Daca parerea bancilor despre schimbarea Codului de procedura civila o cunoastem deja, ieri am aflat si parerea ANPC. Prezenti la seminarul BNR, acestia au fost singurii care au incercat sa aduca in discutii si interesele partii „adverse”: clientii. Reprezentantii de la Protectia Consumatorului sustin ca noile prevederi ale Codului de procedura civila trebuie „sa faca putina dreptate” pentru clientii a caror putere de negociere este mult mai redusa decat cea a bancilor.
In opinia dnului. Mihail Meiu, director Directia Armonizare Europeana, Strategii, Asociatii si Juridic din ANPC, „teama” privind pierderile pe care le-ar putea suferi sistemul bancar pe fondul introducerii in legislatie a prevederilor privind eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele denota „ca sunt constienti ca au astfel de clauze”.
„Noi speram ca, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, se va putea face dreptate”, a declarat Meiu, adaugând ca puterea de negociere a clientilor e mult mai redusa decat cea a bancilor.
„Aceste clauze nu ar fi trebuit sa existe de la inceput. Ei (reprezentantii bancilor n.r.) isi pun problema cum sa facem sa-l convingem pe judecator ca a semnat in cunostinta de cauza”, a explicat Mihail Meiu, director Directia Armonizare Europeana, Strategii, Asociatii si Juridic, ANPC.
„Clientii nu au nicio posibilitate sa negocieze contractele. Personalul din sucursalele din provincie n-au voie sa modifice un rand din contract. Problema cu semnatul… Ei vor sa demonstreze ca un consumator are posibilitatea sa negocieze, insa noi credem ca puterea de negociere a unui consumator obisnuit si puterea de negociere a bancii nu se compara”, a explicat directorul de la Protectia Consumatorului.