Măsurile anunțate recent de Ministrul Finanțelor, în coroborare cu legile adoptate în Parlament cu privire la piața creditului reprezintă o intervenție de natură să modifice semnificativ parametri de funcționare a piețelor financiare din România, contribuind la intensificarea percepției negative a investitorilor față de riscul asociat plasamentelor în România, cu impact nefavorabil asupra climatului investițional pe termen mediu și consecințe în sfera proceselor de dezvoltare și convergență economică europeană. În contextul deficitului de cont curent deja ridicat, reducerea fluxurilor de investiții în România va dezechilibra balanța de plăți și raportul cerere/ofertă pe piața valutară, creând presiune pe cursul leului.
Principalele riscuri:
– Introducerea taxelor sectoriale, reconfigurarea radicala a sistemului de pensii private si modificarea parametrilor pietei de creditare s-au facut fara consultare publica si pregatire amanuntita
– Măsurile afectează percepția investitorilor față de România
– Măsurile vor duce la creșterea costurilor de finanțare ale populației, companiilor și statului
– Crește riscul deprecierii monedei naționale
– Măsurile vor duce la creșterea ratei inflației și la erodarea puterii de cumpărare a populației
– Experiența altor țări care au introdus taxa pe activele bancare arată că volumul creditării ar urma să scadă
– Creșterea costurilor de finanțare și aversiunea față de risc sporită pot afecta investițiile companiilor
– Creșterea economică e foarte probabil să fie mai redusă decât estimează guvernul. La efectele negative ale măsurilor avute în vedere se adăugă și încetinirea creșterii economice la nivel global
– Măsurile vor afecta competitivitatea României comparativ cu țările din jurul nostru
– Sunt posibile dificultăți suplimentare în menținerea deficitului bugetar sub 3% din PIB
Ca urmare a măsurilor anunțate sectorul bancar (principala sursă de finanțare a economiei interne) se va confrunta cu creșterea semnificativă a costurilor și deteriorarea severă a profitabilității. La o taxă de 0,9%, raportul dintre costuri și venituri operaționale ar ajunge de la 55% la 74%, fiind cea mai mare din Europa (la egalitate cu Germania, unde dobânzile interbancare sunt negative și sistemul bancar se află în dificultate). În acest context, acționarii băncilor, indiferent că e vorba de bănci românești sau străine, vor impune măsuri de restabilire a profitabilității, așa cum se întâmplă în orice economie de piață funcțională. Prin urmare, aceste măsuri ar putea determina băncile pe de o parte să reducă ratele de dobândă la depozite, cu impact asupra remunerării economiilor românilor, iar pe de altă parte să majoreze costul creditării, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii (îndeosebi pentru cele mici și mijlocii, considerate motorul economiei). Acest lucru s-a întâmplat de altfel și în alte țări care au introdus o taxă pe activele bancare, majoritatea lor într-o formă mult mai blândă față de propunerea actuală a guvernului român. De asemenea, băncile ar fi obligate să reacționeze și prin alte măsuri de tăieri de costuri, cum ar fi restructurarea rețelei sau reduceri de personal, cu impact la nivelul accesului la finanțare a clienților persoane fizice și juridice.
Ca urmare a costurilor de finanțare mai mari, ne așteptăm la recalibrarea în sens negativ a planurilor investiționale ale sectorului privat pe termen mediu, într-o perioadă în care deja economia resimte efectele fazei avansate a ciclului economic global. Creditul către populație va fi la rândul său afectat, scăderea lui fiind foarte probabilă – din nou, similar cazului Ungariei și Poloniei, care au cunoscut o contracție a creditării persoanelor fizice în perioada ulterioară introducerii taxei. Ca atare, atât consumul populației, cât și cererea de locuințe ar fi cel mai probabil de asemenea afectate, cu impact inclusiv asupra prețurilor de pe piața imobiliară. În acest context, economia României s-ar putea confrunta cu o deteriorare semnificativă a ritmului de creștere economică în perioada următoare, cu potențialul de a devansa sfârșitul fazei de expansiune a actualului ciclu economic, ceea ce ar pune în dificultate menținerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB.
Totodată, aplicarea măsurilor nu exclude recrudescența presiunilor inflaționiste, mai ales în condițiile majorării accizelor și a taxării cifrei de afaceri a companiilor din telecomunicații și energie, care este probabil să fie parțial translatată în tarifele percepute consumatorilor finali, precum și a presiunilor probabile pe curs. Aceasta implică o anumită conduită la nivelul politicii monetare, mai ales în condițiile în care dobânda de politică monetară (2,5%) este inferioară ratei inflației (3,4%).
Legarea taxei bancare de ROBOR complică însă inutil flexibilitatea BNR în calibrarea politicii monetare, în condițiile în care dobânzile interbancare reflectă condiții de lichiditate asupra cărora BNR are cel mai mare impact. Astfel, ROBOR este un indice de piata si nu o masura a profitabilității băncilor. Prin urmare, ROBOR nu poate fi 1.5% cu inflație peste 3% și curs stabil. O rată ROBOR ”normală” în raport cu rata inflației ar fi de 5%, caz în care rezultatul agregat la nivel de sector bancar ar deveni unul negativ, ceea ce ar genera nevoia de re-capitalizare a băncilor și ar restrânge drastic capacitatea acestora de a credita economia.
Dacă e să ne referim și la ”reforma” sistemului de pensii private, în condițiile măsurilor anunțate vis-a-vis de acest sistem, care vor diminua cererea de acțiuni pe piața primară și secundară, e puțin probabil ca piața de capital din România să mai poată aspira la categoria de piață emergentă, aspect fundamental pentru planurile României de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică și la Zona Euro.
Aspectele menționate mai sus vor contribui la creștere semnificativă a costurilor de finanțare pentru stat, în primul rând pentru că băncile și fondurile de pensii nu vor mai avea aceeași cerere ridicată pentru titlurile de stat, cum a fost cazul în ultimele 12 luni, când din creșterea nevoilor nete de finanțare pe piața locală de circa 12,5 miliarde lei, băncile și fondurile de pensii au acoperit circa 9 miliarde lei, respectiv 72%.
În cazul în care aversiunea față de risc de pe piețele globale ar crește semnificativ (mai ales în contextul continuării întăririi politicii monetare în SUA), costul de finanțare pe scadențele medii-lungi ar putea ajunge la peste 6%, caz în care statul se va confrunta cu efectul de bulgăre de zăpadă la nivelul datoriei publice (cum s-a întâmplat și în 2008-2009), putând chiar conduce la necesitatea unui acord de finanțare internațională.
Materialul este realizat de catre economistii sefi ai principalelor banci din Romania:
BCR (Horia Braun Erdei)
Banca Transilvania (Andrei Radulescu)
BRD (Florian Libocor)
Unicredit Romania (Dan Bucsa)
Raiffeisen Bank (Nicolae Covrig)
