Contactul direct dintre banca si client era esential la sfarsitul secolului XIX pentru decizia de creditare, tehnologia moderna din prezent care intermediaza relatia dintre client si bancher, ca o „decuplare”, putand fi una dintre cauzele crizei financiare actuale, considera guvernatorul BNR.
„Un principiu fundamental si pentru acea vreme, dar si pentru perioada de astazi, in noile conditii, era sa existe posibilitatea unei relatii directe cu clientii. Pe atunci nu era comunicarea electronica, nu era Facebook, trebuia sa-l vezi pe nenea acela. De aici si reticenta ideii ca se poate face electronic banking, adica pana cand nu te uiti in ochii clientului nu poti sa iei o decizie sa dai un credit, mare discutie si in prezent. Se spune ca una dintre cauzele crizei financiare actuale este aceasta decuplare, intre client si bancher au aparut o sumedenie de forme intermediere, toate mijlocite de tehnologia moderna care nu asigura acea alchimie pe care o ai atunci cand il privesti in ochi pe clientul tau si-i acorzi sau nu creditul. Si apar tot felul de indicatori, supraindicatori, solvabilitati, profitabilitati, lichiditati cu care-i innebunesti (pe clienti – n.r.), de multe ori activitatea bancara este complexa. Pana la urma, contactul direct cu clientul era esential, in bankingul de la sfarsitul acelui secol trebuia sa te vezi ochi in ochi cu clientul”, a afirmat, marti, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la o dezbatere cu ocazia lansarii cartii „Palatele Bancii Nationale a Romaniei Volumul I: Palatul vechi”.
El a mentionat ca aceasta comunicare era un fel de transparenta prin expunere, iar supravegherea clientilor se realiza vizual, negustorii cu pravalii pe Strada Lipscani, unde a fost construit palatul vechi al bancii centrale, fiind urmariti de la balcoanele palatului.
„Supravegherea era de fapt supraveghere vizuala, de aceea in jurul bancii centrale erau celelalte banci comerciale si se iesea la balcon – «Bai, ia vezi ce face Xulescu, si-a inchis pravalia sau nu?» Ca daca si-a inchis pravalia era supravegheat cand iese in fata pravaliei daca este vesel sau trist. Erau formele acestea palpabile de supraveghere. Pana si-n interiorul bancii – negustorii veneau sa sconteze – erau supravegheati de la balcoane (acum sunt inchise, ca se face curent, dar atunci erau deschise) de cei care inregistrau – cum se numeste in prezent back office – contopistii stateau sus si din cand in cand se uitau pe balcon sa vada cum se comportau comerciantii care solicitau credite. Relatia directa cu clientul, in conditiile in care banca era prima banca de emisiune – era banca comerciala, dadea credite economiei – era extrem de importanta, iar cladirea bancii era, din acest punct de vedere, adecvata negotului cu bani din secolul al XIX-lea”, a povestit Isarescu.
Guvernatorul BNR a explicat ca sediul bancii trebuia plasat in apropierea sursei de capital, respectiv pe Strada Lipscani, unde erau negustorii, care aveau nevoie de capital circulant.
„Veneau, primeau stampila pe spinare ca sunt onorabili, ca altfel nu intrau la scont, si intrau prin urmare, scontau si plecau cu bani, cu capitalul circulant necesar”, spune seful bancii centrale.
El a inventariat trei cerinte necesare pentru un negustor care apela la banca, respectiv sa fie inregistrat la Registrul Comertului, sa nu fie inscris in „inchisoarea datornicilor” (un fel de Biroul de Credit in prezent) si sa-si fi platit la timp datoriile.
„Registrul Comertului era extrem de sever, nu se putea inregistra oricine, in plus negustorul trebuia sa nu fi trecut pe la«inchisoarea datornicilor». Nu-ti plateai o datorie, acolo ajungeai, nu ca in prezent , o iei, o scalzi, o plimbi, duci banii prin alte tari, prin paradisuri fiscale”, a spus Isarescu.
Guvernatorul BNR a mai aratat ca, daca nu se platea o rata la termen, clientul era vizitat de reprezentantul bancii, care-i lua si mobila din casa si-l dadea afara cu copii cu tot, sistemul fiind foarte dur.
„Al treilea lucru esential era ca negustorul sa-si plateasca la timp datoriile – cand se vedeau negustorii in acea sala mare, in care incapeau si 300 de persoane in banca centrala (Palatul vechi de pe strada Lipscani – n.r.), pai se mai si ciondaneau intre ei «Maestre, onorabile, nu prea esti onorabil, nu mi-ai platit ultima trata» (cambie care, in virtutea unei clauze speciale, se cedeaza spre incasare altei persoane decat creditorul; polita – n.r.)”. Se ducea vorba din gura-n gura si nu-l mai lasau sa sconteze, deci zvonurile lucrau destul de puternic si atunci”, a adaugat seful BNR.
In holul mare de marmura al palatului bancii centrale se realiza negotul cu hartii, existand 12 ghisee, iar 80% din activitatea bancara – de creditare, supraveghere si raportare – era concentrata acolo.
Volumul lansat marti este dedicat istoriei Palatului Vechi din Strada Lipscani, cel care a gazduit mai mult de 80 de ani functionarea Bancii Nationale a Romaniei.
„S-a cumparat terenul, la vremea aceea era un han care in momentul respectiv era relativ in paragina, hanul serban Voda. Ca orice han avea o curte interioara si cam toata suprafata hanului este suprafata Palatului Vechi, dar ca inaltime abia daca se ridica la jumatatea parterului. Era un han oriental modest si darapanat. Ce era impunator la acel han erau pivnitele, in stil bizantin, o parte dintre ele au fost salvate, cele care au ramas in Strada Lipscani. (…) Banca era destinata, in principal, stimularii comertului, prima forma de capital”, a mai povestit guvernatorul BNR.
