Bancile membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), organizatia patronala a bancilor si societatile de leasing apartinand acelorasi grupuri bancare, au semnat noul Contract Colectiv de Munca (CCM), al doilea de acest fel negociat la nivelul sectorului financiar-bancar si aplicabil la grup de unitati. Federatia Patronala a Serviciilor Financiare din Romania – Federatia FinBan, din care fac parte CPBR si Patronatul Leasingului si al Creditului (PLCR), a semnat noul contract colectiv de munca pentru o durata de doi ani cu partenerul sau sindical de negocieri, Federatia Sindicatelor din Asigurari si Banci (FSAB) in cadrul unei ceremonii la care au participat lideri sindicali si executivi ai bancilor si societatilor de leasing.
La semnare au participat domnul Bogdan Iuliu Hossu, presedintele Confederatiei Sindicale „Cartel Alfa”, din care FSAB e parte, cat si executivi ai Confederatiei Patronale Concordia, unde Federatia FinBan e membra. Acestia au subliniat faptul ca cele doua federatii, sindicala si patronala, au reusit sa asigure continuitatea existentei unuia dintre putinele contracte colective de munca de la nivelul tuturor sectoarelor de activitate din Romania.
„Multumim partii patronale pentru efortul de a initia discutiile pentru acest nou contract inca din timpul starii de alerta, pe perioada pandemiei si de a finaliza negocierile in timp util,” a declarat domnul Paraschiv Constantin, Presedintele FSAB, cu ocazia semnarii. „Consideram ca am obtinut drepturi minimale seminficative pentru colegii nostri, chiar in conditiile lipsei actuale de predictibilitate la nivelul economiei, ceea ce nu-i putin lucru.”
Ce beneficii vor avea angajații din domeniul financiar-bancar
Printre beneficiile identificate de liderul sindical sunt obtinerea unui salariu minim brut de 3300 lei, in crestere de la nivelul de 2500 de lei stabilit prin contractul colectiv precedent, semnat la finalul anului 2018. De asemenea, s-a obtinut cresterea numarului de salarii compensatorii in special pentru angajatii cu vechime mai mare. Astfel, pentru o vechime intre 5-10 ani, numarul de salarii compensatorii va creste de la doua la trei; între 10-15 ani vechime, de la trei la cinci salarii, iar peste 15 ani vechime, angajatii vor primi sase salarii compensatorii, fata de nivelul anterior de 4 salarii.
La randul sau, Sergiu Manea, presedintele executiv al Bancii Comerciale Romane, care a semnat contractul din partea patronala din functia de membru al Consiliului Director al Federatiei FinBan, a afirmat: „Ne bucuram ca reusim sa mentinem aceasta continuitate a vocatiei noastre patronale, prin eforturile patronatului bancar, al FSAB si al colegilor nostri din PLCR. Semnarea acestui nou contract arata preocuparea membrilor nostri de a crea predictibilitate pentru colegii nostri, fiecare dintre entitatile noastre membre urmand sa aplice principiile si conditiile din acest acord”.
Cu aceeasi ocazie, a fost semnat si noul Acord privind Telemunca, care inlocuieste si abroga prevederile acordului similar incheiat la finele anului 2018 tinand cont de noile realitati tehnologice din domeniul digitalizarii, de legislatia privind datele personale ale angajatilor Consiliul Patronatelor Bancare din România e legislatia privind datele personale ale angajatilor Consiliul Patronatelor Bancare din România si de experienta si optiunile privind munca de la distanta dobandite in timpul pandemiei COVID 19, care a stimulat aceasta practica atat in randul angajatilor cat si al angajatorilor.
Celelalte beneficii aferente contractului colectiv de munca anterior semnat la finele anului 2018 raman neschimbate. Printre acestea se numara contabilizarea timpilor de deschidere și închidere a unităților ca timp de lucru și intră în programul de lucru de 8 ore, ajutor financiar pentru evenimente speciale (naștere/adopție copil, deces membru al familiei), minimum 21 de zile lucrătoare concediu de odihna anual pentru 0-5 ani vechime in aceeasi unitate, 22 zile la peste 5 ani vechime, 3 zile libere pentru evenimente speciale.
Prevederile contractului si ale Acordului privind Telemunca se vor aplica unui total de circa 23 000 de persoane.
Institutiile de credit membre CPBR care au participat la negocierile contractului colectiv si care si l-au asumat in urma semnarii acestuia sunt Banca Comerciala Romana, BRD-Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank si UniCredit Bank, care impreuna angajeaza peste 22 000 de salariati, adica aproape jumatate din numarul total de lucratori din sectorul bancar romanesc. Societatile de leasing membre PLCR care au semnat contractul sunt BCR Leasing IFN S.A., BRD SogeLease IFN S.A., Raiffeisen Leasing IFN S.A. si Unicredit Leasing Corporation IFN.