Clienții nemulțumiți de bănci se pot adresa Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) dacă nu reușesc să rezolve pe cale amiabilă problemele cu băncile, a declarat, joi, Alexandru Păunescu, membru în Colegiul de coordonare al centrului, potrivit Agerpres.
„Centrul este funcțional, iar, începând de luni, clienții nemulțumiți de serviciile băncilor au la dispoziție numărul de telefon 0219414 pentru a semnala cazuri în care este nevoie de soluționare alternativă”, a spus Păunescu, la conferința „Relația cu consumatorul de servicii financiare”, organizată de Oxygen Events, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor.
„Ne așteptăm ca foarte mulți consumatori și instituțiile financiar-bancare să aleagă calea de conciliere”, a mai spus reprezentantul CSALB.
Potrivit site-ului propriu, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înființată în baza Ordonanței Guvernului nr.38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, ce transpune la nivel național Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.