ANPC va incerca sa transforme procesele pe rol pentru clauze abuzive practicate de prestatorii de servicii în actiuni în interes colectiv, prevazute de lege de la 1 octombrie, a declarat presedintele ANPC, Bogdan Nica, precizand ca institutia este în proces cu toate bancile, mai putin una.
„Mi se pare de bun-simt, în temeiul legii, sa notific instantele, printr-o procedura pe care nu o discut eu acum, s-au invocat mai multi termeni juridici, sa se înteleaga juristii, în mod cert ai mei sigur au înteles si vor folosi terminologia care trebuie, pentru ca altfel nu castigam de cinci ori mai multe procese decat am pierdut. Vom încerca sa convingem instanta ca nu numai pentru persoanele pentru care am intervenit în justitiei trebuie facuta dreptatea, ci pentru toti cei care au clauza în contract la profesionistul respectiv”, a declarat presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Nica, la finalul conferintei Mediafax Talks about Competition.
El a explicat ca aceste procese pe rol pot avea efecte erga omnes, în sensul ca se vor aplica pentru toti consumatorii care sunt clienti ai profesionistului respectiv, adica ai unui furnizor de servicii, nu pentru toti furnizorii de servicii.
„Eu iau act ca azi legea spune asa: ca judecatorul va obliga profesionistul în conditiile în care se constata clauze abuzive sa le elimine din toate contractele de adeziune de acest tip. Lucru asta magistratul poate sa-l faca din proprie initiativa, judecand în temeiul lui 193/2000 modificata, dar eu consider ca si noi, care avem acest atribut de lege, trebuie în motivarea noastra sa nu sustinem cauza lui Popescu Ion, ci sa sustinem cauza tuturor beneficiarilor contractelor de adeziune”, a explicat Nica.
El a aratat ca, mai întai, ANPC va avea întalniri si va notifica toti profesionistii acolo unde au fost plangeri sau au existat controale tematice unde s-au constatat clauze abuzive pentru ca acestea sa fie eliminate. Nica a dat exemplu operatorilor de cablu, care au eliminat anul trecut o cluaza privind renuntarea la contract, precum si alte discutii cu operatorii de utilitati , unde „foarte multe clauze s-au eliminat”.
Intrebat cu cate banci este ANPC în procese pe clauze abuzive, Nica a afirmat: „Mai simplu este sa va spun cu cate banci nu mai suntem în proces. Este una singura. Una care a renuntat la actiuni si a solicitat consiliere în temeiul HG 700. Cu una. O banca la nivel de tara, nu am doar eu la nivel de tara, au si inspectoratele judetene, regionale. O singura banca dintre cele care erau mult hulite, care este în reorganizare, nu o sa-i dau numele, si a cerut consiliere cu o echipa de profesionisti ca sa-si remedieze toate aspectele”.
Presedintele ANPC a mentionat ca atunci cand institutia notifica o firma sa vina la discutii, aceasta se prezinta imediat cu avocatii si de obicei se ajunge la o întelegere pentru a ca nu se adresa instantei.
„E greu cand ai introdus o clauza abuziva sa demonstrezi ca nu e abuziva. E mult mai simplu sa motivezi ca e abuziva”, a spus Nica.
ANPC nu duce lipsa de cazuistica în problema clauzelor abuzive. Potrivit lui Nica, în perioda 2008-2013, ANPC a avut 750 de procese cu diversi profesionisti, în temeiul Legii 193/2000, încheiate cu decizii definitive, din care a castigat peste 571de procese.
Multe dintre aceste procese au pornit ca urmare a reclamatiilor împotriva bancilor. ANPC a fost în situatia de a se judeca cu bancile în toata tara pe aceleasi spete, în cele mai multe cazuri cu succes, în altele avand decizii nefavorabile. Pe aceeasi lege s-au bazat si alte mii de procese individuale (si cateva de grup) pornite de clientii bancilor. Acestia au avut castig de cauza într-un procent ridicat.
În sedinta de saptamana trecuta, Ministerul Justitiei a propus amanarea pana la 1 februarie 2014 a posibilitatii denuntarii clauzelor abuzive din contractele, dar Executivul, pe fondul unor discutii inclusiv cu caracter politic, a decis sa nu aprobe actul normativ, astfel ca prevederile legale privind denuntarea acestor clauze se aplica de la 1 octombrie 2013.
Ponta a confirmat atunci, pentru MEDIAFAX, decizia Guvernului de a nu mai amana posibilitatea denuntarii clauzelor abuzive.
Premierul Victor Ponta a declarat, joia trecuta, ca procesele privind clauzele abuzive din contracte de prestari servicii, inclusiv credite, vor fi judecate de trei sau patru instante specializate, printre altele la Bucuresti, Cluj si Iasi, pentru a nu suprasolicita Curtea Suprema cu astfel de cazuri foarte tehnice.
„Ministerul Justitiei are în pregatire în acest moment specializarea a doua, trei, maxim patru instante care sa judece aceste cauze speciale. Pentru fiecare judecator de la fiecare judecatorie e foarte greu sa intre în detalii de contracte de zeci, sute de pagini si cu lucruri foarte tehnice. Procesele de acest tip se vor judeca în trei, patru – asta am discutat ieri cu ministrul Justitiei – instante specializate, probabil curti de apel, Bucuresti, Cluj, Iasi. Ideea este sa nu mai încarci Curtea Suprema si sa aduci orice om care are un proces cu o banca, de la Botosani sau de la Satu Mare, sa-l aduci la Bucuresti”, a spus Ponta.
El a adaugat ca Ministerul Justitiei lucreaza în prezent la organizarea acestor instante.