Stiri BancareStiri Bancare
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Reading: BRD a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 784 milioane de lei. Creditarea a crescut cu aproape 12%, iar taxa pe cifra de afaceri s-a dublat. Maria Rousseva explică: „Creditarea persoanelor fizice și a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos”
Share
Notification Show More
Latest News
ING Bank România a acționat în calitate de Mandated Lead Arranger și Original Lender pentru o finanțare de aproximativ 115 de milioane de euro pentru grupul Teilor. Claudiu Sabău: ”Credem în susținerea companiilor românești cu ambiție, viziune și potențial de creștere pe termen lung”
Stiri de top
UniCredit coordonează o finanțare de până la 115 milioane de euro pentru dezvoltarea grupului TEILOR
Stiri de top
Raiffeisen Bank și InnovX lansează înscrierile pentru cea de-a treia ediție a MoonShotX, programul care transformă antreprenorii români în campioni globali. Cristian Sporiș: MoonShotX ne confirmă că România are tot mai multe companii care pot concura la nivel internațional
Stiri de top
Fitch anunță vineri ratingul României. Erste nu anticipează nicio modificare
Stiri de top
BCR finanțează cu 47 milioane de euro construcția parcului eolian de la Gura Văii. Manuela Trisnevschi: Vom continua să sprijinim investițiile în noi capacități de producție, rețele de distribuție și soluții de stocare
Stiri de top
Aa
Stiri BancareStiri Bancare
Aa
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Follow US
© BankingNews - Toate drepturile rezervate
Stiri Bancare > Blog > Stiri de top > BRD a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 784 milioane de lei. Creditarea a crescut cu aproape 12%, iar taxa pe cifra de afaceri s-a dublat. Maria Rousseva explică: „Creditarea persoanelor fizice și a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos”
Stiri de top

BRD a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 784 milioane de lei. Creditarea a crescut cu aproape 12%, iar taxa pe cifra de afaceri s-a dublat. Maria Rousseva explică: „Creditarea persoanelor fizice și a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos”

Gabriela Dinu
Last updated: 30/07/2026 9:42
Gabriela Dinu 19 secunde ago
Share
Sursa foto- BRD
SHARE

Grupul BRD Groupe Société Générale a obținut în primul semestru din 2026 un profit net de 784 milioane de lei, în creștere cu 2,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Soldul creditelor nete, inclusiv finanțările prin leasing, a avansat cu 11,6%, până la 58,3 miliarde de lei, în timp ce taxa pe cifra de afaceri plătită de bancă s-a dublat, ajungând la 139 milioane de lei.

Contents
Maria Rousseva, CEO BRD: „Creditarea persoanelor fizice și a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos”Creditarea a ajuns la 58,3 miliarde de leiFinanțări sustenabile de 2,63 miliarde de euroBRD și-a extins programele pentru antreprenoriDepozitele au urcat la 73,7 miliarde de leiAproape două milioane de utilizatori YOU BRDBRD mai are 334 de sucursaleVenitul net bancar a crescut la 2,2 miliarde de leiTaxa pe cifra de afaceri s-a dublatRata creditelor neperformante, sub media sistemului bancarProfit net de 784 milioane de lei și o rată de adecvare a capitalului de 22%

Grupul BRD a raportat o creștere a activității comerciale atât pe segmentul companiilor, cât și pe cel al persoanelor fizice, într-un context marcat de presiuni macroeconomice, inflație ridicată, incertitudine geopolitică și o povară fiscală mai mare. Potrivit BRD, profitul operațional brut a urcat cu 4,2% față de primul semestru din 2025, până la 1,112 miliarde de lei, iar venitul net bancar a crescut cu 1,8%, la 2,206 miliarde de lei.

Maria Rousseva, CEO BRD: „Creditarea persoanelor fizice și a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos”

„În primul semestru al anului 2026, Grupul BRD a continuat să obțină rezultate reziliente, în pofida unui context dificil marcat de presiuni macroeconomice ridicate, incertitudine geopolitică, inflație persistent ridicată și o povară fiscală în creștere. În această perioadă, Grupul BRD a rămas concentrat pe sprijinirea clienților săi, continuând totodată inițiativele de optimizare și eficientizare, menite să asigure adaptarea la un mediu foarte competitiv, aflat într-o transformare rapidă și să susțină crearea de valoare sustenabilă pe termen lung.

Dinamica comercială a Grupului BRD a rămas solidă, soldul creditelor nete, inclusiv finanțările prin leasing, crescând cu aproximativ 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, susținută de o activitate robustă atât pe segmentul retail, cât și pe cel al companiilor. Creditarea persoanelor fizice și a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos, demonstrând soliditatea francizei noastre și capacitatea de a răspunde nevoilor de finanțare ale clienților.

În același timp, am continuat să dezvoltăm ecosistemul nostru digital. Prin îmbogățirea constantă a aplicației mobile YOU BRD cu noi funcționalități, îmbunătățim în continuare experiența și gradul de implicare al clienților. Acest aspect se reflectă în creșterea susținută a bazei de clienți cu activitate digitală și a volumelor de tranzacții.

Grupul BRD a obținut venituri mai ridicate, menținând totodată o gestionare disciplinată a costurilor, o calitate solidă a activelor și poziții confortabile de capital și lichiditate. În pofida unui mediu operațional dificil, Grupul BRD a înregistrat un profit net de 784 milioane RON, în creștere cu 2,5% față de aceeași perioadă a anului anterior, demonstrând reziliența modelului nostru de afaceri și angajamentul continuu al echipelor noastre”, a declarat Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Société Générale.

Creditarea a ajuns la 58,3 miliarde de lei

Datele publicate de BRD arată cum creditele nete în sold, inclusiv finanțările prin leasing, au ajuns la 58,3 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, în creștere cu 11,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creanțele din leasing financiar au avansat cu 1,6%.

Principalul motor al extinderii portofoliului a fost creditarea companiilor, care a crescut cu 16,5%, susținută de activitatea comercială puternică în relația cu marile companii.

Creditele acordate segmentului retail au crescut cu 8%, evoluție susținută de cererea rezilientă pentru împrumuturile destinate achiziției de locuințe.

Finanțări sustenabile de 2,63 miliarde de euro

BRD a continuat în primul semestru din 2026 să își extindă activitatea de finanțare sustenabilă. Producția cumulată de astfel de finanțări a ajuns la 2,63 miliarde de euro începând din 2021, dintre care 304 milioane de euro au fost acordate în primele șase luni din 2026.

Banca și-a asumat, independent sau împreună cu Société Générale, roluri importante în structurarea finanțărilor sustenabile.

BRD a participat, alături de alte instituții financiare internaționale și locale, la finanțarea proiectului eolian Peștera II, deținut de fonduri de investiții administrate de Copenhagen Infrastructure Partners. Proiectul reprezintă o nouă etapă în tranziția energetică a României și în consolidarea capacității de producție a energiei regenerabile. Tranzacția a asigurat un pachet total de finanțare de aproximativ 510 milioane de euro, la care BRD a contribuit cu 72 milioane de euro.

BRD și Société Générale au acționat în calitate de Joint Green Bank Coordinator și au oferit consultanță pentru integrarea în structura tranzacției a Principiilor LMA pentru Împrumuturi Verzi – LMA Green Loan Principles. BRD a avut, de asemenea, un rol important în componenta de acoperire a riscurilor financiare asociate finanțării.

BRD și-a extins programele pentru antreprenori

Ca parte a angajamentului său față de obiectivele ESG, BRD a lansat și promovat CalEA BRD, un program dedicat susținerii femeilor antreprenor și prezentat de bancă drept o premieră pe piața bancară românească.

Componenta financiară a programului cuprinde produse și servicii destinate atât activității curente, cât și planurilor de dezvoltare ale afacerilor: pachete de cont curent pentru persoane fizice și juridice, soluții de economisire, servicii digitale și de cash management, produse de creditare, garanții și acces la programe de finanțare. Soluțiile sunt concepute pentru afaceri aflate atât la început de drum, cât și într-o etapă consolidată de dezvoltare, mai precizează banca.

În mai 2026, BRD și Startarium au lansat și un parteneriat destinat sprijinirii antreprenorilor. Startarium este o platformă care reunește programe de mentorat, instrumente practice și resurse relevante pentru diferitele etape de dezvoltare ale unei afaceri.

Prin acest parteneriat, BRD oferă acces gratuit, timp de un an, la Startarium Premium. Serviciul include acces la peste 100 de mentori din industrii diferite, un asistent digital bazat pe inteligență artificială – Coach AI – integrat în instrumentele de business, precum și alte resurse practice pentru antreprenori.

Depozitele au urcat la 73,7 miliarde de lei

Baza totală de depozite a Grupului BRD a ajuns la 73,7 miliarde de lei, în creștere cu 4,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul intrărilor mai mari de la persoanele fizice. Astfel, depozitele retail, care reprezintă o sursă stabilă și diversificată de finanțare, au crescut cu 7,4%.

În schimb, depozitele companiilor s-au redus cu 1,1%, evoluție care reflectă în principal ajustările bilanțiere determinate de condițiile de lichiditate și de piață, precum și nevoile fluctuante de finanțare ale companiilor mari.

Grupul oferă servicii tradiționale de economisire, investiții și protecție financiară, inclusiv administrare de active, asigurări de viață și soluții unit-linked, prin care clienții își pot acoperi nevoile de lichiditate, investiții și planificare financiară pe termen lung.

Soluțiile alternative de economisire au continuat să înregistreze o performanță solidă în primul semestru din 2026.

BRD Asset Management administrează 12 fonduri de investiții pentru peste 207.000 de clienți, cu 25.000 mai mulți decât în urmă cu un an. Compania avea o cotă de piață de 23,9% la finalul lunii mai 2026 și active totale în administrare de 10,6 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie, în creștere cu 46% față de aceeași perioadă din 2025.

Aproape două milioane de utilizatori YOU BRD

Banca anunță că numărul utilizatorilor aplicației YOU BRD a crescut cu 11%, până la 1,96 milioane, la finalul lunii iunie 2026. Prin aplicație au fost realizate, în primul semestru, 22 de milioane de tranzacții, cu 22% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 35,2 miliarde de lei, de asemenea în creștere cu 22%, se mai arată în comunicat.

Totodată, 62% dintre utilizatorii YOU BRD au activat programul de loialitate cashback. Valoarea cumulată a sumelor acordate prin intermediul programului a ajuns la 4,8 milioane de lei în cei doi ani de la lansare.

BRD a continuat să dezvolte ecosistemul digital YOU BRD prin introducerea unor noi funcționalități:

asigurare de călătorie pentru deținătorii de carduri standard;
Click to Pay pentru plăți online cu cardul simplificate și securizate;
credite de consum Expresso preaprobate, disponibile direct în aplicația mobilă;
posibilitatea achiziționării polițelor RCA prin YOU BRD Mobile;
utilizarea noii Cărți Electronice de Identitate cu cip pentru identificarea la distanță și activarea aplicației mobile;
plăți către Trezoreria Statului, cu posibilitatea includerii informațiilor fiscale obligatorii aferente tranzacțiilor.

Prin aceste dezvoltări, YOU BRD reunește într-o experiență mobilă unificată servicii de creditare, plăți, asigurări și identificare la distanță. Aplicația a primit votul direct al consumatorilor, în urma unui studiu de piață independent.

BRD mai are 334 de sucursale

În paralel cu dezvoltarea canalelor digitale, BRD a continuat să își optimizeze rețeaua de sucursale, însă într-un ritm mai moderat, urmărind menținerea unui echilibru între prezența fizică și canalele la distanță. Banca avea 334 de unități la 30 iunie 2026, cu 23 mai puține decât în urmă cu un an. Dintre acestea, 268 de locații oferă zone self-service disponibile permanent pentru operațiuni cu numerar.

Venitul net bancar a crescut la 2,2 miliarde de lei

Venitul net bancar al Grupului BRD a ajuns la 2,206 miliarde de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% față de aceeași perioadă din 2025. Potrivit datelor, veniturile nete din dobânzi, care reprezintă 70% din venitul net bancar, au totalizat 1,548 miliarde de lei, în creștere cu 1,4%.

Evoluția reflectă extinderea bilanțului, efect parțial contrabalansat de comprimarea marjelor, determinată în principal de randamentele mai reduse ale creditelor și de costurile mai mari de finanțare.

Veniturile nete din comisioane s-au situat la 452 milioane de lei, comparativ cu 453 milioane de lei în primul semestru din 2025.

Creșterea activității clienților și contribuția activităților de custodie, brokeraj, administrare de active și angajamente extrabilanțiere au fost compensate de diminuarea veniturilor din comisioanele pentru servicii, pe fondul procesului de curățare a conturilor inactive.

Alte venituri bancare au crescut cu 9%, până la 206 milioane de lei. Evoluția a fost determinată în principal de veniturile mai mari aferente entităților asociate și de înregistrarea unui venit excepțional, cu caracter nerecurent.

Taxa pe cifra de afaceri s-a dublat

În pofida inflației persistente de două cifre și a dublării taxei pe cifra de afaceri, cheltuielile operaționale ale Grupului BRD au scăzut cu 0,5% în primul semestru din 2026. Evoluția a fost susținută de disciplina costurilor și de absența contribuțiilor la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și la Fondul de Rezoluție în 2026.

Cheltuielile cu personalul s-au redus cu 8,3%, reflectând optimizarea activității forței de muncă și a modelului operațional al Grupului.

Excluzând taxa pe cifra de afaceri și contribuțiile cumulate la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și Fondul de Rezoluție aferente anului 2025, celelalte categorii de cheltuieli operaționale au crescut cu 3,1%.

Creșterea a fost determinată în principal de majorarea cheltuielilor IT&C, generate de amortizarea investițiilor anterioare și de continuarea proiectelor de infrastructură și digitalizare.

Taxa pe cifra de afaceri aferentă perioadei ianuarie-iunie 2026 s-a dublat față de primul semestru al anului trecut și a ajuns la 139 milioane de lei, echivalentul a 4% din veniturile brute. În aceeași perioadă din 2025, taxa fusese de 66 milioane de lei.

În acest context, profitul operațional brut al Grupului BRD a crescut cu 4,2%, până la 1,112 miliarde de lei.

Raportul cost/venit s-a îmbunătățit la 49,6%, de la 50,7% în primul semestru din 2025.

Excluzând impactul taxei pe cifra de afaceri și al contribuțiilor la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și Fondul de Rezoluție aferente anului 2025, raportul cost/venit s-ar fi situat la 43,3%, față de 45,4% cu un an înainte. Diferența reprezintă o îmbunătățire de 214 puncte de bază.

Rata creditelor neperformante, sub media sistemului bancar

Calitatea portofoliului de credite a rămas solidă în primul semestru din 2026. Rata creditelor neperformante la nivelul băncii a fost de 2,7% la finalul lunii iunie, sub media sistemului bancar de 2,9% raportată la sfârșitul lunii mai 2026.

Gradul de acoperire a creditelor neperformante s-a menținut la 65,6%.

Costul net al riscului a înregistrat o creștere limitată față de aceeași perioadă a anului trecut. Alocarea netă de provizioane a fost de 147 milioane de lei, comparativ cu 142 milioane de lei în primul semestru din 2025, pe fondul evoluției portofoliului și al revizuirii perspectivelor macroeconomice.

Profit net de 784 milioane de lei și o rată de adecvare a capitalului de 22%

Grupul BRD a înregistrat un profit net de 784 milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 2,5% față de rezultatul de 764 milioane de lei obținut în aceeași perioadă a anului trecut.

Excluzând impactul taxei pe cifra de afaceri, rentabilitatea capitalurilor proprii – ROE – s-a situat la 17%, față de 17,3% în primul semestru din 2025, mai arată cifrele BRD.

You Might Also Like

ING Bank România a acționat în calitate de Mandated Lead Arranger și Original Lender pentru o finanțare de aproximativ 115 de milioane de euro pentru grupul Teilor. Claudiu Sabău: ”Credem în susținerea companiilor românești cu ambiție, viziune și potențial de creștere pe termen lung”

UniCredit coordonează o finanțare de până la 115 milioane de euro pentru dezvoltarea grupului TEILOR

Raiffeisen Bank și InnovX lansează înscrierile pentru cea de-a treia ediție a MoonShotX, programul care transformă antreprenorii români în campioni globali. Cristian Sporiș: MoonShotX ne confirmă că România are tot mai multe companii care pot concura la nivel internațional

Fitch anunță vineri ratingul României. Erste nu anticipează nicio modificare

BCR finanțează cu 47 milioane de euro construcția parcului eolian de la Gura Văii. Manuela Trisnevschi: Vom continua să sprijinim investițiile în noi capacități de producție, rețele de distribuție și soluții de stocare

TAGGED: credite neperformante, ESG, BRD, companii, Startarium, leasing, inflatie, YOU BRD, euro, venit, Maria Rousseva, credite, depozitele, BRD Groupe Société Générale, economisire, sucursale, taxa pe cifra de afaceri, lei, fonduri de investitii, BRD Asset Management, Cont curent, antreprenori, finantari sustenabile, banca, cashback, caLEA BRD, profit, ROE, Pestera II, locuinte, energie
Gabriela Dinu 30/07/2026
Share this Article
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
By Gabriela Dinu
Follow:
Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.
Previous Article ING Bank România a acționat în calitate de Mandated Lead Arranger și Original Lender pentru o finanțare de aproximativ 115 de milioane de euro pentru grupul Teilor. Claudiu Sabău: ”Credem în susținerea companiilor românești cu ambiție, viziune și potențial de creștere pe termen lung”
- Publicitate -
Ad image
- Publicitate -
Ad image
Ad image
Ad image

Alte articole

ING Bank România a acționat în calitate de Mandated Lead Arranger și Original Lender pentru o finanțare de aproximativ 115 de milioane de euro pentru grupul Teilor. Claudiu Sabău: ”Credem în susținerea companiilor românești cu ambiție, viziune și potențial de creștere pe termen lung”

2 zile ago

UniCredit coordonează o finanțare de până la 115 milioane de euro pentru dezvoltarea grupului TEILOR

2 zile ago

Raiffeisen Bank și InnovX lansează înscrierile pentru cea de-a treia ediție a MoonShotX, programul care transformă antreprenorii români în campioni globali. Cristian Sporiș: MoonShotX ne confirmă că România are tot mai multe companii care pot concura la nivel internațional

2 zile ago

Fitch anunță vineri ratingul României. Erste nu anticipează nicio modificare

3 zile ago

Primul proiect online de jurnalism financiar-bancar din România.

Ne găsiți și pe

© BankingNews - Toate drepturile rezervate

  • Despre BankingNews
  • Contact
  • Publicitate
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul bankingnews.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate Setari CookieAccepta
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ

Removed from reading list

Undo
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?