Raiffeisen Leasing a inregistrat un profit net de 3 milioane Euro la finalul anului 2013, fata de 2,4 milioane euro in 2012 • Numarul de contracte noi a crescut la cifra de 2 411 contracte la final de 2013, fata de 2 197 in 2012 • Volumele finantate au crescut la 86,4 milioane Euro, fata de 75 milioane Euro, in anul 2012.
Raiffeisen Leasing a realizat in 2013 un profit net de 3 milioane Euro (IFRS), in crestere fata de 2012, cand a obtinut 2,4 milioane euro (IFRS) . La finalul anului 2013, numarul total al contractelor noi a ajuns la cifra de 2 411 contracte, comparativ cu 2 197, inregistrate in anul 2012.
Compania a continuat, de asemenea, trendul ascendent al ultimilor ani si in termeni de clienti activi, inregistrand o crestere a numarului acestora cu 9%. Valoarea totala a volumelor finantate a fost de 86,4 milioane Euro, in crestere cu 15% fata de anul 2012. Din totalul volumelor finantate, 65% au fost generate prin Raiffeisen Bank.
Distributia pe tipuri de active finantate pe anul 2013 a fost urmatoarea: echipamente 35%, vehicule comerciale si autoturisme 65%. „Pentru noi, anul 2013 a fost unul foarte bun, atat din perspectiva volumelor finantate, cat si din cea a consolidarii portofoliului, intr-un context in care piata de leasing a urmat trendul de scadere al ultimilor ani. In 2014 ne propunem in continuare ca obiective principale concentrarea pe relatia cu clientii si securizarea volumelor de vanzari” a declarat Felix Daniliuc, Director General Raiffeisen Leasing.
In anul 2013 costurile cu provizioanele s-au pastrat la acelasi nivel ca in anul precedent, iar costurile cu riscul s-au injumatatit. De asemenea, la finalul anului 2013, stocul bunurilor recuperate a scazut cu 30%, ajungand la 109 bucati, fata de 155, la sfarsitul anului trecut.