Poprirea contului reprezintă una dintre cele mai sensibile interacțiuni dintre client și bancă, aducând la suprafață atât vulnerabilități personale ale consumatorilor, cât și provocări administrative pentru instituțiile de credit. Fără îndoială, pentru mulți clienți, tot acest proces devine o experiență frustrantă, mai ales atunci când observă că băncile percep taxe pentru gestionarea problemei financiare cu care se confruntă. Dar hai să vedem de ce fac băncile asta:
În aceste condiții, marcate de o stare emoțională profundă, puțini clienți înțeleg cu adevărat mecanismul legal din spate, comisioanele asociate sau responsabilitățile fiecărei părți implicate. De aici, și sumedenia de semne de întrebare pe care le ridică oamenii: ”De ce percep băncile comisioane pentru gestionarea popririlor?”, ” Ce presupune, în mod concret, acest proces?”, Cum comunică instituțiile de credit cu clienții afectați?”… Și, poate, mai mult decât orice: ”Ce soluții există pentru o abordare mai empatică și transparentă?
Publicația BankingNews încearcă prin acest material, să ofere o privire clară și documentată asupra procedurii de poprire a contului bancar în România, analizând bune practici din industrie – precum inițiativele Banca Transilvania, BCR sau ING Bank de a crea o pagină dedicată acestui subiect –, dar și provocările sistemice care afectează atât clienții, cât și băncile.
Așa cum puteți observa în graficul de mai sus, există două tipuri de comisioane percepute de bănci în cadrul popririi contului, respectiv comisionul de gestiune a popririi și comisionul de plată a sumei datorate de către clientul care a primit o decizie de executare silită. Unele instituții de credit, cum este cazul BCR, UniCredit Bank, CEC Bank, Raiffeisen Bank sau ING Bank, percep un singur comision, fie cel pentru procesarea plății sau cel de administrarea/gestiunea popririi.
Alte bănci, cum este cazul Banca Transilvania sau BRD, taxează separat clienții care se confruntă problema popririi conturilor pentru administrarea/gestiunea popririi și pentru procesarea plăților pentru sumele blocate.
Banca Transilvania, BCR sau ING Bank, exerciții lăudabile de transparență într-o pagină dedicată problematicii popririi conturilor bancare
Banca Transilvania, BCR sau ING Bank sunt câteva exemple lăudabile de bănci care au creat, în cadrul propriilor site-uri, pagini gândite ca un ghid clar și accesibil pentru clienții care se confruntă cu popriri pe conturile lor. Aceste bănci oferă clienților informații clare și ușor de înțeles despre un subiect adesea confuz și stresant.
Consumatorii pot găsi pe site-urile Banca Transilvania (AICI), BCR (AICI) sau ING Bank (AICI) explicații despre ce este o poprire și cum funcționează procesul legal, pașii pe care trebuie să-i urmeze clientul atunci când primește o notificare de poprire, detalii despre comisioanele percepute pentru procesarea popririlor, dar și modalități de contact pentru asistență suplimentară.
Într-o eră în care digitalizarea și transparența devin tot mai importante în sectorul bancar, inițiativele Banca Transilvania, BCR sau ING Bank de a oferi o pagină dedicată popririlor este un pas înainte. Pe viitor, este posibil ca și alte bănci să urmeze acest exemplu, oferind clienților informații clare și accesibile despre procedurile financiare complexe.
EDUBanking. De ce percep băncile comisioane pentru popriri?
O poprire este o formă de executare silită, adică o procedură legală prin care un creditor (de obicei ANAF, un executor judecătoresc sau o firmă de recuperare creanțe) blochează conturile bancare ale unui debitor pentru a-și recupera datoriile. Conform legii, atunci când o bancă primește o solicitare de poprire pentru un client, urmează următoarele proceduri: identifică conturile clientului, blochează sumele necesare și transferă banii către creditor.
Aceste proceduri implică invariabil niște costuri operaționale, pentru că o poprire nu e un proces automat și simplu, implicând identificarea clientului vizat (dintr-un număr mare de clienți); verificarea sumelor disponibile și a excepțiilor legale (de exemplu alocații, burse, indemnizații etc.); comunicarea cu executorii/judecătoriile/ANAF-ul; generarea și transmiterea plăților către creditor și emiterea de notificări către debitor și actualizarea dosarului.
Firește, toate aceste proceduri implică personal, sistem informatic, timp — deci, costuri pentru bancă. De asemenea, există cazuri în care banca trebuie să gestioneze mai multe popriri simultane pentru același client. Instituția de credit trebuie astfel să le gestioneze corect, în ordinea legală a introducerii, fără să încalce legea (prioritizarea sumelor, evitarea dublărilor etc.). Asta complică și mai mult totul.
Banca este obligată prin lege (Codul de procedură civilă) să aplice poprirea. Dacă nu o face corect sau întârzie, poate fi trasă la răspundere. Din acest motiv, băncile tratează aceste situații cu mare atenție și implică resurse suplimentare.
Totodată, trebuie să avem în vedere că poprirea unui acont nu este un serviciu standard, fiind un proces impus din afara relației contractuale normale bancă-client. Nu e ca și cum ai făcut o plată voluntară. Este un serviciu special, extern, pe care banca nu l-a vândut ca produs, ci trebuie să îl suporte și să îl execute forțat. Toate aceste motive arată de ce este firesc ca băncile să perceapă comisioane pentru popriri.
Pe de altă parte, codul de procedură civilă nu interzice perceperea comisioanelor bancare pentru popriri, deci aceste taxe sunt legale. Totuși, aceste comisioane nu trebuie să fie excesive; trebuie să fie afișate clar în grilele de tarife și comisioane și nu pot fi deduse din sumele poprite, adică banca nu poate reține comisionul din banii ce trebuie virați creditorului — ci din restul soldului debitorului. Din analiza realizată de publicația BankingNews asupra grilelor de tarife și comisioane ale băncilor reiese în mod clar că instituțiile de credit sunt cu totul transparente cu privire la costurile pe care le presupune procedura de poprire a contului.
