Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizația patronală a sectorului bancar românesc, a decis numirea lui Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române, ca Președinte al Consiliului Director al CPBR, se arată într-un comunicat de presă remis de organizație. Acesta îi succede lui Steven van Groningen, la finalul mandatului său de trei ani.
Membrii Consiliului Director al CPBR, au mai decis reînnoirea mandatului de vicepreședinte al lui Răsvan Radu, CEO al UniCredit Bank. Steven van Groningen, Președinte al Raiffeisen Bank, rămâne membru al Consiliului Director al CPBR, alături de Philippos Karamanolis (CEO Bancpost) și Michal Szczurek (CEO ING Bank), cel din urma fiind numit și Trezorier al CPBR.
„Doresc în primul rând să mulțumesc membrilor pentru încrederea acordată la numirea în funcția de Președinte al CPBR, organizație prin care promovăm o cooperare cât mai largă cu toate părțile interesate pentru un sector financiar cât mai solid și mai responsabil față de clienți, angajați, acționari și întregul mediu economic în ansamblu său”, a declarat Sergiu Manea.
„Voi urmări consolidarea rolului CPBR ca entitate patronală, ca promotor al unui dialog consistent pentru dezvoltare prin reprezentarea priorităților sectorului financiar-bancar inclusiv în cadrul mai larg oferit de Confederația Patronală CONCOR DIA, ai cărei membri suntem”.
La rândul său, Steven van Groningen, Președinte și CEO al Raiffeisen Bank și unul dintre fondatorii CPBR, a spus: „Sunt mulțumit că, după trei ani de la înființarea CPBR, sistemul bancar a făcut pași importanți și în sensul dialogului social structurat, beneficiind de expertiza unor bănci care sunt și angajatori mari în economia românească. Implicarea mea în sprijinirea CPBR și a sectorului financiar-bancar în general va continua inclusiv din poziția mea de Președinte al Consiliului Director al Federației FINBAN”. El a adăugat că prin numirea unui nou președinte al Consiliului Director al CPBR, se respectă principiul democratic de guvernanță al CPBR, anume „rotația conducerii patronatului bancar la finalul primului mandat”.
CPBR este parte a Federației Patronale a Serviciilor Financiare „FINBAN România”, prin intermediul căreia este afiliată la Confederația Patronală CONCORDIA, ce reunește 7 federații patronale din diverse sectoare de activitate, patru dintre cei mai mari angajatori din economia națională și cinci dintre primele cele mai mari 10 companii raportat la cifra de afaceri. CPBR participă, prin intermediul Confederației Patronale CONCORDIA, la dialogul social pe toate nivelurile: Consiliul Economic și Social – CES, Consiliul Național Tripartit de Dialog Social – CNDTS, Comisiile de Dialog Social de la nivelul ministerelor, autorităților publice centrale și locale, având o contribuție activă la perfecționarea legislației și la deciziile autorităților publice.
Cele cinci bănci care compun CPBR în prezent dețin peste o treime din totalul activelor bancare din sistem, angajații acestora reprezântând circa 30% din totalul lucrătorilor din sectorul bancar. Membrii CPBR sunt Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, ING Bank și Bancpost.