Limitarea programului Prima Casa la imprumuturile in lei va permite bancilor care nu au fost foarte active pe acest segment sa vanda credite ipotecare in valuta, care sunt mai avantajoase ca pret si suma accesibila, potrivit sefului Departamentului dezvoltare produse din Volksbank, Marius Istrati, citat de Mediafax.
„Creditele din programul Prima Casa nu sunt profitabile pentru toate bancile. Bancile care au fost mai active pe Prima Casa au urmarit in principal sa-si creasca volumul de clienti (…) Odata cu limitarea Prima Casa doar la lei, vor fi oferte in euro mai atractive pentru clienti si celelalte banci vor putea vinde ipotecare” , a declarat Istrati la un seminar organizat la Sinaia.
El a explicat ca la un credit Prima Casa in lei o familie cu venituri medii poate lua un credit cu 25% mai mic fata de varianta anterioara a programului in euro, iar in piata exista in prezent oferte standard in euro care permit accesarea unor sume mai mari cu 10-15% comparativ cu programul Prima Casa in lei.
Reprezentantul Volksbank a aratat ca la nivelul creditarii populatiei refinantarile joaca in continuare un rol important, in conditiile in care exista 4,3 milioane de clienti care au accesat credite bancare, din care 500.000 de pensionari si restul salariati. in Romania sunt 4,3 milioane de salariati si 5,4 milioane de pensionari.
Potrivit lui Istrati, valoarea medie a unui credit a scazut de la 6.000 de euro la 3.000 de euro pentru consum si de la 39.000 de euro la 36.000 de euro pentru ipotecare.
Plafonul garantiilor pentru creditele Prima Casa a fost majorat la 30 iulie, prin hotarare de Guvern, cu 1 miliard de lei pentru acest an, din care 300 milioane lei pentru achizitia locuintelor construite de ANL. Garantiile vor fi acordate si platite numai in moneda nationala.
Valoarea finantarilor acordate prin acest program din ianuarie pana in august a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar in iunie mai erau disponibile pentru 2013 fonduri de 300 de milioane de euro.