Clienții ING Bank România își pot rambursa integral și închide creditul ipotecar direct din Home’Bank. După achitarea creditului, banca inițiază și coordonează inclusiv radierea ipotecii, fără ca beneficiarul să mai pregătească documentele, să caute un notar sau să interacționeze cu instituțiile implicate.
ING Bank România anunță lansarea a două noi funcționalități digitale, o premiera pe piața locală. Acestea simplifică atât închiderea creditului ipotecar, cât și formalitățile care urmează după plata ultimei rate.
Procesul de rambursare integrală poate fi realizat în câteva minute, din Home’Bank, de pe telefon, laptop sau desktop, fără deplasarea la un ING Office.
După finalizarea rambursării, ING inițiază și coordonează procesul de radiere a ipotecii. Până acum, clienții trebuiau să obțină documentele necesare, să găsească un notar și să sincronizeze programările cu reprezentanții băncii. Toate aceste demersuri sunt preluate acum de bancă.
Roxana Cristea: Clienții își pot închide creditul ipotecar direct din Home’Bank
„De peste două decenii construim servicii bancare pornind de la o convingere simplă: tehnologia trebuie să facă lucrurile mai ușoare pentru oameni. După ce am digitalizat etape esențiale din procesul de acordare și administrare a creditelor, facem acum încă un pas important și simplificăm momentul final al relației de creditare. Clienții își pot închide creditul ipotecar direct din Home’Bank, iar noi continuăm procesul și gestionăm radierea ipotecii în numele lor. Este o soluție care economisește timp, reduce birocrația și reflectă ambiția noastră de a duce inovația din banking la următorul nivel”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending and Insurances, ING Bank România.
Cum poate fi închis creditul ipotecar din Home’Bank
Banca explpică că procesul de rambursare și închidere durează câteva minute, poate fi făcut de pe orice dispozitiv, laptop, desktop sau smartphone și îi scutește pe clienți de timpul și efortul de a se deplasa până la un punct de lucru fizic, în rețeaua ING Office.
Pașii pe care clienții trebuie să îi parcurgă în ING Home’Bank:
•Să acceseze opțiunea de închidere credit ipotecar din meniul Portofoliu –> Meniu Credite –> Credit ipotecar –> Rambursează –> Vreau să închid creditul.
•Să parcurgă informațiile privind suma necesară pentru rambursarea totală a creditului, detalii despre procesul de radiere și să apese butonul Continuă.
•Să verifice componența sumei totale de rambursat și contul din care urmează să fie transferați banii,.
•După ce reverifică sumarul, să valideze tranzacția apăsând „Semnează”.
•După parcurgerea acestor pași, clienților li se va afișa un ecran de confirmare în aplicație, de unde pot descărca dovada închiderii creditului și pot vizualiza detalii despre asigurări, cele de locuință și cea de viață. În scurt timp, aceștia vor primi și un e-mail cu un document PDF care confirmă închiderea creditului de ipotecar și informații privind asigurarea atașată creditului.
După finalizarea procesului de radiere, clientul este informat prin e-mail că declarația de radiere a fost autentificată și urmează să fie depusă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. După zece zile, acesta poate solicita, dacă are nevoie, un extras de carte funciară de pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

