online de jurnalism financiar-bancar din România.

Ne găsiți și pe

© BankingNews - Toate drepturile rezervate

  • Despre BankingNews
  • Contact
  • Publicitate
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul bankingnews.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate Setari CookieAccepta
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ

Removed from reading list

Undo
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?