Prudența – ca element de raportare în tot ceea ce facem zi de zi, încrederea – ca factor ce construiește și sudează orice relație de parteneriat și educația financiară – ca noțiune fundamentală în crearea unui limbaj comun sunt cele trei învățăminte pe care și le-au însușit, în perioada de după criza financiară, comunitatea bancară și societatea românească în ansamblul, este de părere Florin Dănescu, Președintele Executiv al Asociației Române a Băncilor. Bancherul face o analiză amănunțită a efectelor pe care le-a avut recesiunea asupra industriei bancare, apreciind că evenimentele care s-au succedat cu o repeziciune fantastică au constituit o provocare profesională pentru managerii instituțiilor de credit. Ce urme a lăsat și cum au administrat bancherii această ”furtună profesională”? Care sunt punctele de sprijin pentru o dezvoltare sănătoasă a sistemului de profil și unde se va situa bankingul românesc peste 10 ani? Răspunsurile la toate aceste întrebări le puteți regăsi sau intui în cele ce urmează.
- Cum caracterizați parcursul industriei bancare din România de-a lungul perioadei 2008 – 2018 și care sunt principalele elemente ce trebuie semnalate?
- Este cu totul neobișnuit ca vreo industrie românească să se dovedească mai rezistentă decât cea a celor mai dezvoltate state europene. Industria bancară românească a rezistat mai bine chiar dacă cele 23 de state ale căror sisteme bancare au primit ajutor public au o cultură superioară a plăţii, mecanisme economice mai adânci şi deci credite neperformante mai puţine. Lipsiţi de avantajul sprijinului financiar al celorlalte ţări, conducătorii băncilor din România au traversat cea mai dificilă furtună profesională pe care nu ar fi intuit-o nimeni înainte de criză. Pot spune cu tărie că ultimii zece ani au fost de maturizare a sistemului bancar. Ne-am maturizat din toate punctele de vedere, am trecut nu printr-o criză, ci prin cea mai mare criză financiară a omenirii moderne, după Marea Depresiune din 1929-1933. Au fost efectuate tăieri dureroase de personal, de reţea bancară și a fost sacrificată profitabilitatea. Dar cea mai dificilă misiune posibilă pentru un CEO a fost şi este să aducă capitaluri noi de la acţionari în condiţii de incertitudine financiară. În perioada 2008-2017, aportul de capital a fost de peste 4 miliarde de euro. Industria bancară a fost principalul absorbant al riscurilor crizei exclusiv prin efortul acționarilor săi. În decembrie 2008, industria bancară românească număra 43 de bănci, acumula active nete de 314 miliarde de lei. Astăzi, la 10 ani de la debutul crizei, numărul băncilor s-a redus la 35, iar activele sistemului bancar se cifrează la 434 miliarde de lei. În timp ce creditul neguvernamental a crescut cu 21%, dobânzile la lei la creditele în sold au scăzut cu 51%, iar cele în valută cu 52% (dobânda compusă cu 51,4%). Băncile românești s-au ajustat abrupt până la limita sacrificării profitabilității în favoarea stabilității. Numărul de sucursale s-a redus cu 30%, față de 2008, în timp ce reducerea personalului bancar a fost de 23%. Să ne amintim că în perioada de criză a fost semnat acordul de la Viena, prin care marile bănci și-au asumat păstrarea capitalului în România, în pofida unei necesități crescute de lichiditate la nivelul băncilor-mamă. În interiorul sistemului a avut loc o transformare importantă – s-a trecut la o conștientizare fără precedent a riscului în concordanță cu evoluțiile crizei, la crearea unor instrumente suplimentare, la alocarea unor resurse noi, inclusiv umane, pentru departamentele de adecvare sau de management al riscului, gestionare și recuperarea a portofoliilor creditelor neperformante, etc. Băncile au conștientizat cel mai bine criza, întrucât au avut un contact direct cu întreaga economie – au gestionat portofolii de active pe clase diferite, din diverse segmente și industrii ale economiei. A început de atunci un proces natural de transformare, care a inclus și curățarea portofoliilor, iar în acest moment putem spune că suntem pe un trend de creștere sănătoasă. Rata creditelor neperformante s-a redus de aproape patru ori doar în ultimii patru ani, la 5,5%. Indicatorul de solvabilitate a ajuns la 20%, cu mult peste media de 8% recomandată și peste media din Uniunea Europeană. Iar rentabilitatea capitalurilor (ROE) a urcat la 12,5% în anul 2017.
- Care sunt cele mai importante învățăminte, raportându-ne la activitatea băncilor locale din tot acest timp?
- Înțelegerea factorilor care au stat la baza crizei ține mai mult de psihologie socială, decât de domeniul financiar – acea nevoie umană de a beneficia, în prezent, de un grad de bunăstare rezultat din venituri viitoare, fără percepția corectă a riscului. La nivel mondial, consider că vorbim de exuberanță irațională pentru unii consumatori și de o așteptare irațională pe zona băncilor, întrucât nu am prevăzut intensitatea cu care se va răsfrânge și local criza din SUA. Un prim învățământ ar fi, deci, prudența. Apoi, am învățat practic ceea ce în teorie știam cu toții, că trebuie să păstrezi încrederea, care se recâștigă cu greu. Este greu, însă, după o criză de proporții să mai ai încredere – și de aceea spuneam că e vorba de psihologie socială – în propriile tale venituri viitoare, și mă refer aici la toți actorii, clienți individuali, firme sau bănci. Iată de ce lipsa de încredere atât de blamată poate fi, mai degrabă, definită ca o lipsă de încredere în propriul viitor, cel puțin într-o proporție mare sau foarte mare și nu neapărat într-o instituție de credit care îți satisface în prezent o necesitate de termen mediu și lung. Am mai învățat „pe pielea noastră” cât de mare poate fi prețul lipsei educației financiare. Dacă am fi știut care este acest preț, în 2010 când s-au tăiat salariile bugetarilor cu peste 25%, am fi comunicat insistent care va fi efectul asupra debitorilor băncilor, că va avea un impact negativ puternic dat capacităţii de rambursare a creditelor bancare. Nu am crezut că publicul și decidenții vor blama băncile pentru reducerea salariilor și pierderea locurilor de muncă ale clienţilor săi. Aşa s-a construit cercul vicios numit “blamming game” sau jocul învinuirilor. Cu cât mai multă nemulţumire a clienţilor în dificultate – cu atât mai multă promovare media negativă – cu atât mai multe reguli şi legi de restricționare a băncilor – cu atât mai mari costurile la bănci şi din nou, de la început. Pe această lipsă de înțelegere a debutat acumularea de adversitate faţă de creditori când, în realitate, băncile au plătit din greu pretul crizei, solidar cu clienții lor.
- Cu ce plusuri și minusuri rămâne industria de profil la bilanțul celor 10 ani?
- Sistemul bancar național își menține soliditatea, indicatorii de solvabilitate și lichiditate plasându-se la niveluri dintre cele mai ridicate în rândul statelor din Uniunea Europeană, cu o lichiditate imediată în creștere cu 2 puncte procentuale, de 40% si cu un indicator de solvabilitate de 20,07% (iunie 2018 – cel mai ridicat nivel, din ultimul deceniu), ceea ce demonstrează capacitatea sectorului bancar românesc de a finanța economia românească. Evoluția favorabilă înregistrată de sectorul bancar, inclusiv în zona profitabilității din ultimii 3 ani și a diminuării accelerate a neperformanței, se bazează în principal pe o evoluție macroeconomică pozitivă, pe o relativă accelerare a creditării, pe vânzarile de credite neperformante și pe restructurarile masive de personal și de rețea. Pe de altă parte, nu trebuie să ne amăgim cu profitabilitatea capitalurilor de 12,5% ROE la 2017, promovată intens ca un profit record. De altfel și acest nivel mare al ROE prinde conotații nuanțate când descoperim că ROE la nivelul celorlalte industrii, nebancare este de peste 16%. Cu atât mai mult, o privire atentă, profesionistă și obiectivă pe un termen relevant pentru profitabilitatea unei industrii, de exemplu ROE pe 10 ani (2008-2017) în sistemul bancar, ne dezvăluie un randament mediu ROE la 10 ani de 3,2%, cu mult sub media europeană. Nu este astfel surprinzător că indicatorul creșterii creditării (21%) a avut ritmuri inferioare creșterii PIB (47%), ducând la reducerea intermedierii financiare de la 40% la 26,4%, acesta fiind cel mai scăzut din rândul statelor din Uniunea Europeană (care se cifrează în medie la peste 100%). Nivelul actual al ratei creditelor neperformante este un sfert din ponderea înregistrată în anul 2014. Rata creditelor neperformante a scăzut până la 5,50% în luna august 2018, fiind mai aproape de media europeană de 4%. Rentabilitatea activelor este și ea pozitivă și supraunitară, iar sistemul bancar se consolidează. Totuși, creșterea economisirii este de 4 ori mai mare decât cea a creditării ceea ce dovedește încrederea în sistemul bancar. Paradoxal, excesul de lichiditate creat astfel este un minus pe fondul inexistenței unei mase critice de proiecte bancabile, eligibile pentru a fi finanțate, iar aceasta este o caracteristică mai veche a pieței din România. Minusuri importante sunt și decalajul educațional și cel tehnologic la nivel național, care sunt date, într-o proporție mare, și de clivajul dintre urban și rural și de cel dintre generații. Prin urmare, la nivelul sectorului bancar, sunt trei piloni pe care ne concentrăm: incluziunea financiară (doar 58% în România în comparație cu peste 90% la nivel european, exprimată ca număr de persoane care au măcar un produs bancar), agenda digitală (ultimul loc în Europa, conform indicelui DESI – Indexul Societăţii şi Economiei Digitale al CE, însă pe locul secund în ceea ce privește conectarea de mare viteză) și educația financiară, unde România ocupă ultimul loc în Uniune. La capitolul educație, trebuie să menționez faptul că transmitem de câțiva ani pieței mesajul privind necesitatea, urgența și valoarea proiectelor strategice ale comunității bancare din România. Cele patru proiecte strategice – Platforma de Educație Financiară, Agenda Digitală, Creditarea României și Platforma Financiară – reprezintă premise pentru creșterea bunăstării românilor pe baza extinderii a două canale fundamentale de dezvoltare, incluziunea financiară și intermedierea financiară.
- Ce semnificație are, din punctul dumneavoastră de vedere, comportamentul băncilor în perioada amintită și cum s-au adaptat instituțiile de credit la noile condiții economice și sociale generate de criză financiară din 2008?
- Am reacționat, poate, pro-ciclic. Acum am tras învățămintele și ne asigurăm că acționăm și pro-activ, mai mult anti-ciclic. Am redus și readaptat tehnologic rețelele de sucursale, am investit în programe de training pentru angajați și am reformatat modelele de risc. Iar în prezent ne adaptăm cerințelor din ce în ce mai stricte ale autorităților europene, precum regulamentul privind protecția generală a datelor, GDPR. Am creat noi canale de comunicare, noi strategii, pentru că ne-am dat seama de importanța de a fi mai aproape de clientul modern, conectat la tehnologie, am adaptat ofertele, cu dobânzi mai mici şi mai adaptate unor nevoie specifice. Și putem spune că rezultatele se văd – după cum am explicat și anterior, avem un sistem bancar solid și care în condiții mai bune de predictibilitate legislativă poate crește doi indicatori fundamentali pentru bunăstarea românilor – incluziunea și intermedierea financiară.
- Încotro se îndreaptă industria bancară din România, proiectând viitorul următorilor 10 ani?
- În mod normal, aș spune că este greu să faci estimări, dat fiind că economia este dependentă de contextul extern, dar, în condițiile actuale, dacă tendințele rămân constante, putem trasa câteva linii de fundal. Astfel, ne așteptăm la o continuare de trend al creditării, dat fiind că evoluția creșterii economice și cea a creditării merg de obicei mână în mână și, conform, estimărilor FMI și Băncii Mondiale, creșterea economică va scădea ușor în 2019 și 2020 față de nivelul actual. Avem anul acesta o dinamică a creditării de 6,6% în medie, în primele opt luni, iar anul viitor ne putem aștepta la o continuare a tendinței de avans al creditării. La nivelul băncilor, vom vedea în continuare un proces de consolidare. Sucursalele vor fi din ce în ce mai robotizate și vor implementa tot mai mult tehnologia digitală. Astfel, vom vedea mai multe interfețe digitale, vom avea o creștere a gradului de digitalizare a economiei, și cu ajutorul nostru, al băncilor, care sunt printre liderii implementării noilor tehnologii. Peste zece ani vom finanța proiecte de dezvoltare de orașe inteligente (smart cities) și flote întregi de autovehicule comerciale electrice, iar finanțarea cu siguranță se va realiza prin aplicații rapide, digitale, care vor accesa interactiv bazele de date ale fiscului și ale celorlalți actori ai pieței pentru a realiza un scoring și a acorda un credit în câteva minute. Nu cred că vom mai vorbi de carduri așa cum le știm, aici va exista o revoluție mobilă, întrucât avem deja tehnologiile necesare pentru a implementa aplicații și programe utilizând internetul tuturor lucrurilor. Toate aceste sisteme vor avea nevoie de supraveghere, iar angajații băncilor se vor respecializa în permanență, pentru a face acest lucru. Așadar, viitorul se anunță unul performant, digital, solid și sănătos prudențial. Iar sistemul bancar este aici, ca să-i așeze temelia și să-i creeze premisele de dezvoltare. Este vital însă, atât pentru creditare și, implicit, și pentru creșterea economică să avem predictibilitate legislativă, să creștem indicatorii de performanță ai economiei românești în paralel cu reducerea constantă a indicatorului populismului.
