Stiri BancareStiri Bancare
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Reading: Analiză: Cum afectează răspândirea coronavirusului companiile și economia românească. Business-urile ce importă telefoane, maşini şi echipamente electrice direct din China, cele mai vizate
Share
Notification Show More
Latest News
#DincoloDeBani. Cât de mult contează încrederea pentru economie și de ce în spatele fiecărei decizii financiare importante se află, de fapt, o poveste despre încredere
Top news Stiri de top
Intesa Sanpaolo avansează spre preluarea celei mai vechi bănci din lume. Oferta de cumpărare a acțiunilor Monte dei Paschi începe pe 24 noiembrie
Informații financiare
GHID Tezaur noiembrie 2026. Cât câștigi la 10.000 de lei investiți și cum cumperi titluri de stat cu dobânzi de până la 7,50%
Informații financiare
UniCredit Bank recuperează spectaculos teren și pune presiune pe CEC Bank în lupta pentru podiumul celor mai mari bănci din România. Banca a ajuns în septembrie 2026 la active de 108 miliarde de lei și și-a majorat profitul cu aproape 14%
Stiri de top
Noi recorduri de Black Friday la Banca Transilvania: peste 12 milioane de tranzacții într-o zi, cu un vârf de aproape 1.200 de tranzacții pe secundă. Ce au cumpărat românii din țară și din diaspora
Stiri de top
Aa
Stiri BancareStiri Bancare
Aa
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Follow US
© BankingNews - Toate drepturile rezervate
Stiri Bancare > Blog > Stiri pe scurt > Analiză: Cum afectează răspândirea coronavirusului companiile și economia românească. Business-urile ce importă telefoane, maşini şi echipamente electrice direct din China, cele mai vizate
Stiri pe scurt

Analiză: Cum afectează răspândirea coronavirusului companiile și economia românească. Business-urile ce importă telefoane, maşini şi echipamente electrice direct din China, cele mai vizate

Gabriela Dinu
Last updated: 28/02/2020 10:58
Gabriela Dinu 7 ani ago
Share
SHARE

China este al şaptelea partener comercial al României, iar răspândirea coronavirusului afectează business-urile locale care importă în special telefoane, maşini şi echipamente electrice direct din această ţară, potrivit analiştilor KeysFin.

„În ciuda efectelor economice majore în cazul Chinei, semnificative la nivel global şi local, nu considerăm că momentan se impune să luăm în calcul un scenariu alarmist. Există experienţe asemănătoare anterioare (SARS sau ZIKA), aşa că e important să reamintim că, atunci când se va limita răspândirea virusului, lucrurile vor reveni, gradual la normal şi în regiunile puternic afectate, iar normalizarea situaţiei va duce la reaprinderea cererii globale de produse chinezeşti.

Cu toate acestea, faptul că multe companii internaţionale se bazează exclusiv pe China pentru lanţul de producţie ar trebui să le ridice semne de întrebare şi să le facă să regândească planuri de business în eventualitatea altor situaţii neprevăzute care pot apărea pe viitor. Pe plan local, impactul direct imediat nu este unul de amploare tocmai pentru că importurile principalelor categorii de produse nu vin de aici, iar, în ceea ce priveşte exporturile, acestea au o valoare suficient de mică ca stoparea sau diminuarea acestora să nu producă efecte imediate”, susţine Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul dintre furnizorii de soluţii de business information din România.

Analiştii susţin că impactul la nivelul economiei va fi direct proporţional cu perioada necesară contenţiei virusului.

Datele prezentate de KeysFin arată că valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) dintre România şi China a înregistrat o creştere de 13,7% comparativ cu anul 2017 şi s-a dublat faţă de 2008, depăşind 5,1 miliarde de euro în 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

„Valoarea importurilor din China reprezintă doar 5,3% din totalul importurilor româneşti. China este totuşi a cincea sursă de importuri directe ale României, valoarea acestora crescând cu 16% faţă de 2017 şi cu 83% faţă de 2008, la 4,4 miliarde de euro în 2018. Pe categorii de produse, primul loc în topul importurilor româneşti din China este ocupat de maşini, aparate şi echipamente electrice şi dispozitive mecanice. Acestea au însumat 2,3 miliarde de euro în 2018 – reprezentând 52% din totalul importurilor din China. În clasament urmează categoria metalelor comune (fontă, fier şi oţel) şi articole din acestea, în valoare de 365 milioane de euro, reprezentând 8% din totalul importurilor de produse chinezeşti. Pe locul trei în top se regăsesc materialele textile, în valoare de 314 milioane de euro, respectiv 7% din totalul importurilor din China. Pe locurile patru şi cinci urmează mărfurile (mobilă şi jucării) şi produse diverse, cu un total de 260 milioane de euro, şi, în cele din urmă, instrumentele şi aparatele optice, foto, medico-chirurgicale, a căror valoare se ridică la 234 milioane de euro (5%)”, arată analiza citată.

De cealaltă parte, cele mai scăzute valori ale importurilor din China, potrivit Institutului Naţional de Statistică, s-au înregistrat în 2018 la produsele vegetale (fructe, seminţe, cafea, legume), în valoare de 12 milioane de euro, reprezentând doar 0,3% din totalul importurilor de origine chineză, animale şi produse animale (peşte, lactate şi carne), în valoare de 2,4 milioane de euro, însemnând 0,1% din acelaşi total şi grăsimi şi uleiuri, doar 1,5 milioane de euro (0,03%).

România a raportat în 2018 cel mai mare deficit comercial faţă de China de dinainte de criză, de 3,7 miliarde de euro, depăşind chiar vârful din 2008, de 2,6 miliarde de euro. Acesta a crescut cu 20% în comparaţie cu 2017 şi s-a majorat cu 63% raportat la 2008.

China reprezintă a 20-a piaţă de desfacere pentru ţara noastră, cu o valoare totală a exporturilor de 746 milioane de euro în 2018. Ca dinamică, potrivit analiştilor KeysFin, avansul depăşeşte 360% în comparaţie cu anul 2008.

„Cele mai exportate produse de afacerile româneşti sunt maşini, aparate, echipamente electrice şi dispozitive mecanice (inclusiv turbine, motoare), în valoare de 328 milioane de euro, reprezentând 44% din totalul exporturilor către China. Pe locul doi regăsim produse din lemn, exclusiv mobilier, în valoare de 146 milioane de euro, însemnând 20% din totalul articolelor exportate către China, iar pe locul trei instrumentele şi aparatele optice, foto, medico-chirurgicale, în valoare de 57,6 milioane de euro, constituind 8%. Locurile patru şi cinci sunt ocupate, în această ordine, de materialele plastice şi din cauciuc, în valoare de 50,4 milioane de euro şi 7% din total şi respectiv metalele comune (cupru, fontă, fier, oţel, aluminiu) şi articole din acestea, în valoare de 44 milioane de euro şi 6% din total”, susţin analiştii KeysFin.

Dintre cele peste 2.200 de companii cu acţionariat chinez, 2.120 au pondere directă, majoritară, de peste 50%, potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finanţelor Publice. Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitorii chinezi a depăşit 1,3 miliarde de lei în anul 2018.

Principalele sectoare cu investiţii directe majoritare chineze, grupate după cifra de afaceri sunt: comerţul (810 milioane de lei, 62%), industria prelucrătoare (413 milioane de lei, 31%) şi hoteluri şi restaurante (45 de milioane de lei şi 3% din total).

Cei mai mulţi investitori chinezi din România aleg Capitala, astfel că, din punct de vedere geografic, Bucureştiul conduce cu o cifră de afaceri de 470 de milioane de lei, care constituie 36% din total, fiind urmat de judeţele Hunedoara, cu cifra de afaceri de 404 milioane de lei şi 31% din total, şi, pe locul 3, Ilfov, cu 233 milioane de lei de lei şi 18% din total.

Cu toate acestea, China nu se numără printre cei mai mari investitori străini direcţi din România, iar valoarea investiţiilor chineze a fost mai mică de 100 de milioane de euro în 2018, potrivit metodologiei Băncii Naţionale a României (BNR).

Potrivit analiştilor KeysFin, impactul indirect poate deveni major, în pofida faptului că relaţiile comerciale sau investiţiile străine directe par să fie limitate şi să protejeze România din punct de vedere economic.

China este a doua economie a lumii şi contribuie cu 20% la PIB-ul global, iar perturbările la nivelul lanţului de producţie şi distribuţie sunt inevitabile. Deja peste 90% dintre cele mai mari 1.000 de companii americane au anunţat impact direct pe lanţul de aprovizionare.

„Odată afectat canalul de distribuţie, managerii caută alternative fiabile pentru furnizorii chinezi şi se uită la companii din Brazilia, Mexic, India, Chile sau Columbia pentru electronice, materiale plastice sau îmbrăcăminte”, spun analiştii.

Un efect imediat s-a resimţit asupra Bursei de la Bucureşti al cărei rulaj a scăzut în ultimele zile, în contextul în care bursele europene majore şi cele americane au înregistrat scăderi pe linie, din cauza temerilor investitorilor legate de impactul coronavirusului.

Mai mult, până acum au fost anulate mai multe evenimente internaţionale, precum Mobile World Congress, eveniment de amploare globală la care urmau să participe mai multe companii de IT din România.

Pe de altă parte, analiza KeysFin menţionează că economia chineză decelera de dinainte de epidemie, de la 7% în 2017, la 6,1% în 2019, estimând că impactul economic al coronavirusului (COVID-19) va fi direct proporţional cu perioada şi geografia răspândirii virusului, cel mai probabil urmând să fie cuprins între 3 şi 5 puncte procentuale.

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor (la sfârşitul perioadei) care au în structura acţionariatului o participaţie chineză directă, majoritară (peste 50%). Datele au fost extrase în februarie 2020.

You Might Also Like

Ce se întâmplă cu afacerea și averea familiei când fondatorul se pensionează? Ce am reținut de la Mihaela Lupu, Chip Montgomery și Patricia Angus la UniCredit Longevity Economic Forum

Raiffeisen Bank adaugă aproape 7 miliarde de lei la active în ultimele 3 luni și depășește BRD în topul celor mai mari bănci din România. Radiografia rezultatelor spectaculoase din 2026 și ce spune despre asta Zdenek Romanek

Black Friday la UniCredit: bonusuri, cashback și dobânzi promoționale. În 2026, ai dobândă la jumătate pentru creditul auto și card de credit fără costuri de administrare pe viață

Yellow Friday la Raiffeisen Bank: credite și refinanțări cu dobândă de la 5,55%, bonusuri la carduri. Ionuț Patrăhău: „Yellow Friday este și despre antreprenori și despre planurile lor de business”. Ce oferte a pregătit banca

BCR a dat credite noi de aproape 23 miliarde de lei și a făcut profit de 2 miliarde de lei, în primele nouă luni din 2026. Sergiu Manea: „România are nevoie de încredere în propria capacitate de a construi”

TAGGED: Covid-19, economie, companii, business, China, KeysFin, coronavirus
Gabriela Dinu 28/02/2020
Share this Article
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
By Gabriela Dinu
Follow:
Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.
Previous Article Provizionul pentru banca pentru locuințe a înjumătățit profitul BCR în 2019. Banca a înregistrat o creștere puternică a creditării. Sergiu Manea: ”În 2019 am fost determinați să învățăm și să ne adaptăm!”
Next Article Răspândirea coronavirus dezvăluie vulnerabilități și riscuri excesive în economia globală
- Publicitate -
Ad image
- Publicitate -
Ad image
- Publicitate -
Ad image
Ad image
Ad image

Alte articole

Ce se întâmplă cu afacerea și averea familiei când fondatorul se pensionează? Ce am reținut de la Mihaela Lupu, Chip Montgomery și Patricia Angus la UniCredit Longevity Economic Forum

4 zile ago

Raiffeisen Bank adaugă aproape 7 miliarde de lei la active în ultimele 3 luni și depășește BRD în topul celor mai mari bănci din România. Radiografia rezultatelor spectaculoase din 2026 și ce spune despre asta Zdenek Romanek

7 zile ago

Black Friday la UniCredit: bonusuri, cashback și dobânzi promoționale. În 2026, ai dobândă la jumătate pentru creditul auto și card de credit fără costuri de administrare pe viață

o săptămână ago

Yellow Friday la Raiffeisen Bank: credite și refinanțări cu dobândă de la 5,55%, bonusuri la carduri. Ionuț Patrăhău: „Yellow Friday este și despre antreprenori și despre planurile lor de business”. Ce oferte a pregătit banca

2 săptămâni ago

Primul proiect online de jurnalism financiar-bancar din România.

Ne găsiți și pe

© BankingNews - Toate drepturile rezervate

  • Despre BankingNews
  • Contact
  • Publicitate
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul bankingnews.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate Setari CookieAccepta
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ

Removed from reading list

Undo
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?