”Taxa pe lăcomie” nu este altceva decât o taxă pe capitalism! Un Stat parșiv, care se declară democrat, își dă arama pe față! Se asumă pe sine, în numele societății, ca un conglomerat de ideologii comunistoide. Unii români se lasă purtați de valul urii și disprețului, alimentând apucăturile și teoriile unor indivizi care se proclamă majoritari. România gâfâie în aceste zile, pentru că, din păcate, criza de identitate a societății postdecembriste nu s-a ”vindecat”.
”Taxa pe lăcomie” nu este altceva decât o taxă pe ideea de bunăstare individuală! Dorința fiecărui individ de a trăi mai bine și menirea oricărui business de a face profit sunt înfierate în piața publică. Expresia românească ”Să moară și capra vecinului!” colcăie în societate, subminând ideea de economie de piață liberă. Rătăcită încă în principiul egalitarismului, România se dezintegrează sub presiunea dezmățului pomenilor electorale. Statul este în criză și acum este mai clar decât oricând că nu-și poate onora plățile.
”Taxa pe lăcomie” nu este altceva decât o aroganță la adresa economiei de piață liberă! Una dintre lozincile din lista celor 37 de mesaje, aprobate de iubiții conducători ai ”României Socialiste” și care urmau a fi inscripționate pe pancartele destinate adunării festive de la 1 Mai 1989, sună așa: ”Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!”. O altă formulare concisă, dar totuși ceva mai lăbărțată, ce exprimă ideile călăuzitoare ale clasei muncitoare, reînvie la 29 de ani de la evenimentele postdecembriste: ”În deplină unitate, sub conducerea Partidului Comunist Român, să acţionăm pentru realizarea neabătută a Programului partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism!”. În România de astăzi, lozinca împricinată prinde din nou glas.
Sintagma legislativă ”Taxa pe lăcomie” zgârie timpanul! Rămâi perplex! Nu mai vorbim despre o contribuție la bugetul comun, ci despre o pedeapsă. Cei mai performanți dintre noi sunt ”premiați” cu oprobriul public. Cine o să-și mai permită în aceste condiții să performeze?
Am avut zilele trecute un dialog cu un bancher, care, într-o discuție informală, îmi spunea – aproape senin – că vine criza. Eu, deranjat de idee, mă chinuiam să-l contrazic, din dorința de a mă convinge că nu este așa. ”Nu vine nicio criză!”, am repetat sacadat. O spun și acum: ”Stați liniștiți! Nu mai vine nicio criză. Trăim deja în ea!”.
