Asociația CFA România a derulat un chestionar care măsoară gradul independenței financiare la români. Conform acestuia, 43% dintre respondenți sunt dependenți financiar, ceea ce înseamnă că nu sunt pregătiți pentru a face față unor cheltuieli neprevăzute, unei perioade fără venituri sau pentru perioada pensionării.
13% dintre respondenți au un grad mediu de independență financiară, iar numai 44% pot fi considerați independenți financiar. Acest lucru înseamnă că pot gestiona majoritatea cheltuielilor neprevăzute și investesc pentru perioada pensionării.
43% dintre români apelează la prieteni, familie sau stat pentru ajutor
Chestionarul Asociației CFA România face parte din inițiativa Generația I și a urmărit măsurarea gradului de independență financiară, definit ca posibilitatea de a putea gestiona cheltuieli neprevăzute, pierderea sau diminuarea unei surse a venitului (i.e. salariu, pensie, etc.) sau posibilitatea de a suplimenta pensia cu venituri proprii.
Doar 4 din 10 români sunt independenți financiar
Răspunsurile la chestionar ne arată faptul că, în cazul unor nevoi imediate 4 din 10 români se văd nevoiți să apeleze la familie / prieteni pentru ajutor, sau depind de suportul statului. Majoritatea dintre aceștia conștientizează nevoia de a-și câștiga independența financiară, însă este îngrijorător că o pondere importantă (15% din total respondenți) oferă o importantă redusă obținerii unei independente financiare. Sunt, astfel cu atât mai predispuși ca pe termen lung să rămână dependenți financiar și să fie expuși unor riscuri importante.
Salariul sau pensia, unica sursă de venit pentru aproape două treimi dintre români
Doar 17% din respondenți au surse de venit multiple, având astfel o diversificare a provenienței veniturilor. Pentru 64% dintre aceștia, singura sursă de venit este salariul sau pensia, în timp ce 6% nu au nicio sursă de venit lunar.
„Din păcate, prea puțini dintre noi acordăm atenție modalităților de obținere a independenței financiare pe termen lung, iar aceasta este singura metodă prin care putem trece cu bine de perioade neprevăzute, cum este criza în care ne regăsim, sau să nu depindem de alte surse atunci când ajungem la pensionare. Noi considerăm că planificarea pe termen lung este vitală: urmărirea bugetului lunar de cheltuieli și economisirea recurentă sunt primii pași care trebuie realizați. De asemenea este important ca resursele să fie investite pentru a multiplica valoarea economiilor acumulate.” declară Mihai Purcărea, CFA – Membru în Consiliul Director al Asociației CFA România.
O treime dintre românii apropiați de vârsta pensionării au datorii egale cu sau mai mari decât activele
Din punct de vedere al nivelului avuției, 44% dintre respondenții din categoria +25 de ani au datorii egale cu sau mai mari decât nivelul activelor și doar 25% au active nete care să acopere cel puțin 3 ani de cheltuieli. Mai îngrijorătoare sunt rezultatele pentru grupa de vârstă +55 ani, unde 35% din respondenți au datorii egale sau mai mari decât activele. Aceste persoane sunt dependente de pensie și extrem de vulnerabile la eventuale modificări ale nivelului de trăi sau al dobânzilor.
Doar 3 din 10 români economisesc lunar
În ceea ce privește comportamentul de economisire, 29% dintre respondenți nu economisesc deloc din veniturile lunare. 15% și-ar dori să economisească, însă cheltuielile lunare sunt mai mari decât nivelul venitului, în timp ce 14% ar putea economisi, însă nu fac acest lucru. La polul opus, 29% din respondenți economisesc peste 20% din veniturile lunare.
Deși nu economisesc, mai bine de jumătate dintre respondenți (60%) declară că își monitorizează bugetul lunar. Pe de altă parte, aproape un sfert declară că nu își planifică sau urmăresc bugetul în mod regulat.
Românii preferă să ia singuri deciziile de investiții
Când vine vorba despre decizia de a investi, doar 7% dintre respondenți ar contacta un specialist, pentru a discuta deciziile importante. Respondenții au declarat că preferă să ia hotărârea pe cont propriu, beneficiind deja de experiența anterioară (35%) sau vor să învețe singuri (32%). Depozitele bancare (33%) și activele imobiliare (25%) sunt principalele active folosite de respondenți pentru plasarea banilor.
Un alt factor urmărit prin întrebările adresate a fost modalitatea de gestionare a resurselor. S-a observat că, în general, se înregistrează o diversificare redusă a plasamentelor: doar 40% din respondenți au plasamente diversificate (nu au nici un activ cu o pondere de peste 75%). În schimb 39% din respondenți au o concentrare foarte mare pe depozite bancare, urmați de investitorii în imobiliare: 12% din respondenți au aproape toate economiile investite în active imobiliare.
„Diversificarea plasamentelor este un factor cheie în gestionarea cu succes, pe termen lung, a resurselor. Inflația erodează puterea de cumpărare, în special pentru plasamentele în instrumente cu venit fix, cum sunt depozitele și titlurile de stat, în timp ce activele cu venit variabil precum imobiliarele și acțiunile pot înregistra fluctuații mari ale prețului în timp. Gestionarea optimă se poate realiza având o expunere diversificată, către mai multe tipuri de plasamente.”, declară Adrian Codirlașu, CFA – președintele Asociației CFA România.
Chestionarul realizat de Asociația CFA România face parte din campania Generația I, prin care organizația și-a propus informarea și educarea publicului privind importanța obținerii independenței financiare. Au răspuns chestionarului în perioada martie-mai 2020, un număr de 1043 de persoane, din toate categoriile de vârstă (+18 ani). Chestionarul se regasește pe website-ul campaniei, și poate fi completat de oricine își dorește să afle mai multe despre independența financiară.