Daca arunci o privire in fiecare banca din Romania poti observa ca, mai mult decat in orice alt domeniu, femeile si-au castigat un rol de frunte. De la doamnele care conduc institutii de credit din pozitia de presedinte sau director general pana la domnisoarele care incearca sa imbine frumusetea naturala, farmecul si cunostintele universitare pentru a ne convinge sa acceptam creditul sau depozitul de care avem nevoie, femeile reusesc sa devina povesti de succes. Nu stiu foarte bine cum se vad lucrurile din interior, insa din ce am vazut, din afara, femeile conteaza in banci. Si asta este cel mai important!
Imi este absolut imposibil sa numesc toate femeile din sistemul bancar aici, tocmai de aceea ma voi abtine de la impulsul de a insira cat mai multe nume de doamne si domnisoare care-si desfasoara activitatea in domeniul de profil. Ma limitez la a le transmite tuturor gandurile mele bune, realizand o reverenta. De asemenea, le invit sa-si bucure privirea cu aceste petale de trandafir sublime si sa se delecteze cu poeziile compuse de trei poeti fantastici (Lucian Blaga, Nichita Stanescu si Ion Minulescu). Fiecare dintre cele trei poezii prezinta o idee si/sau o viziune despre FEMEIE.
Eva
de Lucian Blaga
Cand sarpele intinse Evei marul, ii vorbi
c-un glas ce rasuna
de printre frunze ca un clopot de argint.
Dar s-a intamplat ca-i mai sopti apoi
si ceva la ureche
incet, nespus de incet,
ceva ce nu se spune in scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a soptit anume
cu toate ca asculta si El.
Si Eva n-a voit sa-i spuna nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taina
si-si misca geana parca-ar zice
ca ea stie ceva,
ce noi nu stim,
ce nimenea nu stie,
nici Dumnezeu chiar.
A mea
de Nichita Stanescu
Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gandeste numai la mine,
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime.
Ei i se face rau de singuratate
ea stă si spala tot timpul podeaua
pana o face de paisprezece carate
si tocmai sa calce pe dansa licheaua.
Ea spala zidul casei cu mana ei
si atarna pe dansul tablouri
ca sa se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri.
Ea isi asteapta barbatul betiv
Ca sa-i vina acasa
si degetele albe si le misca lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasa.
Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine in boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
sa nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat.
Romanta ei
de Ion Minulescu
Cand vei vedea-ntre geamuri, la fereastra,
O cupa de cristal,
Si-n cupa de cristal, o floare-albastra –
Simbolul unui rendez-vous banal –
Oricine-ai fi, sa intri fara teama,
Caci gura mea te-asteapta
Si trupul meu te cheama!…
Necunoscut, sau prieten vechi,
Nu-mi pasa!…
Oricine-ai fi, tu poti intra oricand la mine-n casa,
Caci casa mea e casa tuturora,
E madrepolul magic de margean
Spre care navile-si indreapta prora,
Sa-si caute-adapost in plin ocean…
Si-asa cum sunt –
Femeie sau fecioara,
Plebeie anonima sau regina –
Eu te primesc cu-aceeasi simpatie
Si-oricine-ai fi,
Al meu esti pe vecie!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Bine-ai venit, preludiu de chitara!…
Bine-ai venit, final de mandolina!…
